
Scandal la Insula Iubirii – Anchetă după ce un tânăr ar fi aruncat doi motani de la etajul întâi al locuinţei iubitei sale

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat, joi, că în urma informaţiilor apărute în spaţiul public, poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor Dolj s-au sesizat din oficiu şi fac cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunii de rănirea cu intenţie a animalelor.
„Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că, în anul 2023, un tânăr de 29 de ani, din Craiova, ar fi aruncat de la etajul 1, al locuinţei iubitei sale, de 28 de ani, din Bragadiru, judeţul Ilfov, doi motani, unul din aceştia suferind răni. Ulterior, în cursul aceluiaşi an, cel în cauză ar fi alungat animalele din locuinţa sa, din Craiova şi până în prezent acestea nu au mai fost găsite, aspecte prezentate de cei doi în cadrul unei emisiuni TV”, au transmis reprezentanţii IPJ Dolj.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.
Dezvăluirile privind aceste fapte au fost făcute la o emisiunea Insula Iubirii.
Publicitate și alte recomandări video