Prețuri uriașe pentru adeverințele de vechime necesare recalculării pensiilor

miercuri, 28 august 2024, 03:18
5 MIN
 Prețuri uriașe pentru adeverințele de vechime necesare recalculării pensiilor

Începând cu 1 septembrie 2024, pensionarii trebuie să demonstreze că au obținut prime, bonusuri, al 13-lea salariu și alte venituri nepermanente prin documente justificative. Pentru aceste adeverințe trebuie să scoată din portofel sume foarte mari. Tarifele, care pot ajunge și până la 4.000 de lei, nu sunt însă stabilite de firmele de arhivare, ci de Casa Națională de Pensii Publice cu avizul Arhivelor Naționale.

Majoritatea pensionarilor cred că firmele de arhivare vor să profite pe seama lor și au stabilit prețuri mari pentru adeverințele de vechime necesare recalculării pensiilor. În realitate, tarifele sunt stabilite de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), cu avizul Arhivelor Naționale. Acum, în plin scandal legat de aceste tarife, în loc să le scadă, CNPP încearcă să paseze responsabilitatea pentru stabilirea tarifelor și eliberarea adeverințelor către Arhivele Naționale. O sarcină grea având în vedere resursele extrem de limitate ale acestei instituții, ne explică Florin Cîntic, directorul Arhivelor Naționale filiala Iași. Costul unei adeverințe poate ajunge și până la 4.000 de lei, după cum a precizat pentru „Ziarul de Iași” administratorul unei firme de arhivare din județul Iași.

Adeverințele de vechime nu se află la Arhivele Naționale

Florin Cîntic, directorul Arhivelor Naționale filiala Iași, spune că Arhivele Naționale se ocupă doar cu documentele de valoare istorică ce pot fi integrate în Fondul Arhivistic Național. Documentele cu valoare practică, cum ar fi statele de plată și adeverințele de vechime, sunt gestionate de operatorii economici autorizați, care sunt avizați de Arhivele Naționale și au tarife stabilite de CNPP, cu avizul Arhivelor Naționale.

„Cu această bază legală, operatorii economici încasează taxe. Văzând uriașul scandal al pensionarilor trimiși de stat (Ministerul Muncii și Casa Națională de Pensii) să facă dovada activității lor la stat (dovadă excesivă deoarece Casa Națională de Pensii ar fi trebuit să aibă în Revisal și ca efect al milioanelor alocate pentru digitalizare toate aceste informații), politicienii au găsit rapid ca țap ispășitor Arhivele Naționale, «Cenușăreasa» Ministerului de Interne, cu 670 de angajați în toată țara.Astfel că s-a dat în iulie 2024, hoțește, o modificare la lege prin care se transfera obligația stabilirii taxelor către Arhivele Naționale. Bineînțeles, fără logistică, fără bani, fără personal, fără spații. Dar chiar dacă arhivele ar impune ca operatorii să elibereze aceste adeverințe gratis (urmând ca statul să deconteze ceva din munca lor), ele nu vor putea fi procesate «în 45 de zile» cum pompieristic sună legea dată de Ministerul Muncii, din lipsă de capacitate logistică. Va dura luni sau ani”, ne-a declarat Florin Cîntic, directorul Arhivelor Naționale filiala Iași.

Pe 29 august, cu o zi înainte să se încheie distribuirea deciziilor de recalculare a pensiei în urma primei etape, Arhivele Naționale organizează o consultare cu reprezentanții operatorilor economici autorizați pentru a discuta limitele maxime ale tarifelor percepute pentru serviciile arhivistice.

„După publicarea Legii nr. 237/19.07.2024 în Monitorul Oficial, la nivelul Arhivelor Naționale ale României au fost întreprinse demersuri pentru punerea în aplicare, unul dintre acestea fiind constituirea Comisiei pentru stabilirea tarifelor pentru serviciile arhivistice prestate de operatorii economici autorizați”, se menționează într-un comunicat de presă al instituției.

