Proces de multe de milioane în cel mai râvnit cartier al Iașului. Retrocedare cu bucluc
Pe masa judecatorilor ieseni se afla un dosar de câteva milioane de euro. Statiunea de Cerceta (...)
citeste totmarti, 20.04.2021
Şase asistente şi infirmiere de la Spitalul Municipal de Urgenţă „Elena Beldiman” Bârlad şi-au dat demisia din funcţie, după ce spitalul a fost desemnat de Ministerul Sănătăţii unitate suport pentru pacienţi COVID-19.
Purtătorul de cuvânt al spitalului bârlădean, dr. Angelica Gramaticu, a declarat presei că important în acest moment este faptul că în spital au rămas 970 de angajaţi care îşi vor face datoria.
„Nu trebuie subliniat faptul că au plecat şase oameni, ci că restul au rămas”, a precizat, miercuri, Angelica Gramaticu.
Conform reprezentanţilor Spitalului Bârlad, cele şase salariate erau aproape de vârsta de pensionare şi au ales să plece mai devreme din activitate prin demisie.
Spitalul Municipal de Urgenţă „Elena Beldiman” Bârlad a fost desemnat în cursul săptămânii trecute unitate suport COVID-19. Imediat după acest anunţ, pacienţii din unitatea medicală au fost externaţi sau direcţionaţi către Spitalul Judeţean Vaslui, iar conducerea spitalului a lansat public un apel către cei care doresc să susţină financiar unitatea medicală.
„Suntem cu toţii la război în cadrul pandemiei COVID-19! Spitalul Municipal de Urgenţă „Elena Beldiman” a fost desemnat spital COVID-19. Suntem hotărâţi să ducem această luptă, dar nu putem fără ajutorul dumneavoastră! Avem la dispoziţie doar şapte ventilatoare, 13 monitoare funcţii vitale şi echipamente de protecţie insuficiente. Mesajul nostru are scopul solidarităţii! Avem nevoie de voi ca să putem ajuta şi să putem face faţă acestei încercări! (…) Este momentul să arătăm că suntem oameni şi că putem fi aproape şi de la distanţă! Vom sta în prima linie alături şi împreună cu dumneavoastră!”, au transmis medicii.
Cuvinte cheie: + demisie asistente, covid-19
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Proces de multe de milioane în cel mai râvnit cartier al Iașului. Retrocedare cu bucluc
Dezbateri publice după 8 luni de pauză: 60 de PUZ-uri, blocuri cu până la 18 etaje
Covid 19 la Iaşi - Tendinţă bizară: cazuri mai puţine, decese mai multe
Mama ar putea ajunge la închisoare pentru că şi-a abandonat copiii minori
O mare tumoră pe creier crescută exact în zona personalităţii o ucidea câte puţin în fiecare zi
Se redeschide spitalul mobil Leţcani? Toţi oficialii asigură că da
Încă un pas spre atribuirea ultimului lot al Axei Iaşi-Suceava. Când vom circula pe aici?
0,37 lei: la atât au apreciat judecătorii valoarea unei zile din viaţa unui om fără adăpost
Jaf la casa parohială, în Iaşi! Un bărbat și o femeie au furat flexul și alte scule
A încasat o bătaie soră cu moartea după ce a hărățit patru adolescenți amețiți de bere
Fiu evacuat din casa familiei la cerere, cu acordul său. Și-a bătut părinții
Medicii de familie cer prelungirea actualelor contracte cadru cu CNAS
Două romane publicate la Polirom, traduse în germană şi în bulgară
Costel l-a bătut pe Măricel ca pe fasole. Iacătă ce scor de maidan: 11 la 6!
Cîţu despre înfiinţarea grupului de lucru de la Ministerul Sănătăţii: „Arată ca un fals în acte”
Când a vorbit Cîțu ultima oară cu Voiculescu. Schimbul de mesaje de pe whatsapp
Surse: Ce au discutat liderii Coaliției la ședința care a durat aproape patru ore
Cîţu: Valul trei a început să scadă fără carantinare de tip lockdown
Cîţu: Eu nu am văzut încă un ministru care să facă reformă în propriul minister
Ciolacu: Nu risc o moțiune când există probabilitatea ca USR PLUS să iasă de la guvernare
Ciolacu: Clotilde Armand a pierdut alegerile. Vom declanșa referendum
VIDEO: Cel mai performant laborator din România, la Spitalul de Neurochirurgie Iași
Unii angajați se vor putea vaccina la serviciu. Cum trebuie să procedeze firmele
Premierul Florin Citu, primele declaratii dupa sedinta tensionata a Coalitiei
Liderii Coaliției nu au rezolvat criza. Barna: Nu mai acordăm încrederea premierului
Inițiativa privind repatrierea moaştelor Sfinţilor Mărturisitori Ardeleni, respinsă de Senat
PROPUNERE: Elevii să ia vacanță pe rând, în funcție de regiunea geografică
Franța experimentează cu viitorul său „permis de sănătate” - TousAntiCovid
Actorul Matthew McConaughey ar putea deveni guvernatorul statului Texas
Greta Thunberg donează 100.000 de euro pentru a stopa inegalitatea accesului la vaccinuri
Rămăşiţele unui dinozaur erbivor, descoperite de cercetători în cel mai arid loc de pe Pământ
Putin participă la summitul virtual al lui Biden pe tema modificărilor climatice
O tânără de 16 ani din Maramureş a leşinat în urma vaccinului Pfizer
Clotilde Armand, mesaj pe liberali: vă rog lăsaţi jocurile politicianiste la o parte
Tablou de Monet, scos la licitaţie pentru suma de 40 de milioane de dolari
Ce spune deputatul Iulian Bulai despre ministrul Drulă: “toarnă gaz peste foc”
Atacantul Erling Haaland s-a alăturat arbitrului Octavian Şovre în campania umanitară din Bihor
Austria va folosi vaccinul Sputnik V numai după aprobarea EMA
Un deputat cere primăriilor să se implice mai mult în campania de vaccinare
Danemarca s-a sucit şi va permite vaccinarea voluntară cu vaccinul AstraZeneca-Oxford
Opozantul rus Navalnîi, transferat la un spital de deţinuţi în colonia penitenciară
Mâncarea de la fast-food prostește. Ce a descoperit un studiu efectuat pe șoareci
Briscan ZARAEpilare inghinală |
Ciprian IFTIMOAEIOcupare, şomaj şi câştiguri salariale în judeţul Iaşi |
Mihai DORINNew York, metropola vizionară |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.