Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Savantul ieșean care știa perfect 10 limbi și publica în șase, omagiat azi la UTI

GALERIE
uti
  • uti
- +

Se împlinesc 110 ani de la naşterea reputatului academician Dimitrie Mangeron, cel pe care posteritatea ieşeană nu l-a „gratulat“ decât cu numele unui bulevard.

Astăzi, 14 noiembrie, va avea loc Simpozionul omagial „Academician Dimitrie Mangeron - 110 de la naştere“. Simpozionul este unul dintre evenimentele organizate de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi (TUIASI) în cadrul Zilelor Universităţii. Simpozionul va avea loc în Sala de Conferinţe a Corpului T (Clădirea rectoratului), începând cu ora 11.

Academicianul Dimitrie Mangeron a fost unul dintre cei mai importanţi cercetători ai Iaşului şi unul dintre cei mai importanţi matematicieni români. Acesta s-a născut în 1906, la Chişinău. A publicat peste 600 de lucrări, inclusiv o monografie în 3 volume, consacrată mecanicii corpului rigid, acesta fiind domeniul său principal de interes ştiinţific. Cu toate acestea, importanţa academicianului este mai puţin cunoscută de către ieşeni, aceştia ştiind doar despre bulevardul Dimitrie Mangeron, strada care trece pe lângă facultăţile TUIASI. Academicianul Mangeron a avut şi preocupări din domeniul ecuaţiilor diferenţiate, din robotică sau astronautică. Acesta a avut o minte remarcabilă, citea în 10 limbi şi a publicat în şase. A fost membru a peste 25 de societăţi ştiinţifice internaţionale, inclusiv a Societăţii Americane de matematică.

Tot astăzi va avea loc un alt eveniment important: simpozionul organizat cu ocazia a 25 de ani de la înfiinţarea Institutului Naţional de Inventică Iaşi, eveniment ce va fi ultimul din seria de evenimente organizate cu ocazia Zilelor Universităţii TUIASI. Întâlnirea va avea loc în Aula Universităţii, începând cu ora 17.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri