Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Comunicat de presă

Scamatorie imobiliară penală în Primaria Municipiului Iaşi cu 836 mp teren în mijlocul oraşului

GALERIE
gethumb.details.php
  • gethumb.details.php
- +

În centrul oraşului, cu complicitatea Primăriei şi a Poliţiei Locale, un aşa-zis dezvoltator imobiliar, S.C. Autotrans S.R.L., şi-a însuşit absolut samavolnic o suprafaţă de 836 mp, pe care a construit o parcare şi pentru care, culmea, a primit autorizaţie de construcţie de la Primărie, deşi acel dezvoltator nu deţinea şi nu deţine acte de proprietate pe această suprafaţă.

Mai exact, chiar în centrul Iaşului, zona Smârdan, pe str. Moldovei colţ cu Cometei, dezvoltatorul imobiliar a primit autorizaţia de construcţie nr. 46 / 31.01.2017 pentru construirea unei parcări, deşi terenul aferent nu îi aparţinea şi nu era trecut, la acel moment, nici în proprietatea Municipiului Iaşi.  

Acest lucru s-a întâmplat pentru că, pentru blocul cu 9 niveluri de pe str. Adunaţi 25 şi str. Moldovei 54, acelaşi samsar imobiliar nu a respectat condiţiile prevăzute în autorizaţia de construcţie 493 din 26.05.2015, adică nu a executat şi parcare pentru autoturisme conform legii, iar ulterior, sub privirea îngăduitoare a Primăriei şi Poliţiei locale, a realizat o astfel de scamatorie penală, pe un teren ce nu îi aparţinea, ca să creeze aparenţa respectării prevederilor legale.

Astfel, acesta şi-a însuşit, samavolnic, un teren de 836 mp pentru realizarea parcării necesare proiectului imobiliar aflat în imediata proximitate a acestui teren, iar Primăria i-a şi eliberat autorizaţie de construcţie, deşi acel teren nu figura în proprietatea nimănui!

Pentru a „acoperi” urmele acestei maşinaţiuni penale, cei din Primăria Iaşi au lăsat să treacă un an de zile si au inventariat şi introdus fix acelaşi teren,  în suprafaţă de 836 mp, din str. Moldovei colţ cu Cometei, în proprietatea Primăriei Municipiului Iaşi prin HCL 86 / 28.02.2018. Primul pas al acestei manevre premeditate a trecut neobservat la acel moment, amestecat fiind printre multiple şi uzuale schimburi de teren ale municipalităţii.

 Acum, pentru şedinţa de consiliu municipal Iaşi, programată în data de  30.03.2018, se prevede schimbul de terenuri între acest teren, trecut recent  în patrimonul Consiliului Local, si două terenuri ale unei alte persoane fizice, situate în b-dul Carol şi str. Barboi, chiar dacă terenul de 836 mp indicat mai sus a făcut obiectul eliberării autorizaţiei de construcţie 46/31.01.2017 pentru parcarea blocului de 9 niveluri din Strada Adunaţi 25! O modalitate clasică de suveică cu terenuri, pentru a se pierde urma abuzului iniţial.

Dacă se va face acest schimb ilegal de terenuri, blocul din Adunaţi 25 nu va mai avea parcare, cum în fapt nu a avut niciodată. Scamatoria penală a ieşit la suprafaţă (ce a fost autorizată prin AC 46 / 31.01.2017), pe cale de consecinţă autorizaţia de construcţie a blocului devine şi ea vadit ilegală.

„Este un caz strigător la cer, de tip mafiot, de grup organizat pentru favorizarea ilegală a  unui constructor imobiliar şi de abuz în serviciu. Nu văd ce explicaţie pot furniza cei din Primărie pentru eliberarea unei autorizaţii de construcţie pentru realizarea unei parcări pe 836 mp, în buricul târgului, pe un teren fără acte de proprietate! Mai mult, pentru această parcare s-a făcut recepţia lucrărilor de către Poliţia Locală, iar apoi, la câteva luni distanţă, Primăria să introducă, din senin, acel teren în proprietatea municialităţii.

Dacă, spre exemplu, un cetăţean simplu îşi asfaltează drumul public din faţa casei fără autorizaţie i se face dosar penal. Un samsar din anturajul primarului nu doar că îşi face parcare pe un teren fără acte de proprietate, ci şi solicită şi primeşte de la Primărie autorizaţie de construcţie pentru acel teren! Din păcate, Primăria Iaşi este o instituţie capturată, cu o conducere prizonieră intereselor imobiliare, care se face preş în faţa falşilor dezvoltatorilor imobiliari şi care nu mai apără interesul public. Parcă suntem într-o ţară africană, de mâna a treia, unde nu există reguli şi respect pentru respectarea legii, iar instituţiile apără infractorii, nu interesul public”, a declarat Marius Bodea, preşedintele Biroului Politic Local PNL Iaşi şi deputat PNL Iaşi.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri