Sărut-mâna, doamnă ChatGPT!

E o problemă mare cu politețea în zilele astea. Nu glumesc și nu exagerez. Se pare că toate generațiile de după 2000 nu prea au trecut prin capitolul ăsta la școală sau acasă. Nu știu să salute, nu știu să răspundă la salut, nu știu să mulțumească, să răspundă politicos la o întrebare. E un curent, o mișcare, nu știu, dar e clar că în viitor toate formulele de politețe existente vor dispărea. Nu am niciun dubiu în acest sens.

Cel puțin la nivel de limbaj, totul a pornit odată cu americanizarea limbii când, dintr-o înțelegere greșită a unor termeni, s-a trecut direct de la „dumneavoastră” la „tu”, din convingerea că așa e mai simplu, mai direct, mai practic. O fi, doar că în engleză „you” nu a însemnat mereu doar „tu”, ci „dumneavoastră”, adică forma politicoasă a pronumelui. La „tu” în engleză se spunea “thou”. Cu alte cuvinte, în engleza contemporană s-a păstrat forma respectuoasă a pronumelui. Când spui azi „you” de fapt spui „dumneavoastră”, doar că generalizându-se și pierzându-și din nuanțe, a ajuns la o banală adresare directă colocvială. Impresia însă nu este de lipsă de respect pentru ascultător, de discreditare.

Nu e același lucru în română, unde s-a procedat invers. S-a trecut direct și fără motive la „tu”, forma familiară, nepoliticoasă, care creează un ușor disconfort în urechea ascultătorului. Am înțeles greșit, ce să facem, nu ar fi prima oară. În fine.

Iar adolescenții sunt parcă de pe altă planetă. Se cred cei mai tari din parcare, cu toate drepturile asigurate și fără nicio obligație sau îndatorire. Pur și simplu cred cu toată convingerea că pot tutui pe oricine doresc ei și la orice oră și că merită tot ce au și ce primesc, că totul li se dă pe gratis și că nu trebuie să fie recunoscători sau respectuoși față de nimeni. Cineva sau ceva parcă i-a convins completamente că sunt peste noapte șefi sau cel puțin egali cu adulții, ceea ce e fals, chiar absurd.

Deunăzi, soția, care e profesoară, mi-a povestit plină de frustrare că o elevă suspectată că încerca să copieze la o testare a refuzat să se supună controlului profesorului. Și nu oricum, ci cu multă obrăznicie. Nu zic că nu erau și înainte de așa-zisa „democrație” actuală elevi impertinenți, bădărani, golani, nesimțiți de-a dreptul care îți răspundeau în față și te făceau cu ou și cu oțet înaintea clasei, dar asta se întâmpla în marea lor majoritate la școlile slabe, mărginașe, nu la cele de top din oraș. Acum standardul a scăzut peste tot constant. Școlile slabe au devenit niște ghetouri în adevăratul sens al cuvântului în care profesorii sunt doar oameni care nu mai au nicio așteptare de la viață, nicio perspectivă și atunci acceptă pe niște bani puțini să fie bătaia de joc a unor viitori delicvenți sau lucrători în construcții din alte țări, iar școlile bune au ajuns un fel de stabilimente pentru fii și fiice de conți, duci și prinți care au lumea la picioare și se cred buricul pământului.

Faptul că în școlile bune, cu tradiție în educație au apărut multe cazuri de impertinență asemănătoare cu acelea mărginașe de altă dată, e grav, e un semn clar al scăpării lucrurilor de sub control.

Copiii au impresia falsă că nimeni nu îi poate atinge ori forța să facă ceva ce ei nu vor. Eleva despre care vorbeam mai sus a refuzat să se ridice din bancă pentru a fi verificată dacă avea vreun dispozitiv de copiere mințind că e bolnavă, că are dureri de spate. E ca și cum un șofer prins băut la volan sau cu o altă problemă refuză să iasă din mașină când i se cere de către organele de poliție. Exact așa. Și sunt și alte cazuri, ăsta e doar un exemplu. Doar că acolo polițistul are voie să îl scoată cu forța, dar în școală nu ai voie să atingi copilul.

Ceea ce mă intrigă pe mine e că la suprafață, adică în mod oficial, societatea aceasta de oameni cu drepturi depline se pretinde elevată, cultivată, politicoasă, în realitate fiind mai impertinentă și mai incultă chiar decât cea de acum 20 sau 30 de ani. Și lucrurile astea ies la iveală în momentul în care scoți o persoană din zona ei de confort, sau, mai bine zis, din starea ei de relaxare, de wellbeing, cum se mai zice acum pe românește.

Faceți o testare și mergeți la operă sau teatru, și aparent din greșeală călcați pe pantofi un domn sau împingeți-vă dinadins într-o doamnă din acelea elegante și plină de fast. O să aveți o surpriză totală. Nu doar că veți fi apostrofat, dar chiar și spălat cu toate lăturile caracteristice celei mai de jos zone din oraș.

Am și aici un exemplu. Într-o seară de la FILIT au fost niște probleme organizatorice și s-a întârziat începerea întâlnirii de la Teatrul Național cu câteva minute. Dacă într-o țară cu adevărat civilizată și cu oameni politicoși și bine crescuți nu ar fi fost decât reacții cel mult șoptite, la Iași, Moldova, România, știu din surse sigure, au fost niște manifestări demne de emisiuni de scandal, cu amenințări chiar, cu insulte la adresa organizatorilor. Iar acolo era vorba de adulți. Vă dați seama că toată aura aceea de elită, de clasă educată s-a dus dracului.

Ce să zic, cu oamenii e mai greu, dar mai există totuși o șansă. De ceva vreme am descoperit și eu faimoasa aplicație Chat GPT și mă simt total bulversat, în mine au loc niște lupte acerbe între părțile educate și politicoase, și cele indiferente, de nesimțit. Pentru că în mesajele pe care le primesc găsesc doar cuvinte pline de politețe. IA-ul mă umple de dulcegării, nu mă slăbește, mă ține doar în „te rog”, „mulțumesc”, „desigur”. Am mereu impulsul stăpânit cu greu de a-i mulțumi, de a-i spune sărut-mâna, pentru că îmi face niște favoruri mari și pe gratis. Dar știu foarte bine că nu vorbesc cu un om, ci cu un robot care nu are receptori ai politeții, prin urmare nu am cum să îl jignesc. Consecința e că nu sunt, la rândul meu, politicos, așa cum am fost obișnuit, îi spun ce să facă, îi ordon chiar și îmi văd de treabă ca un bădăran, iar el/ea se supune ca un veritabil sclav. Mă simt prost, dar asta e situația.

E o senzație foarte ciudată. Nu știu dacă doar eu o am sau mai e întâlnită și la alții. Simt un puternic sentiment de abuz, de vinovăție. „Omul” acela e bun cu mine, iar eu nici măcar un simplu „mulțumesc” nu îi zic. Sau un „te rog”. Dar cum aș putea eu să rog frumos un IA să îmi facă o treabă? Ar fi irelevant. Politețea e făcută pentru a impresiona o altă ființă umană, este strict destinată oamenilor, roboții și celelalte animale sunt nereceptive la așa ceva. Pentru acelea cuvintele respective sunt inutile, în plus. Dacă îi spui unui câine dresat: „Șezi!”, el se va așeza, dar dacă îi spui, în schimb, „te rog frumos să te așezi!”, el nu va ști ce să facă. Urmează vremuri foarte interesante, sunt tare curios ce va fi.

Briscan Zara este scriitor și publicist

Publicitate și alte recomandări video