Escroci au existat mereu, indiferent de perioada ori nivelul economic al ţării în care îşi desfăşurau activitatea. Ce a tot variat de-a lungul timpului a fost naivitatea celor păcăliţi. Cu cât un popor este mai civilizat, nivelul de trai este mai înalt, banii sunt mai mulţi, cu atât gradul de naivitate al oamenilor e mai mare. Încrederea ce planează într-o ţară care merge bine face ca toţi oamenii să pară de onoare, cumsecade, bine intenţionaţi. A se vedea aici uşurinţa cu care hoţii versaţi şi şcoliţi din România scot bani de la cetăţenii civilizaţi din Occident, ca şi cum ar fura acadele de la copii... Pe de altă parte, cu cât o ţară e mai decăzută, cu atât numărul hoţilor e mai mare, calificarea lor mai înaltă, iar încrederea oamenilor unii în alţii e mai redusă. Cumva toate astea sunt legate, dependente una de alta.

Tind să cred că toţi şarlatanii sunt nişte artişti în sine. Asemenea lui Ostap Bender, celebrul personaj al scriitorilor ruşi Ilf şi Petrov, e nevoie să stăpâneşti o diversitate de calităţi şi abilităţi pentru a fi un lucrător prosper al breslei. Nu cred că poate exista un escroc fără să aibă înclinaţii actoriceşti, dexterităţi fizice, capacitatea de a vorbi coerent şi convingător, de a avea un program flexibil, de a fi mereu deschis la nou, aici referindu-mă la tehnici pentru perfecţionarea prestidigitaţiei, a hipnozei, mentalismului ş.a.m.d., cât şi la cele de marketing, de rezistenţă pe o piaţă concurenţială ca oricare alta.

Soţia mea povesteşte şi acum cu mirare şi chiar admiraţie despre felul în care a fost deposedată de telefonul mobil acum câţiva ani buni, când acestea erau rare, de către un individ care a reuşit pur şi simplu să o convingă să îi dea aparatul de bună voie, sigură că face o faptă inspirată, adică ceea ce era potrivit în acel moment… Pentru aşa ceva trebuie artă, pricepere, talent înnăscut sau dobândit după studiu asiduu. Sunt şi ei meseriaşi adevăraţi, chiar dacă profesia nu e recunoscută ca atare.

În România au fost mereu şmenari, dar ca în ultimii 30 de ani nu cred că au fost vreodată. A devenit o meserie pe care oricine a fost tentat să o urmeze, de la mic la mare, de la sărac la bogat, de la intelectual la incult. Avem o gamă extrem de diversă de şarlatani care acoperă, cred, toate domeniile de activitate. Cu unii e posibil să vorbim zi de zi şi habar să nu avem că indirect ne fură pe noi sau pe alţi semeni de-ai noştri. Tehnicile de înşelătorie s-au înmulţit şi s-au perfecţionat. Suntem dintre cei mai buni de pe piaţă începând cu micile găinării, furtul din buzunare, capace de canal, tomberoane de gunoi, până la cele mai sofisticate acţiuni care cer calificări speciale cum ar fi escrocheriile prin telefon, şantajul, furturile electronice, informatice, educaţionale etc.

Ostap Bender e un exponent imaginar şi romantic al breslei hoţilor, cu o filosofie interesantă de viaţă, cu tehnici uimitoare, o adaptabilitate la noi situaţii incredibilă şi o perseverenţă de invidiat. Foarte puţini din viaţa reală îl ajung, dar cu siguranţă că sunt totuşi câţiva care ar trebui să-şi scrie propriile cărţi, acestea ar ajunge de senzaţie. Majoritatea, din păcate, nu sunt atât de profunzi, atât de evoluaţi intelectual, atât de morali şi etici (da, există moralitate şi etică şi la acest nivel atunci când e vorba de un adevărat „maestru al combinaţiilor” care ştie să îmbine foarte bine lucrurile astfel încât să iasă cu faţa curată din orice „scamatorie” şi cu moralitatea intactă). Ei nu vor altceva decât să se chivernisească, să facă un ban nemuncit, să o ducă de azi pe mâine, sau doar să ajungă respectaţi. Nu se gândeşte niciunul la mai binele societăţii sau ce efecte devastatoare pot avea acţiunile lor pe termen scurt, mediu sau lung. Ei fură ce apucă, aşa cum pot şi cât apucă. Altceva nu mai contează, după ei potopul.

Aflăm din ştiri zi de zi despre lovituri financiare la nivel local sau naţional produse cu bună ştiinţă de unul sau mai mulţi indivizi care lasă în urmă dezastru. Sunt atâtea cazuri de fabrici cumpărate pe nimic prin înşelarea statului şi vândute la fier vechi pe bani extrem de mulţi. Din ’89 până acum s-au tăiat ilegal mii de tone de păduri şi s-au transformat în bani care au ajuns în buzunarele hoţilor. Proiecte mari cu bani europeni au fost deturnate în aşa fel încât fondurile să ajungă la anumiţi inşi, în urmă nerămânând decât ruine sau construcţii cu totul inutile (parcuri în zone pustii, săli de sport nepractice etc.). Şi duşi au fost. N-a avut niciunul regrete, ba chiar se ascund prin ţări străine şi se laudă cu faptele lor pe Internet. N-a furat nimeni de la alţi hoţi precum Ostap, toţi au furat de la oameni sau entităţi care nu furaseră la rândul lor, ceea ce înseamnă că în urmă au rămas nişte păgubiţi pe nedrept.

În ultima perioadă ies la iveală unele cazuri care arată întrucâtva disperarea unora care nu mai au alte idei de furt. Aceştia sunt actorii de roluri false. Au apărut, de exemplu, o mulţime de preoţi sau călugări falşi care îşi însuşesc banii presupuşilor enoriaşi. Mai ţineţi minte „doctorul” acela italian cu 8 clase care făcea operaţii estetice pe doamne? Era genial omul. A învăţat singur cum să opereze, fără facultate, fără nimic. Nu făcea treabă bună, evident, de aceea a şi fost prins, dar cât de îndrăzneţ poţi să fii să tinzi atât de sus… Au mai fost şi alţii, şi mai sunt încă, majoritatea nedescoperiţi pe vecie care operează, prescriu medicamente bolnavilor, fac consultaţii „specializate” şi au numărul de la maşină „DOC”.

S-au înmulţit incredibil de mult profesorii fără studii, şi nu la orice nivel, ci chiar la cel mai înalt. Numitul Laurenţiu Baranga, care a ajuns profesor universitar şi director de instituţie mare doar cu o diplomă de bac falsificată, e cel mai bun exemplu. O carieră de şarlatan strălucită, de invidiat!

Diplomele de doctorat false ori plagiate sunt în mediul politic deja un lucru obişnuit, ba chiar obligatoriu, dacă vrei să fii respectat în „breaslă”, în condiţiile în care o lucrare de specialitate sau una care arată o calificare profesională de orice fel ar fi ea poate fi măsluită/cumpărată de către oricine.

Toate astea nu arată decât un singur lucru: practic, la ora actuală, în mediul politic şi în majoritatea instituţiilor de stat, unde se fac cele mai mari furturi, procentajul escrocilor, al celor cu acte false este la cel mai înalt nivel din istorie. Iar aceşti oameni nu iau bani nemeritaţi de la hoţi, ci de la restul cetăţenilor plătitori de impozite, de la noi toţi. Deci ochii-n patru!...

Briscan Zara este scriitor şi publicist