Scenariu de telenovelă. În căutarea lui „don Armando”

Alegeri anulate, acuzații despre o lovitură de stat, grupări paramiliatere care se antrenează în pădure, război sângeros la graniță, candidați călare, amazoane pe motoare, traficanți de droguri implicați în procesul electoral, pistoale, macete, nostalgii pre/post-revoluționare,și, peste toate, o întrebare existențială în fundal: SUA sau Rusia? De la începutul lui decembrie, trăim într-un scenariu de tip sud-american. Jucăm într-o telenovelă, ne-a lovit „latinitatea” de nu ne-am văzut. Ce va alege România în ultimul episod? Emoția sau rațiunea?

Ideal, ceva pe la mijloc. E ceea ce caută și partida anti-rusă, într-un veritabil casting pentru personajul principal. Cel mai probabil se va merge pe varianta unui „don Armando”, de teamă că o „Evita Peron” va fi respinsă de o societate care încă funcționează pe model patriarhal, mai ales în rural. Să intrăm așadar în joc și să propunem câțiva „actori”.

Varianta utopică – Mircea Cărtărescu. Ar fi un candidat adoptat instantaneu de locuitorii din urbanul mare, fără să fie respins instinctiv de rural și urbanul mic. Candoarea scriitorului ar „prăji” deopotrivă inimile gospodinelor și mințile feministelor din corporații și universități. Figura lui de D’Artagnan idealist ar fi pe placul polițiștilor/militarilor pensionați la 40 de ani, „fierți” după Alexandre Dumas. Vorbește cu mai multă logică și căldură în voce decât Călin Georgescu. O încântare pentru bunicuțele din ziua azi, care-și împart vremea într-un continuu du-te-vino între TikTok și „Candy Crash”, dar și pentru influencerii din lumea interlopă, speriați că dacă nu-l votează pe scriitor o să-i tragă mamaie de urechi. Opoziția suveranistă, atașată de simbolistica națională, s-ar trezi fără muniție – să atace un vector al culturii noastre contemporane? Și de ce să-l atace? Ce le-a făcut? Pe plan internațional, România și-ar reclădi rapid imaginea șifonată prin anularea alegerilor. O țară condusă de un intelectual de centru ar fi o oază „nebună” de normalitate pe un continent care fierbe la temperaturi „extreme”. Pe plan personal, la cât de tensionată e situația la granița dintre Est și Vest, Cărtărescu s-ar putea trezi cu Nobelul pentru Pace înaintea celui pentru Literatură. Dar i se spune varianta utopică pentru că nu se va întâmpla. Jucăm într-o telenovelă sud-americană, nu într-un SF nord-american.

Varianta de compromis – Ioan Aurel Pop. În fapt, tot un Călin Georgescu, dar în varianta sa originală, americană, nu fake-ul chinezesc, reasamblat grosolan la Moscova. Președintele Academiei Române are imaginea suveranistului cu „față umană”, un Gorbaciov al misticismului românesc cu tentă legionară. Un profesor cu discurs tradiționalist, dar cu opțiuni pro-occidentale destul de clar conturate (să nu apară vreo surpriză!?). Ioan Aurel Pop e cam singura figură publică cu ceva notorietate care împacă și capra, și varza. Emoția cu rațiunea. Firește, mulți vor strâmba din nas, nu e chiar un președinte pentru care să zgribulești de frig pe la proteste. Dar nici Iohannis n-a fost. Ar fi un șef de stat care s-ar bucura de încredere și disponibilitate la dialog din partea suveraniștilor care, să ne amintim, vor controla o treime din Parlament. O trestie de sprijin în mlaștina în care ne-am afundat, o Giorgia Meloni la frac și cu mai puțină carismă. De fapt, un Ion Iliescu 2.0 în finala cu Vadim din urmă cu 24 de ani. Nu ne-a fost bine, dar se putea mult mai rău.

Varianta fair-play. USR rămâne cu Elena Lasconi care a obținut o performanță peste așteptări în decembrie sau îl convinge pe Nicușor Dan să candideze. PSD-PNL-UDMR propun un candidat comun greu de asociat cu „sistemul”, ideal tot din zona intelectualilor angajați civic. Agreement USR-PNL-PSD-UDMR că cei doi nu se vor ataca înaintea primului tur și că finalistul va fi susținut de toate forțele anti-rusești în turul 2. Da, pândește eșecul, dar încrederea se câștigă greu. Un joc onest, aparent naiv, ar fi o bază stabilă pentru o reconstrucție politică sănătoasă.

Publicitate și alte recomandări video