
Începând cu 1 ianuarie 2025, pacienții care solicită investigații, analize sau internare la Institutul Regional de Oncologie Iași trebuie să se prezinte cu noile modele de bilete de trimitere, întrucât tipizatele vechi nu mai sunt valabile.
Aglomerația din prima zi oficială de activitate a Institutului Regional de Oncologie (IRO), când 897 de pacienți s-au prezentat la spital, cu 271 mai mulți decât în mod obișnuit, s-a datorat parțial și faptului că mulți pacienți au venit cu bilete de trimitere valabile pentru anul 2024, ceea ce a complicat situația.
„Pe lângă volumul mare de pacienți obișnuiți, există și cazuri noi. Sunt pacienți care au primit rezultate medicale în perioada sărbătorilor, au venit fără programări, au efectuat analize în alte centre sau au ajuns cu bilete de trimitere și formulare vechi. De la 1 ianuarie, însă, formularele au fost actualizate, ceea ce a complicat și mai mult situația. Este o perioadă dificilă, iar zilele următoare vor fi deosebit de aglomerate”, a declarat Mirela Grosu, manager IRO.
Vechile modele de bilete de trimitere emise de medicul de familie/medicul specialist au fost valabile până la finalul anului 2024. Astfel, potrivit Ordinelor 3688/777/2024 și 3689/778/2024 privind aprobarea modelului unic al biletului de trimitere pentru investigații paraclinice/ servicii medicale clinice/ bilet de internare utilizat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, formularele aprobate anterior intrării în vigoare acestor documente se utilizează până la epuizarea stocului existent, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2024 inclusiv.
„Cele două ordine care reglementează acest aspect au intrat în vigoare la 1 iulie 2024. Pacienții care au primit bilete de trimitere anul trecut pentru servicii medicale programate în 2025, atât la IRO, cât și la Centrul de Screening, sunt rugați să se asigure că vin cu noul model de bilet”, au transmis reprezentanții IRO.
Publicitate și alte recomandări video