Schimbare de strategie pentru George Simion: Vrea alegeri anticipate și își îndeamnă susținătorii să iasă la proteste

sâmbătă, 24 mai 2025, 11:40
2 MIN
 Schimbare de strategie pentru George Simion: Vrea alegeri anticipate și își îndeamnă susținătorii să iasă la proteste

Liderul AUR, extremistul și pro-rusul George Simion a postat un video pe rețele sociale în care își îndemană susținătorii să iasă să protesteze, afirmând că nu va renunța la „luptă”, chiar dacă a pierdut alegerile pentru președinția României, potrivit G4Media.

Simion spune că peste câteva luni vom avea alegeri anticipate și că în felul acesta AUR va putea prelua „majoritatea în Guvern”. Aceeași teorie a fost prezentată mai devreme și de lidera POT, Ana Maria Gavrilă. Simion anunță că AUR nu va participa la învestirea lui Nicușor Dan în funcție și nici la formarea unui guvern, acuzând din nou că Nicușor Dan e „marioneta Franței”, transmite G4Media. 

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

„Înțeleg că e un miting pe 26 mai, ne-au avertizat: vă vom scoate în afara legii dacă dacă participați la miting. Serios? Dar trebuie să ne cerem voie de la stăpânire? (…) Toți înțelegem că trebuie să luptăm, de asta e nevoie de oameni, de asta vă chem în AUR, de asta chem toate celelalte partide care au fost de partea corectă a acestei lupte, să facem un front comun, de asta chem toate personalitățile… Nu cred, la cum arată astăzi economia României, că o să treacă multe luni până când vom alea alegeri anticipate, și atunci…hai, nu cu 5,3 mil (referitor la scorul din al doilea tur al prezidențialelor – n.red) – că nu știu dacă toți au fost niște oameni integri care au vrut cauza națională, suveranistă – dar cu 3,8 milioane cât am reușit împreună pe 4 mai luăm majoritatea în viitorul guvern și punem oamenii buni la conducere”, a spus Simion

Sursă foto: Vadim Ghirda / AP

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii