Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Sarkozy, primul fost şef de stat francez judecat de ”corupţie”, în Republica a V-a în dosarul ”interceptărilor”

GALERIE
france-nicolassarkozy-declajuges_0-920x519
  • france-nicolassarkozy-declajuges_0-920x519
- +

Justiţia l-a trimis pe Nicolas Sarkozy în faţa unui tribunal corecţional, în dosarul ”interceptărilor”, iar pentru prima oară în Republica a V-a un fost preşedinte urmează să fie judecat, astfel, de ”corupţie”, relatează AFP.

Curtea de Casaţie a respins marţi ultimele recursuri ale fostului şef de stat, avocatului şi prietenului său Thierry Herzog şi fostului magistrat de rang înalt Gilbert Azibert, care încercau să evite un proces, a aflat miercuri AFP din surse concordante.

Procesul lui Nicolas Sarkozy, în vârstă de 64 de ani, asupra căruia apasă de asemenea ameninţarea unui proces cu privire la o ”finanţare ilegală” a campaniei sale din 2012 - în dosarul Bygmalion - urmează să aibă loc în lunile următoare.

Fostul preşedinte Jacques Chirac a fost judecat într-un dosar politico-financiar, însă cu privire la fapte de altă natură. El a fost condamnat în 2011 de ”deturnare de fonduri publice”, într-un caz de angajări fictive la Primăria Parisului.

Nicolas Sarkozy, care s-a retras din viaţa politică după ce a fost înfrânt în alegerile primare de la sfârşitul lui 2016, este suspectat că a încercat să obţină, la începutul lui 2014, prin intermediul lui Thierry Herzog, informaţii secrete de la Gilbert Azibert, într-o procedură cu privire la confiscarea agendelor sale - în marja dosarului Bettencourt, soldat în privinţa sa cu o abandonare a procedurii penale în 2013 - în schimbul unei promovări în post în Monaco.

La finalul instrucţiei, judecătorii au dispus, la 26 martie 2018, un proces de ”corupţie” şi ”trafic de influenţă” împoriva celor trei, conform rechizitoriului Parchetului Naţional Financiar (PNF). Herzog şi Azibert urmează să fie judecaţi, la rândul lor, de ”încălcarea secretului profesional”.

Într-un rechizitoriu dur, în octombrie 2017, PNF a comparat metodele lui Sarkozy cu cele ale ”unui delincvent experimentat” şi stigmatizat numeroasele recursuri intentate de către avocaţii săi, care au ”paralizat” instrucţia.

ALIAS ”PAUL BISMUTH”

Dosarul îşi are originea în interceptări ale unor conversaţii telefonice ale fostului şef de stat cu avocatul său, diligentate în cadrul anchetei cu privire la acuzaţii privind o finanţare libiană a campaniei sale don 2007.

Poliţişti au descoperit că Nicolas Sarkozy folosea un telefon mobil secret, deschis cu ajutorul unei cartele preplătite, sub aliasul de "Paul Bismuth", pentru a comunica cu un unic interlocutor, avocatul său.

Potrivit interceptărilor, Nicolas Sarkozy părea să se angajeze să intervină în favoarea lui Gilbert Azibert, pentru un post de prestigiu pe "le Rocher", pe care până la urmă nu l-a obţinut.

Nicolas Sarkozy a renunţat la acest demers în ultimul moment, tot potrivit acestor interceptări. Pentru anchetatori, această întorsăuiră se poate explica prin faptul că fostul preşedinte şi Thierry Herzog tocmai aflaseră că telefoanele secrete le erau interceptate.

Anchetatorii s-au întrebat, de asemenea, despre eventuale intervenţii ale lui Gilbert Azibert, pe care acesta din urmă le respinge, în vederea încercării de a influenţa o hotărâre a unor magistraţi de la Curtea de Casaţie cu privire la agendele fostului şef de stat, al căror conţinut era susceptibil să intereseze judecătorii în alte dosare, inclusiv arbitrajul Tapie.

”Domnul Azibert nu a obţinut nimic, n-am făcut demersuri şi am fost respins de Curtea de Casaţie” cu privire la agende, s-a apărat fostul preşedinte după ce a fost inculpat.

Interceptările poliţiei - soclul acuzării - au fost validate de către Curtea de Casaţie în martie 2016. Însă ele ar urma să alimenteze o bătălie dură în desciderea procesului.

În ultimele sale recursuri, apărarea lui Nicolas Sarkozy evoca o jurisprudenţă a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) din iunie 2016, potrivit căreia o retranscriere a interceptărilor poate să fie folosită împotriva unui avocat, dar nu împotriva clientului acestuia.

”Curtea de Casaţie nu a îndepărtat mijloacele de drept care au fost ridicate de apărare, ci a ales să lase tribunalului grija de a tranşa”, a reacţionat, într-un comunicat remis AFP, acocata sa Jacqueline Laffont.

”Îi va reveni tribunalului să spună dacă o jurisdicţie franceză poate să nu ţină cont de o hotărâre” CEDO,  adăugat ea.

Nicolas Sarkozy, care a exclus recent orice întoarcere în cadrul Partidului Les Républicains (LR, opoziţie), afectat de deruta sa în alegerile europene, îşi trăieşte retragerea din viaţa politică sub presiune judiciară. În afară de dosarele Azibert şi Bygmalion, el a fost inculpat în martie 2018 - de corupţie pasivă - în dosarul libian.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri