De Sănătate

Punem punctul pe știi

Scădere ușoară a cazurilor de viroze și răceli în județul Iași

miercuri, 11 decembrie 2024, 03:59
1 MIN
 Scădere ușoară a cazurilor de viroze și răceli în județul Iași

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Iași a raportat o ușoară scădere a numărului de viroze și răceli în județul Iași în perioada 1-8 decembrie. Au fost înregistrate 5.688 de cazuri de infecții respiratorii acute, cu 74 mai puține față de săptămâna precedentă. Dintre acestea, 4.614 reprezintă infecții virale ale căilor respiratorii superioare, 1.057 sunt pneumonii, iar 17 sunt cazuri de gripă clinică. În intervalul menționat, nu s-au confirmat cazuri de gripă prin test RT-PCR și nu au fost raportate decese.

„Analiza pe grupe de vârstă arată că incidența cea mai mare pentru pneumonii se înregistrează în grupa de vârstă 15-49 ani, iar pentru IACRS și gripă, cea mai afectată grupă este cea de 5-14 ani. În perioada 1-8 decembrie, au fost raportate 251 de internări, reprezentând 4,41% din totalul cazurilor, cu 18 mai multe față de săptămâna anterioară. Dintre acestea, 130 de internări au fost pentru infecții virale ale căilor respiratorii superioare, 111 pentru pneumonii și 10 pentru gripă”, a transmis DSP.

În ceea ce privește vaccinarea antigripală, potrivit celor mai recente date centralizate, între luna septembrie și 10 decembrie, un număr de 54.333 de persoane din județul Iași s-au vaccinat. Dintre acestea, 52.628 au beneficiat de vaccin antigripal compensat 100% sau 50%, pe baza rețetelor emise de medicul de familie sau specialist, pe care le-au prezentat la farmaciile aflate în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. Restul de 1.705 persoane au achiziționat vaccinul pe cont propriu de la aceste farmacii.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii