„Tortul” Guvernului pentru judeţ: cum se împart cele 1,5 miliarde între comune şi oraşe? Și Scânteia și Schitu Duca iau cât Iaşul
Primarii de comune au tras lozul câstigator în repartizarea banilor în cadrul Prog (...)
citeste totduminica, 14.08.2022
Într-un comunicat transmis joi AGERPRES, sindicatul angajaţilor de la Statistică acuză discriminări salariale şi anunţă pentru joi, la ora 13:00, un nou protest de 15 minute în faţa sediului instituţiei, care va fi urmat luni, 6 iunie, de o grevă japoneză pe parcursul întregii zile.
"Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti - SINSB, membru al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, ca urmare a situaţiei salariale discriminatorii la care sunt supuşi angajaţii Institutului Naţional de Statistică (INS) de o perioadă lungă de timp, trataţi ca o categorie inferioară de funcţionari publici şi ca urmare a ignorării totale a numeroaselor notificări şi acţiuni de protest de către factorii decidenţi, solicită de urgenţă: demisia conducerii INS, respectiv a preşedintelui Tudorel Andrei şi a vicepreşedinţilor Marian Chivu şi Beatrix Gered, pentru: lipsa de interes şi implicare faţă de discriminarea salarială la care sunt supuşi salariaţii INS; gestionarea deficitară a resursei umane, fapt ce a condus la un deficit de personal şi migraţie către alte instituţii publice; lipsa implicării şi asumării pentru uniformizarea salarială în interiorul instituţiei, unde există o grilă salarială internă deficitară cu mai multe variante de salarii pentru aceeaşi funcţie şi gradaţie, ca urmare a măsurilor şi procedurilor interne aplicate incorect şi care au creat frustrări şi discriminare în rândul angajaţilor; delegarea constantă de atribuţii de către conducerea INS pentru a fugi de răspundere, fapt ce a condus în ultimii ani la blocaje în desfăşurarea normală a activităţii INS", se arată în comunicatul citat.
Potrivit sursei citate, actuala conducere a institutului nu a întreprins niciun demers asumat la întâlnirea din luna ianuarie 2022, prin care trebuia evidenţiată situaţia financiară şi impactul bugetar generat de aplicarea pentru salariaţii INS a legii unitare de salarizare, această solicitare fiind transmisă şi de către conducerea Secretariatului General al Guvernului, care în întâlnirea amintită, şi-a manifestat disponibilitatea de a sprijini demersurile organizaţiei sindicale, în interesul membrilor pe care aceasta îi reprezintă.
În timp ce alte categorii de salariaţi din instituţii ale administraţiei centrale sunt susţinuţi, în prezent, de către conducerea instituţiilor în care îşi desfăşoară activitatea, prin promovarea unor acte normative pentru majorarea salariilor, deşi multe dintre acestea sunt la nivelul maxim din grilele legii, angajaţii din Institutul Naţional de Statistică sunt amăgiţi în continuare, doar prin promisiuni că munca depusă va fi remunerată corespunzător importanţei doar la o viitoare rectificare bugetară, precizează sindicaliştii.
"În aceste condiţii, SINSB va declanşa procedurile de întrerupere a activităţii, cu implicaţii incomensurabile, având în vedere rolul extrem de important al INS, măsurile economice şi sociale ale Guvernului neputând fi luate fără indicatorii şi analizele furnizate de INS. Totodată, blocarea activităţii va conduce la nerespectarea termenelor de transmitere a datelor către Eurostat şi alte organisme internaţionale", subliniază comunicatul.
Cuvinte cheie: + Tudorel Andrei, Statistica, grevă japoneză, parcurs
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Acţiuni ale poliţiştilor pentru siguranţa participanţilor la traficul rutier
Ancelotti spune că se va retrage după ce i se va încheia contractul la Real Madrid
David Popovici, mesaj motivaţional după performanţa de la Roma
StirileProTV: Florin Salam ar fi murit. Manelistul pe Facebook: “Nu. Nu am murit”
Ciprian Marica, reacţie după performanţa lui Popovici: Bravo, copile! Sper să te merităm!
Ucraina anunţă distrugerea unui pod esenţial din regiunea Herson, ocupată de forţele ruse
Blocaj pe alocuri pe Transfăgărăşan din cauza unor şoferi care au parcat pe carosabil
Două maşini s-au făcut zob în Păcurari, la intersecţia cu pasarela Octav Băncilă (VIDEO)
Salvamontiştii intervin pentru salvarea unui turist care a făcut o criză cardiacă la Cabana Dochia
Zeci de refugiaţi ucraineni au primit informaţii de la voluntarii Asociaţiei WORLDSTREET FOTO
Campionatul Naţional de Volei pe Plajă Brizo 2022 se apropie de faza finalelor (FOTO)
Balaton, supranumit „Marea Ungariei”, mult mai ieftin decât Mamaia
Actorul Steven Seagal s-a aruncat în braţele dictatorului Vladimir Putin
Florin Cîţu, fost premier, atrage atenţia că vine vremea reglementării pensiilor speciale
Campionatul European de canotaj: A patra medalie pentru România, bronz la patru rame masculin
Vestigii arheologice vechi de 7.000 ani, descoperite la 100 de km de Iaşi
Orăşenii au început să crească păsări şi porci ca să facă faţă scumpirilor
Ce este o fatwa şi ce legătură are cu trecutul scriitorului Salman Rushdie
Presa din Iran se bucură de violenţele asupra scriitorului Salman Rushdie
Un tânăr a intrat cu maşina în gardul unei gospodării şi s-a oprit în peretele casei
Wilian pleacă de la Corinthians, după ce a primit ameninţări cu moartea
Congresul SUA a adoptat planul vast pentru climat şi sănătate al preşedintelui Joe Biden
Simona Halep şi Sorana Cîrstea şi-au aflat adversarele din primul tur la Cincinnati
Andrej Babis, fostul premier ceh, este anchetat în Franţa pentru spălare de bani din fraude
LIVE TEXT: Politehnica Iași - Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2-0, rezultat final
Economia Marii Britanii s-a contractat în trimestrul al doilea cu 0,1% faţă de trimestrul anterior
David Popovici evoluează, sâmbătă, pentru aurul la CE de nataţie, la 100 metri liber
Zelenski: Restricţiile de vize pentru cetăţenii Federaţiei Ruse sunt corecte
VIDEO - Două maşini s-au izbit puternic în faţa la Kaufland-ul din Tudor Vladimirescu
Simona Halep o va înfrunta pe Jessica Pegula în semifinale la Toronto
Cât mai câştigă din salariu şefii învăţământului ieşean? Declaraţii de avere actualizate
Ateliere de grădinărit mâine la Universitatea “Cuza”. Înscrierile se pot face online
Carambol provocat cu o alcoolemie de comă: 3,47 la mie. Ce l-a salvat de la o condamnare pe măsură?
Nicolae GRECUPohtiţi la fotbal! |
Eugen MUNTEANUMitocanul de la volan (I) |
Aurelian-Petruș PLOPEANUDobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă) |
Alexandru CĂLINESCUO limbă din prefabricate |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.