Zeci de maşini din Iaşi au fost vandalizate. Poliţişti în civil pândesc parcările. De ce sunt furate catalizatoarele?
De altfel, în ultimile zile, tot Iasul a auzit de patania unor ieseni din Alexandru care s-au (...)
citeste totvineri, 27.01.2023
Scandalul primelor de 300.000 de euro acordate de Crăciun în cadrul Transelectrica a intrat într-o nouă fază: verificarea angajaţilor, pentru descoperirea celor care au transmis documentele către presă, desfăşurarea de interogatorii şi note explicative.
Un al doilea director reclamă în ultima săptămână nereguli la Transelectrica şi vorbeşte despre constituirea unui grup infracţional organizat în cadrul companiei.
Valeriu Mihnea Cercea, manager al Departamentului Contencios, i-a trimis o sesizare directorului general al Transelectrica, Gabriel Andronache, în care relatează că în prima zi de serviciu după întoarcerea din concediul medical a fost interogat de controlorul George Mihai Roventa, în baza unui ordin de serviciu prin care „Directoratul a stabilit să se efectueze verificări cu privire la modul în care au ajuns informaţii în presă la data de 28.12. 2022, în legătură cu primele acordate de angajator”.
Directorul de la Transelectrica susţine în sesizarea sa că doi colegi de serviciu, George Roventa şi Ecaterina Stroe, i-au adresat întrebări, unele care priveau chiar viaţa personală, cu scopul de a afla cum s-au scurs informaţiile despre prime spre presă.
Valeriu Cercea a fost, de altfel, obligat să scrie, de mână, o notă explicativă, în care să relateze ce s-a întâmplat.
Vezi mai multe pe presshub.ro
Cuvinte cheie: + Transelectrica, scandal, prime, presa, date
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Proiect de ordin: Cursurile şcolare încep în 11 septembrie şi se încheie în 21 iunie
Românul criminal în serie. Ucidea cu ciocanul de șnițele. A jurat răzbunare la 80 de ani
Incendiu la locomotiva unui tren cu 22 de vagoane pline cu biocombustibil lichid
Unde investeşti în criză. „Refugiu” în imobiliare, aur şi economisire. Afacerile care aduc bani
O nouă tehnologie de terapie antiinflamatorie ce i-a entuziasmat pe toți specialiștii lumii MSK (P)
Un județ din România, pe locul 5 în lume la categoria cele mai ospitaliere zone turistice
Proces celular care poate duce la moartea sau regenerarea celulelor stem
Învățătoare bătută de mama unei eleve la o școală din municipiul Botoșani
E timpul să înveți engleza, limba de circulație internațională! (P)
25 de judeţe şi Bucureşti sub cod galben de ninsoare şi viscol până sâmbătă seara. Polei în Moldova
Iată-l pe marele politician ieşean care se milogea să urce pe scenă, lângă boşi!
Politehnica a adus un internaţional de 20 de ani crescut în Italia. Iaşul a trecut Prutul
I-a tăiat faţa în trafic şi a sărit la bătaie. Scandalul s-a terminat cu o condamnare
Tânără de 21 de ani, condamnată pentru un accident mortal. Lipsa de experienţă!
Pot mare la Primărie: se împart 200 milioane de lei. Un contract mare la stârpitul căpuşelor
Un Caritas cu mobilă. 114 plângeri de înșelăciune la adresa Bismobil Kitchen
Gripa încă face victime la Iaşi. 40% dintre cei depistaţi cu gripă au nevoie de internare
Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, la Casa Muzeelor din Iaşi
Gradul de lăcomie al medicului șpăgar de la Oncologie Suceava: bani și cadouri la fiecare 15 minute
Guvernul ia în calcul să subvenţioneze din nou carburanţii, după scumpirile din ultima perioadă
Elena Rybakina a învins-o pe Victoria Azarenka şi este prima finalistă de la Australian Open
Ioan Alexandru TOFANOPENAI: despre viitorul luminos al şcolii |
Alexandru CĂLINESCUConservator? De ce nu… |
Neculai SEGHEDINIoT |
pr. Constantin STURZU„Dezumanizarea” femeii Canaanence |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.