
Scandal de corupţie în Franţa: Marine Le Pen şi opt eurodeputaţi de extremă dreapta, găsiţi vinovaţi de deturnare de fonduri publice

Şefa extremei drepte franceze Marine Le Pen şi opt eurodeputaţi din cadrul Partidului Rassemblement National (RN, extremă dreapta), inculpaţi în dosarul asistenţilor parlamentari, au fost găsiţi vinovaţi, luni, de către un Tribunal Corecţional, la Paris, relatează AFP, citată de news.ro.
Cei 12 asistenţi, judecaţi împreună cu aceştia, au fost găsiţi vinovaţi de tăinuire.
Tribunalul estimează prejudiciul total la 2,9 milioane de euro, prin ”plătirea de către Parlamentul Euroepan (PE) a unor persoane care munceau în realitate pentru Partidul” Rassemblement National.
Justiţia o suspectează pe şefa extremei drepte de faptul că se află în centrul unui vast sostem de deturnare de fonduri publice.
Acuzarea a cerut ca Marine Le Pen să fie condamnată la cinci ani de ineligibilitate cu execuţie provizorie, adică aplicată imediat, inclusiv în cazul unui apel, la cinci de închihsoare, dintre care doi cu executare, şi la plata unei amenzi în sump de 300.000 de euro.
Finalista înfrântă în alegerile prezidenţiale din 2017 li 2022 şi alţi 24 de inculpaţi sunt acuzaţi de remunerarea cu fonduri de la Parlamentul European a unor asistenţi parlamentari ai unor eurodeputaţi din partidul de extremă dreapta, un prejudiciu estimat de acuzare la 3,2 milioane de euro.
Marine Le Pen şi cei 24 de inculpaţi au contestat mereu această deturnare de foncuri publice.
- Citeşte şi: Cinci persoane au fost inculpate în ancheta privind mita Huawei din Parlamentul European
Publicitate și alte recomandări video