anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Satisfacţie dublă pentru Jaqueline

GALERIE
jaqueline
  • jaqueline
- +

 

Cristian a devenit a cincea româncă în Top100 WTA şi s-a calificat în turul II la Linz, unde a intrat ca lucky loser. Simona Halep are ocazia să se revanşeze în faţa Aliaksandrei Sasnovici, care a învins-o la Indian Wells

Proaspăt intrată în Top 100 WTA, prezentă pe tabloul principal ca lucky loser, Jaqueline Cristian s-a calificat în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Linz. Ea a învins-o ieri, în turul I, cu scorul de 2-6, 6-2, 7-5, pe sportiva rusă Kamilla Rahimova (117 WTA) după două ore şi cinci minute de joc. 
După un început destul de bun, românca a pierdut cinci game-uri consecutive şi primul set (2-6), după care l-a dominat clar pe al doilea, câştigând cu acelaşi scor (6-2). În decisiv, câteva mingi pierdute uşor au făcut ca Rahimova să se desprindă la 4-2, dar Jaqueline a revenit şi a egalat, 4-4, la 5-5 a salvat o minge de break, după care a încheiat duelul pe serviciul adversarei, cu 7-5. Jaqueline Cristian fusese învinsă Kamilla Rahimova în ambele meciuri directe anterioare. În 2019, Rahimova se impunea cu 6-2, 7-6, în optimi la Istanbul (ITF), iar în acest an a câştigat în primul tur al calificărilor la Dubai, cu 7-5, 7-5. În faza următoare, Cristian va evolua cu suedeza Rebecca Peterson (84 WTA), care a dispus cu 6-2, 6-4 de franţuzoaica Harmony Tan.

O altă jucătoare română, Simona Halep (22 WTA) este direct acceptată în turul al doilea al acestei competiţii şi va evolua, astăzi, după ora 17:00, cu Aliaksandra Sasnovici din Belarus (85 WTA). Sasnovici (27 de ani) a trecut de franţuzoaica Fiona Ferro (101 WTA), scor 6-2, 3-6, 6-2. Simona Halep şi jucătoarea din Belarus s-au întâlnit de curând, la turneul de la Indian Wells, în turul al treilea, când sportiva din Belarus s-a impus cu scorul de 7-5, 6-4. În 2019, Simona Halep a învins-o pe Sasnovici, cu 6-4, 7-5, în turul I al turneului de la Wimbledon. Alte rezultate din turul I la Linz: Lesia Ţurenko (Ucraina) – Ekaterina Aleksandrova (Rusia) 6-4, 7-6; Alison van Uytvanck (Belgia) – Sinja Kraus (Austria) 6-1, 6-0; Wang Xinyu (China) – Katerîna Kozlova (Ucraina) 2-6, 6-2, 6-3; Alizé Cornet (Franţa) – Julia Grabher (Austria) 7-6,6-4.

Clasamentele tenisului

Top 10 WTA: 1 (1). Ashleigh Barty (Australia) – 7.582 p;2(2). Arîna Sabalenka (Belarus) – 6.130 p;3 (3). Barbora Krejcikova (Cehia) – 4.708 p 4 (4). Karolina Pliskova (Cehia) –4.510 p; 5 (5). Garbiñe Muguruza (Spania) – 4.310p; 6 (6).Maria Sakkari (Grecia) -3.760 p; 7 (7). Ons Jabeur (Tunisia) -3.455 p: 8 (8). Anett Kontaveit (Estonia) – 3.396 p; 9 (10). Iga Swiatek (Polonia) – 3.286 p; 10 (-). Paula Badosa (Spania) – 3.244 p. Poziţiile jucătoarelor române din Top 200: Simona Halep – 22(22);Sorana Cîrstea – 37(38); Irina Begu – 60(60); Gabriela Ruse – 83 (86); Jaqueline Cristian -100(104); Ana Bogdan – 108 (108); Mihaela Buzărnescu – 121 (121); Irina Bara – 133 (138).La dublu: Raluca Olaru -36 (36); MonicaNiculescu – 39 (39); Irina Begu – 61 (61); Irina Bara - 89 (-); Andreea Mitu – 100 (-).

