Satelitul european Biomass a fost plasat cu succes pe orbită

marți, 29 aprilie 2025, 19:36
2 MIN
 Satelitul european Biomass a fost plasat cu succes pe orbită

Racheta Vega C ce a fost lansată marți, la ora locală 06:15 (09:15 GMT) de la portul spațial european Kourou din Guyana Franceză, a plasat cu succes pe orbită satelitul Biomass, noua misiune a Agenției Spațiale Europene (ESA) pentru studierea pădurilor, transmite AFP.

Satelitul a fost eliberat pe orbită la o altitudine de 666 km la 57 de minute după lansare.

Biomass este primul satelit dotat cu un radar cu apertură sintetică (SAR) în bandă P, capabil să măsoare din spațiu biomasa pădurilor – trunchiuri, ramuri și tulpini, în care copacii stochează cea mai mare parte a carbonului în care transformă CO2 absorbit din atmosferă. Cunoașterea cantității de biomasă ajută la o mai bună înțelegere a evoluției acesteia în timp, conform Agenției Spațiale Europene (ESA).

‘În ceea ce privește inovația tehnologică, acesta este un pas major înainte’, a declarat Simonetta Cheli, directoarea programelor de observare a Pământului din cadrul ESA, într-o conferință de presă.

Misiunea Biomass va cartografia, de asemenea, geologia subterană a deșerturilor, structura calotei glaciare și topografia solurilor forestiere. ‘Primele date vor fi disponibile peste 6 luni’, a precizat Simonetta Cheli. Durata de viață a acestui satelit este de 5 ani.

Această lansare reprezintă, de asemenea, și o oportunitate de a demonstra fiabilitatea rachetelor portante Vega-C, la puțin peste doi ani după o defecțiune hardware în zbor care a ținut la sol acest lansator ușor din decembrie 2022 până în noiembrie 2024.

După o revenire cu succes la zboruri în decembrie, această a patra lansare din istoria rachetei proiectate de compania aerospațială italiană Avio ‘consolidează și mai mult accesul Europei la spațiu’, a subliniat Toni Tolker-Nielsen, directorul departamentului de transport spațial al ESA, într-o conferință de presă.

Vega-C, considerată ‘un pilon al suveranității spațiale europene’ alături de Ariane 6, are în prezent 17 lansări programate, a declarat pentru AFP Giulio Ranzo, directorul general al Avio.

Etichete: europa, satelit

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii