Scene ca în Rusia lui Putin, la Tomești: doi soți s-au trezit cu polițiștii locali peste ei în casă, care i-au luat la bătaie la ora 1 noaptea. Oamenii legii, condamnați

duminică, 06 iulie 2025, 04:55
5 MIN
 Scene ca în Rusia lui Putin, la Tomești: doi soți s-au trezit cu polițiștii locali peste ei în casă, care i-au luat la bătaie la ora 1 noaptea. Oamenii legii, condamnați

Doi polițiști comunitari din Tomești au ajuns în fața judecătorilor după ce au intrat cu forța într-un apartament, iar unul dintre ei i-a agresat pe locatari. Polițiștii fuseseră stârniți de proprietarul apartamentului, care nu se înțelegea cu chiriașii, dar nu și-au mai bătut capul să afle ce și cum.

Unul dintre polițiști a scăpat de orice grijă prin prescripția răspunderii penale. Celălalt însă va trebui să-și caute alt loc de muncă. După cum aveau să povestească ulterior victimele, Dan Z. și Roxana L., pe 12 februarie 2019 se întorseseră acasă, pe strada Lalelei, în jurul orei 1. S-au întâlnit în scara blocului cu proprietarul apartamentului în care locuiau cu chirie. Acesta ocupa apartamentul situat chiar sub cel închiriat. S-au salutat, iar proprietarul a intrat la el în apartament. Cei doi au urcat la etaj și au observat pe holul casei scării, la 1,5 metri în fața ușii, un grilaj metalic proaspăt montat. Grilajul bloca practic accesul spre ușa apartamentului închiriat. Nu era însă încuiat cu lacăt, așa că au putut intra. După 10-15 minute, au auzit lovituri puternice în ușă. S-au speriat, mai ales dată fiind ora târzie. Roxana L. i-a cerut partenerului să aștepte puțin, pentru a-și pregăti telefonul de filmare. A fost inspirată, înregistrarea video dovedindu-se decisivă ulterior pentru reconstituirea evenimentelor.

Polițistul a dat buzna în casă și l-a dat cu capul de pereți

Dan Z. s-a dus la ușă și a întrebat cine bate. De pe hol i-a răspuns o voce de bărbat care s-a recomandat a fi „Iftimoaie de la Poliția Locală Tomești”. Dan Z. a întredeschis ușa, văzând doi polițiști locali, iar în spatele lor, pe proprietarul locuinței. Imediat, primul polițist, Robert Șfarc-Iftimi, a forțat intrarea și a năvălit în locuință, începând să-l îmbrâncească și să-l lovească pe Dan Z. cu pumnii în burtă și cu capul de pereți. Acesta a strigat la logodnica sa să sune la 112, în timp ce femeia striga la polițist să înceteze. Dan Z. a încercat să-i spună polițistului că se află în casa sa, pentru care plătește chirie. Șfarc-Iftimi a replicat însă că nu plătește nimic și că trebuie să părăsească locuința, întrebându-l de câte luni nu a mai plătit. Când a observat că Roxana L. îl filma, polițistul a lovit-o peste mână, făcând-o să scape telefonul, pe care apoi i l-a călcat în picioare. Apoi a reînceput să-l lovească pe Dan Z. În locuință a intrat și celălalt polițist, Constantin Cozma, cei doi încercând să-l tragă pe Dan Z. în afara apartamentului, pe casa scării. În tot acest timp, au povestit Dan Z. și Roxana L., Șfarc-Iftimi îi amenința că îi va omorî în bătaie, că îi vor duce la secție și că vor ieși de acolo pe targă. Atacul polițiștilor locali a fost stăvilit de intervenția poliției naționale, care a venit la fața locului, urmată de ambulanță.

Fiecare parte are varianta ei

În cursul anchetei penale care a urmat, Șfarc-Iftimi a afirmat că fuseseră chemați la fața locului de proprietarul apartamentului, care le-a spus că niște persoane necunoscute au rupt grilajul de la ușa de acces în apartamentul de la etajul patru, pătrunzând fără drept în interior. A bătut la ușă, iar când Dan Z. a deschis, în spatele său aflându-se Roxana L., le-a cerut să se legitimeze, cei doi însă refuzând. Dan Z. avea mâinile în buzunarele de la geacă, iar când și le-a scos, i-a căzut un tub de spray cu substanță iritantă. Când polițistul a intrat în holul apartamentului, Dan Z. pusese mâna pe el, vrând să-l lovească. L-a apucat de mâini, însă femeia ar fi început să-l lovească cu telefonul mobil și cu mâna dreaptă peste cap. Atunci intrase și colegul său, pentru a o liniști pe femeie.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Ulterior, Șfarc-Iftimi și-a schimbat declarația, afirmând că atunci când i s-a deschis ușa a băgat capul pentru a vedea dacă mai erau și alte persoane înăuntru. Dan Z. l-ar fi apucat de ambele mâini și l-a tras înăuntru, iar femeia a început să-l lovească cu picioarele peste picioare și cu un obect dur în cap. Doar încercase să se apere și să se elibereze din mâinile lui Dan Z. Cozma intervenise pentru a-l ajuta, încercând să-l elibereze, fără a lovi pe nimeni. În fața magistraților Judecătoriei, Șfarc-Iftimi și-a schimbat iar declarația. Diferitele variante ale declarațiilor lui Șfarc-Iftimi au fost susținute de Constantin Cozma.

Înregistrarea video a femeii a fost decisivă

Încercările polițiștilor de a se disculpa și de a arunca vina incidentului asupra victimelor au fost respinse de judecători. Înregistrarea video aflată la dosar arăta clar că nu persoanele vătămate inițiaseră agresiunea, după cum arătau și că polițiștii nu le ceruseră să se legitimeze. Șfarc-Iftimi intrase cu forța în casă, începând imediat să-l lovească pe Dan Z. De altfel, în procesul-verbal întocmit după incident și semnat de Cozma, acesta nu precizează că ar fi intrat în locuință pentru a-l apăra pe Șfarc-Iftimi sau pentru a aplana vreun conflict. Apărările celor doi polițiști locali au fost respinse de judecători.

Polițiștii locali nu au putut fi condamnați pentru violare de domiciliu. O decizie a Curții Constituționale emisă în mai 2022 a înjumătățit termenele de prescripție a răspunderii penale, cel pentru violare de domiciliu împlinindu-se în timpul procesului. Șfarc-Iftimi a fost însă condamnat pentru purtare abuzivă la doi ani de închisoare, cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de trei ani. Acest lucrur va echivala însă pentru Șfarc-Iftimi și cu pierderea statutului de polițist local, incompatibil cu o condamnare, fie ea și cu suspendare. De asemenea, magistrații Judecătoriei i-au obligat pe cei doi inculpați să plătească în solidar suma de 15.000 lei ca daune morale, Șfarc-Iftimi urmând să achite 90%.

Sentința Judecătoriei a fost contestată de Șfarc-Iftimi, care a cerut achitarea sau cel puțin reducerea pedepsei și a daunelor morale solicitate. De cealaltă parte, victimele au cerut, dimpotrivă, majorarea pedepsei. Ambele apeluri au fost însă respinse, iar sentința Judecătoriei a rămas definitivă.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii