
Sportivii români au evoluat, joi, în proba de slalom din concursul de schi alpin, de la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Bakuariani.
Pe un vânt puternic, care a accentuat frigul în această dimineaţă la Bakuriani, schiorii de la alpin au concurat azi în proba de slalom. A fost o zi a abandonurilor pe domeniul de la Didveli. Din cei 92 de sportivi care au fost la start, doar 36 au terminat competiţia.
În prima manşă, Zsolt Paszka a terminat al 26-lea după o cursă bună, dar în care a coborât precaut. Zsolt a fost aşteptat la sosire de părinţii care au venit din România să-l suţină. Din păcate, Zsolt a riscat în manşa secundă şi, în secţiunea de sus a traseului, a avut o greşeală tehnică, s-a oprit şi nu a terminat competiţia.
Matei Tuţiu a fost al 44-lea în prima manşă şi al 32-lea în cea de a 2-a. La general, Matei s-a clasat pe locul 31.
Podiumul a fost ocupat în ordine de Storm Andre Hagen (Norvegia), Luke Garritano Itrube (Spania) şi Zak Carrick-Smith (Marea Britanie).
Mâine este programată proba feminină de slalom, cu Sofia Moldovan şi Maja Biro printre sportive la start.
Publicitate și alte recomandări video