Top 10 ATP:1(1). Novak Djokovic (Serbia) – 10.940 p; 2 (2).Daniil Medvedev (Rusia) – 7.640p. 3 (4). Alexander Zverev (Germania) – 6.540p; 4 (3). Stefanos Tsitsipas (Grecia) – 6.540 p; 5 (6).Andrei Rublev (Rusia) – 4.950 p; 6(5). Rafael Nadal (Spania) – 4.875; 7 (7). Matteo Berrettini (Italia) – 4.568 p; 8 (8). Casper Ruud (Norvegia) -3.760p; 9(10). Hubert Hurkacz (Polonia) – 3.706 p; 10 (9). Jannik Sinner (Italia) – 3.395 p.. .Ladublu:HoriaTecău – 19 (18).

 

 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

O idee pentru Legea învăţământului superior

Ioan Alexandru TOFAN

O idee pentru Legea învăţământului superior

Ceea ce lipsea, acum 145 de ani, învăţământului superior românesc, era o veritabilă comunitate academică, o formă vie de interacţiune şi dezbatere între membrii breslei învăţătorilor. Cam asta lipseşte şi acum. Suntem prieteni între noi, ne sunăm şi ne vedem din când în când, mai organizăm conferinţe şi colocvii, scriem în aceleaşi reviste şi, rar, ne recenzăm cărţile. Tot din prietenie, mai degrabă. Dar instituţiile unde ne petrecem mare parte a zilei, Universităţile patriei, nu par a se hrăni, cum ar fi normal, din prieteniile noastre.

opinii

Nebuna de la Rhornfield Hall

Codrin Liviu CUȚITARU

Nebuna de la Rhornfield Hall

Meritul „intertextului” lui Jean Rhys este acela de a reconfigura un personaj schematic (în forma sa iniţială) şi de a-i conferi dimensiune psihologică. Fantoma lunatică „Bertha” devine, în acest roman postmodern, sensibila şi nevropata „Antoinette”, victima unui univers rigid şi extrem de neconcesiv cu inadaptaţii.

Criză majoră de încredere în politicienii români

Dan TAPALAGA

Criză majoră de încredere în politicienii români

Lipsa cronică de încredere în liderii politici şi în actualul sistem de partide nu anunţă nimic bun. În momente de criză economică majoră, în situaţia în care inflaţia va muşca şi mai tare din puterea de cumpărare, pe fondul stării generale de iritare amplificate de războiul din Ucraina, este nevoie doar de o scânteie şi butoiul cu pulbere riscă să sară în aer provocând explozii sociale în lanţ.

Călăreţul de aramă: Occidentul şi neliniştea rusă

Ioan STANOMIR

Călăreţul de aramă: Occidentul şi neliniştea rusă

Nici o altă întrebare nu este mai obsedantă în istoria intelectuală a Rusiei decât cea care priveşte propria ei identitate. De trei secole, din clipa în care Petru cel Mare a acordat Moscovei hlamida imperială, Rusia se află prinsă în acest dialog frenetic cu Occidentul. În această oglindă pe care i-o întinde civilizaţia pe care o imită, dar şi pe care o detestă, Rusia îşi poate contempla propriul chip.

pulspulspuls

Un scenariu în care MRU ar împuşca mai mulţi iepuri dintr-o lovitură

Un scenariu în care MRU ar împuşca mai mulţi iepuri dintr-o lovitură

Aşadar, numai ce s-a vorbit la Şcoala politică de vară de pe Bahlui despre şansele fostului premier MRU la candidatura pentru funcţia supremă în târg, că au şi apărut două căi divergente în parcursul său ipotetic. 

Caricatura zilei

Isărescu și calul

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.