Când începe a doua etapă a recalculării pensiilor

De la 1 septembrie 2024 începe cea de-a doua etapă a recalculării pensiilor, prin care se va lua în calcul şi veniturile nepermanente (prime, bonusuri, al 13-lea salariu etc.) Pentru a beneficia de această recalculare, pensionarii trebuie să dovedească veniturile printr-o adeverință, pentru care ar putea fi nevoiți să scoată din buzunar și până la 4.000 de lei.

„În ultimele zile, am observat o creștere semnificativă a numărului de cereri, cu un flux intensificat începând din ianuarie anul acesta. Dar, dacă în lunile anterioare primeam aproximativ 200 de cereri pe lună, în iulie am înregistrat 1.200 de cereri. Totuși, în timp ce în lunile anterioare aproximativ jumătate dintre solicitanți achitau taxele, în luna iulie doar sub 10% au efectuat plata. Mulți au depus cererile, dar au renunțat atunci când au aflat suma necesară, influența mass-mediei și dezbaterile publice legate de costurile adeverințelor având un impact considerabil”, ne-a declarat administratorul societății Price Banks din județul Iași.

Firma activează din 2005 în domeniu, preluând fonduri prin licitație de la diverși lichidatori, conform Legii 16/1996. Administratorul societății spune că tarifele pentru eliberarea adeverințelor erau mult mai mici în trecut, de până la 300 de lei. „Tarifele practicate pentru eliberarea adeverințelor au fost stabilite de CNPP cu avizul Arhivelor Naționale, în conformitate cu ordinul 137, care detaliază procedurile necesare. Înainte de apariția acestui ordin, tarifele erau mult mai mici, ajungând până la 300 de lei pentru eliberarea adeverințelor necesare pensionarilor sau celor care se apropiau de pensie. Eliberarea unei adeverințe durează maximum 60 de zile de la data achitării taxei și necesită depunerea unor documente, inclusiv copie după buletin, carnet de muncă și o cerere în care solicitantul specifică ce dorește”, ne explică administratorul firmei ieșene.

Din ce este compusă taxa pentru eliberarea adeverinței de vechime în muncă

Tariful total este compus dintr-o taxă administrativă, care ajunge la 101 lei fără TVA, taxa de cercetare pentru numărul de ani solicitat și taxa de eliberare pentru numărul de ani identificați în urma cercetării. Pentru întocmirea unui certificat cu venituri brute, taxa este de 81 lei/ 1 an cercetat (fără TVA), iar tariful de eliberare este de 27 de lei/ 1 an cercetat (fără TVA).

 

Procesul de cercetare poate fi complex, având în vedere faptul că se face o verificare minuțioasă a documentelor, ne explică administratorul firmei ieșene. Pe lista societăților a căror arhivă este depozitată la Price Banks  se regăsesc, printre altele, Moldova Tricotaje și Nicolina.

„Mulți oameni, în special cei aflați în pragul pensionării sau care s-au pensionat deja sunt afectați de aceste costuri ridicate. Pe de o parte, există persoane dispuse să plătească sume considerabile pentru a obține adeverințele necesare, chiar dacă nu le aduc beneficii clare. Pe de altă parte, sunt și cei care nu își permit aceste taxe, ceea ce ridică probleme legate de echitatea accesului la documentele necesare pentru recalcularea pensiei. Iar acum apare o întrebare importantă: de ce statul, prin CNPP, nu preia costurile eliberării acestor adeverințe, având în vedere importanța lor pentru recalcularea pensiilor? se întreabă  administratorul societății ieșene Price Banks.

 

„Ca parte financiară noi nu trăim din asta. Da, este parte din venit, a crescut, dar la fel de bine ne așteptăm ca în următoarele șase luni să scadă de tot și să eliberăm o adeverință la o săptămână”, a mai spus el.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii