joi, 30.06.2022
Şase blocuri din municipiul Iaşi ar putea fi incluse în Programul de acţiuni pe anul 2017 privind proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie pentru reducerea riscului seismic, anunţă prefectul judeţului Marian Şerbescu. Imobilele se regăsesc în Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Programului care a fost pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE).
Programul de acţiuni pe 2017 include 87 de blocuri încadrate în clasa I de risc seismic, respectiv clădiri cu risc ridicat de prăbuşire în cazul producerii unui cutremur comparabil cu cel din 1977. Pe lista celor 87 de blocuri incluse în program se află şi blocurile A1-A2, respectiv C1-C4 de pe şoseaua Naţională nr. 182-192, construite în perioada 1963-1965. Blocurile de patru etaje cuprind 340 de apartamente, cu o suprafaţă totală desfăşurată de 23.704 mp. Pentru acest an, în cazul blocurilor de pe şoseaua Naţională, este prevăzută efectuarea proiectării lucrărilor de intervenţie.
În Regiunea Nord-Est mai sunt incluse în Programul de acţiuni 2017 cinci imobile situate în Bacău şi unul în Suceava, tot pentru proiectarea lucrărilor de intervenţie. Până în prezent, prin programul guvernamental de reducere a riscului seismic, au fost finalizate lucrările de consolidare a 26 de clădiri, cu un total de 1.012 apartamente. Dintre acestea, 19 imobile se află în capitală, iar câte unul în Bacău, Brăila, Galaţi, Hârşova, Ploieşti, Roman şi Târgu Mureş. Prin legea bugetului de stat pe anul 2017, a fost alocată MDRAPFE suma de 25 milioane de lei, destinată prioritar finanţării lucrărilor de reducere a riscului seismic.
Cuvinte cheie: + Blocuri, consolidare, Iasi, sase imobile
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
(VIDEO) Trotinetele au devenit un chin în traficul din Iaşi. 33 de accidente de când au apărut
Spitalul de Neurochirurgie suferă de o „anomalie” a legii. Acum se află sub tratament
Tânăr condamnat la 28 de ani de închisoare după ce a ucis în bătaie un bătrân de 90 de ani
Ştiaţi că un fotbalist din generaţia de aur s-a mutat de ceva timp la Iaşi? Va antrena Miroslava
Un milion de euro pentru aplicaţii în „cloud” la Universitatea Tehnică
În loc de utrenie: Metropolia lui Flutur şi fluturii din stomacurile de la Iaşi
Şcoală de vară pentru dezvoltare personală la Colegiul Pedagogic
Şase ani cu executare pentru un lung şir de infracţiuni la Codul Rutier
FOTO Găsiți bufnița în această imagine? Camuflaj natural perfect
Iaşi: 7 vagoane ale unui tren au deraiat. Circulaţia feroviară, întreruptă pe ruta Paşcani-Iaşi FOTO
Radu Mihail, liderul senatorilor USR, îl ironizează pe Florin Cîţu: Adevărata echipă câştigătoare
Ciucă: Vom aproba astăzi suspendarea plăţii ratelor bancare pentru o perioadă de 9 luni
Irakul înregistează un prim mort de holeră. Ultima epidemie de amploare a avut loc în 2016
Incendiu la un bloc de patru etaje din Paris: cel puţin nouă răniţi, inclusiv doi grav
Tânăr din Argeş, reţinut în urma unei relaţii de concubinaj cu o adolescentă de 14 ani
Un bărbat a fost reţinut după ce a furat 800 de lei de la o prostituată
Ponturi pentru a avea o pensie decentă. Ce reguli trebuie să urmaţi
Ministerul lui Cseke Attila foloseşte ilegal trei autoturisme de la Cadastru
Boris Johnson crede că Putin n-ar fi declanşat războiul din Ucraina dacă era femeie
FOTO - Accident cumplit pe drumul morţii: trei persoane au decedat, iar alte şase au fost rănite
Scene teribile în urma unui jaf armat la o bancă din Canada: doi oameni ucişi şi şase răniţi
Pilotul de rezervă Juri Vips a fost dat afară de Red Bull din cauza limbajului rasist
Dr. Alina Onofriescu: Pompa de insulină poate face mai ușoară viața celor cu diabet zaharat
Deputatul Filip Havârneanu, vizită de lucru la Odessa, sub amenințarea rachetelor (P)
Airbnb interzice petrecerile în spaţiile oferite pentru cazare la nivel global
Fostul premier Ludovic Orban anunţă ca va candida la preşedinţia României. “Visul meu”
Woody Allen vrea să renunţe la cinema. Mărturisire în faţa lui Alec Baldwin
Trump ştia că unii dintre susţinătorii săi erau înarmaţi atunci când i-a chemat la Capitoliu
Dr. Mihaela Alina Mareș: Colposcopia - investigație minim - invazivă a colului uterin
Serena Williams a fost eliminată de la Wimbledon după un meci spectaculos de peste trei ore
Topul liceelor ieșene după mediile la bacalaureat. Sunt surprize!
Ambasadorul Republicii Moldova, în studioul ZdI TV: Basarabia, între Rusia şi UE
Cum a stat şăful cel mare pân’ la ziuă-n club, dând peste cap programul?
Cosmin PAȘCACioloş a văzut prea mult la filme |
Codrin Liviu CUȚITARUExpatriaţii |
Alin ANDRIEȘDespre contagiunea financiară |
Florin CÎNTIC„Războiul sfânt” al rasei |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.