SCHIMB - În locul parcului de pe A. Panu, Primăria va ceda parcarea din spatele BRD
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 27.11.2020

Schimbul de terenuri cu Zămosteanu

SCHIMB - În locul parcului de pe A. Panu, Primăria va ceda parcarea din spatele BRD

GALERIE
parcare BRD Iasi
  • parcare BRD Iasi
- +

Municipalitatea ar urma să primească 6.600 mp, lângă Teatrul Naţional. Ca să treacă schimbul de terenuri prin Consiliul Local, coaliţia PSD-ALDE are nevoie de voturi de la PMP sau PNL.

Primăria a renunţat la ideea de a oferi la schimb terenuri din Parcul „Elena Doamna“ către un dezvoltator imobiliar. Municipalitatea vrea să intre în posesia unui teren de peste 6.600 mp, lângă Teatrul Naţional, ce se află în proprietatea omului de afaceri Cristin Zămosteanu, prin firma M.Chim SRL. Iniţial, Primăria a propus investitorului nu mai puţin de 10 suprafeţe de teren din patrimoniul public, jumătate dintre acestea fiind în Parcul „Elena Doamna“.

Demersul a stârnit un val de nemulţumire în spaţiul public, iar, la iniţiativa Asociaţiei Civica, a fost organizată şi o dezbatere privind situaţia spaţiului verde din faţa turnului UMF. La şedinţa de ieri de la Primărie, executivul municipalităţii i-a informat pe consilieri prezenţi că a fost iniţiată o nouă rundă de negocieri cu investitorul imobiliar în urma căreia s-a renunţat la propunerea privind terenurile din Parcul „Elena Doamna“. În schimb, pentru suprafaţa de lângă Teatrul Naţional, Zămosteanu ar urma să primească cinci terenuri, doar patru dintre acestea fiind în oferta iniţială: str. Zimbrului (5.570 mp), str. Elena Doamna 25 (1.394 mp şi 330 mp) şi şos. Nicolina colţ cu str. Răzoarelor (375 mp). Toate cele patru suprafeţe sunt râvnite de investitor întrucât îi întregesc acestuia proprietăţi unde vrea să dezvolte proiecte imobiliare de o amploare mai mare sau mai mică.

Celelalte şase suprafeţe din oferta iniţială (cinci în Parcul „Elena Doamna“ şi una vizavi de acestea) au fost eliminate şi, în schimb, a fost introdus un teren de 2.142 mp de pe str. Bărboi (parcarea lăsată în paragină din spatele BRD). Potrivit unor surse participante la întâlnire, consilierii PSD şi ALDE sunt de acord cu noul schimb de terenuri, în timp ce, în rândul consilierilor PNL, părerile sunt împărţite. Pentru a trece proiectul într-o viitoare şedinţă de Consiliu Local, următoarea fiind programată la sfârşitul săptămânii viitoare, alături de votul PSD-ALDE, executivul municipalităţii mai are nevoie doar de girul celor doi consilieri PMP. Deşi aceştia din urmă nu au participat la şedinţa informală de ieri, unele surse au precizat că aleşii PMP ar urma să voteze pentru schimbul de terenuri ce nu include suprafeţele din Parcul „Elena Doamna“.

Omul de afaceri Cristin Zămosteanu nu a putut fi contactat în cursul zilei de ieri, dar surse din Primărie spun că noua ofertă a fost prezentată consilierilor în condiţiile în care dezvoltatorul imobiliar ar fi acceptat să renunţe la terenurile din Parcul „Elena Doamna“ în favoarea noilor suprafeţe propuse de Primărie. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Mafia soft care ne papă lună de lună taxele şi impozitele

Dan CONSTANTIN

Mafia soft care ne papă lună de lună taxele şi impozitele

Până când acest sistem de promovare în instituţiile statului nu va fi spart, nu vom putea progresa, nu ne vom putea dezvolta, vom bălti însă în ignoranţă fără să ne dăm seama că taxele şi impozitele noastre merg la rudele, prietenii şi amantele lor.

Filmuletul zilei

opinii

Minciună, adevăr, ficţiune

Alexandru CĂLINESCU

Minciună, adevăr, ficţiune

Fake-news? Termenul desemnează un ghiveci în care intră zvonurile, legendele urbane, teoriile conspiraţioniste, minciunile politice, farsele de prost gust etc. Nici aici, nimic nou sub soare. Singura diferenţă - internetul ca mijloc de difuzare rapidă a informaţiilor, care pot fi adesea false, dar tot internetul e un mijloc extraordinar de verificare a lor (nu degeaba China comunistă controlează internetul).

Termic, hibrid, electric (III)

Neculai SEGHEDIN

Termic, hibrid, electric (III)

De ce lumea cumpără automobile electrice? Pentru că sunt la modă, pentru că sunt nepoluante (nu e chiar aşa!), pentru că sunt simple şi uşor de condus. Dezavantajele sunt costul ridicat, timpul de încărcare al acumulatorului relativ mare şi autonomia redusă.

„Spectacolul” aroganţei

Nicolae CREŢU

„Spectacolul” aroganţei

Între multiplele forme ale nesimţirii, afişate public, cu „panas”, de grobienii parveniţi ai deceniilor postdecembriste, una dintre cele mai mediatizate este cea legată de îmbăţoşatul moft al „beizadelelor”. 

pulspulspuls

Dom’ Vasile şi dom’ Vasilică: atenţie mare la aceştia doi!

Dom’ Vasile şi dom’ Vasilică: atenţie mare la aceştia doi!

Pentru că tot mai multă lume ne întreabă în ultima vreme ce se va alege de partidoiul ieşean după alegerile de săptămâna viitoare şi pe mâna cui va încăpea el, iacătă că l-am convocat de urgenţă la o cafeluţă pe amicul nostru Archibald Tănase, om cu doftorat magna cu lăute în sforăraie politică de Bahlui, ca să ne spună ce-a mai auzit despre chestiunea asta îmbârligată şi încotoşmănată în mai multe abureli de campanie. 

Caricatura zilei

Planul Aproape Naţional de Redresare şi Rezilienţă (zic aproape fiindcă Iașul nu este inclus)

Editia PDF

Bancul zilei

O ambulanta goneste pe strazi si, la o intersectie rastoarna si accidenteaza un pieton. Soferul coboara imediat, ridica victima (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.