Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Şase factori care taie pofta de sex

GALERIE
pofta, sex
  • pofta, sex
- +

Stresul, alcoolul, lipsa somnului, depresia sunt printre factorii responsabili de scăderea apetitului sexual.

Atunci când partenerul/a de viață nu mai este interesat/ă de relația sexuală, nu înseamnă neapărat că v-a găsit un înlocuitor. Scăderea libidoului poate fi determinată de factori externi, precum stresul, alcoolul, lipsa somnului și chiar apariția unui copil. Specialiștii detaliază opt motive care disturbă viaţa de cuplu şi pot fi responsabile de diminuarea interesului pentru sex.

1. Stresul

Stresul de la serviciu, dar şi problemele cu banii, pot scădea libidoul. „Stresul are o acțiune dublă asupra dorinței sexuale. Deși cercetările arată că stresul ne mobilizează pentru  a ne apăra, prin secreția de adrenalină, în același timp implică și acumularea unei tensiuni care se vrea descărcată. Stresul face ca mintea să fie ocupată, captivă, cu greu se mai poate gândi şi la sexualitate”, explică psihologul Mihaela Costea. Un sfat util pentru astfel de situaţii: apelați la câteva tehnici de relaxare înainte de a ajunge în pat.

2. Problemele relației

Problemele nerezolvate ale relației pot „omorî” și ele pofta de sex. De regulă, femeile „pun la suflet” aceste divergențe, care constituie un ingredient major în scăderea dorinței sexuale. Pentru a îmbunătăţi situaţia, trebuie să lucraţi la o comunicare mai bună, deoarece pierderea încrederii în partener este greu de reparat.

3. Alcoolul

De regulă, alcoolul vă ajută să fiți mai puțin inhibați, dar poate să aibă și efect negativ prin faptul că „amorțește” activitatea sexuală. “Alcool, prin agresiunea pe care o exercită asupra ficatului, duce la o modificare a raportului normal testosteron/estrogen în momentul în care s-a instalat ciroza alcoolică. Concomitant, scade şi libidoul”, spune medicul Ciprian Constantin, specialist în nutriţie, diabet şi boli metabolice.

4. Lipsa somnului

Dacă dimineața nu vă mai simțiți în formă pentru o partidă de sex, este posibil să fie din cauza faptului că mergeți la culcare foarte târziu și vă treziți mult prea devreme. De asemeena, este posibil să fie din cauză că aveți insomnii sau apnee de somn. Toate acestea înseamnă un program prea scurt de somn, iar oboseala rezultată „taie” pofta de sex. „Lipsa somnului are ca efect imediat şi principal o proastă dispozitie, anxietate, gânduri şi sentimente depresive afectează dorinţa sexuală”, explică psihologul Mihaela Costea.

5. Obezitatea

Supraponderalii sau obezii pot avea şi serioase dificultăți legate de performanțele sexuale. Motivul scăderii dorinței sexuale nu este clar determinat, însă des incriminate sunt nivelul săzut al stimei de sine şi problemele hormonale.

„Obezitatea influenţează balanţa hormonală ducând la o modificare a raportului hormonal normal testosteron/estrogen. Cei care suferă de obezitate ar trebui examinaţi pentru a putea evidenţia disfuncţia sexuală”, recomandă nutriţionistul Ciprian Constantin.

6. Depresia

Depresia este un alt motiv pentru care libidoul scade. ”Depresia este o stare anhedonică, adică starea în care individul nu mai obține plăcere, satisfacție din niciunul din lucrurile sau activitățile care înainte îi plăceau. Astfel, gustul pentru sex este anihiliat, dorința sexuală nefiind o prioritate. Sexul și depresia sunt aproape imposibile împreună și pentru că depresia este folosită de unele persoane tocmai pentru a ocoli anumite sarcini ale vieții, printre care se numără munca, intimitatea/sexualitatea”, detaliează psihologul Mihaela Costea.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri