Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Sarcină de serviciu: Preoţii vor promova la sate avantajele fermelor moderne

GALERIE
agricultura
  • agricultura
- +

Preoţii vor promova la sate măsuri de sprijinire a agriculturii, precum instalarea tinerilor fermieri sau crearea fermelor familiale, după ce luni seara ministrul Agriculturii Daniel Constantin şi Preafericitul Părinte Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, semnează un protocol de colaborare.

Protocolul prevede, printre altele, promovarea prin intermediul Bisericii a măsurilor pe care le ia Ministerul Agriculturii. 

Astfel, prin intermediul preoţilor, vor fi promovate la sate măsurile de finanţare a agriculturii atât din fonduri europene, cât şi de la bugetul de stat.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Agriculturii, preoţii vor promova măsurile în afara slujbelor religioase.

"Preoţii reprezintă vectorul principal în mediul rural şi au o credibilitate foarte mare", au declarat agenţiei MEDIAFAX reprezentanţii Ministerului Agriculturii.

Preoţii le vor vorbi enoriaşilor despre avantajele asocierii, despre fermele familiale şi despre măsuri precum instalarea tinerilor fermieri la sate.

"Este vorba de susţinerea proiectelor Ministerului Agriculturii, în special cele pe fonduri europene. Oamenii de la ţară sunt circumspecţi atunci când este vorba să primească ceva gratis, aşa cum se întâmplă în cazul fondurilor europene. În zona rurală preotul este printre intelectualii satului şi enoriaşii îi cer sfatul cu privire la diverse probleme", a declarat agenţiei MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica.

El a afirmat că preoţii nu vor fi plătiţi suplimentar pentru această activitate.

Potrivit părintelui Stoica, în România sunt aproximativ 14.000 de preoţi ortodocşi, dintre care mai mult de jumătate activează în mediul rural.

"La fiecare slujbă preoţii au incluse rugăciuni pentru recolte mănoase. Sunt rugăciuni de ploaie, când este secetă, sau de contenire a ploii, când plouă prea mult", a mai spus el.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, şi Preafericitul Părinte Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, vor semna protocolul luni seara, la ora 19:00, la Palatul Patriarhiei din Bucureşti.

Ministrul Agriculturii va fi însoţit de secretarul general al ministerului, Daniel Ionescu, şi de secretarii de stat Daniel Botănoiu şi Valentin Şoneriu. Semnarea protocolului de colaborare va fi urmată de o scurtă conferinţă de presă susţinută de ministrul Daniel Constantin şi de un reprezentant al Patriarhiei Române. (Mediafax)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri