Schimbarea (II)

În interiorul acestei noi societăţi urbane putem interpreta unele tipuri de activism ca fiind mai degrabă de stânga şi altele mai degrabă de dreapta, dar asta e mai degrabă irelevant. Ceea ce contează este că noua societate urbană, care începe să se manifeste din 2012 încoace, este una centrată pe drepturi – spre deosebire de cea anterioară, centrată mai degrabă pe aspiraţii materiale şi pe administrarea ierarhică (şi mai degrabă premodernă) de privilegii.

Această nouă societate urbană are un tip de aşteptări semnificativ diferit de cel al societăţii de până în 2010.

Din punct de vedere politic, fenomenul cel mai important din 2010 încoace este că partidele mainstream au rămas în urma noii societăţi urbane, ale cărei aşteptări nu le înţelege şi, în consecinţă, nu le poate satisface. Faptul este fără precedent în istoria politico-socială post-decembristă. Singura dată când în istoria noastră recentă s-a manifestat ceva asemănător a fost în anii ’80, când aşteptările societăţii urbane erau semnificativ diferite de tot ceea ce putea oferi PCR ca reprezentare politică – cu consecinţele pe care le ştim.

Dar din 1990 şi până prin 2010 partidele mainstream s-au plasat tot timpul la nivelul societăţii, inclusiv al celei urbane. De atunci încoace însă, falia dintre partidele mainstream şi noua societate urbană continuă să se adâncească – lucru care se vede cel mai bine în scorul electoral pe care principalele partide mainstream îl obţin în urbanul mare.

Această falie a permis – şi a făcut necesară – apariţia partidelor noi, care să ofere reprezentare politică noii societăţi urbane. Aici trebuie să fac o scurtă paranteză şi să menţionez cazul straniu al ALDE. ALDE e, pe fond, un partid mainstream care a înţeles întrucâtva (mai ales după 2017) schimbarea socială din mediul urban. Şi a încercat să folosească până la un punct limbajul noii societăţi – dar cu scopul vădit de a aduce lucrurile într-un punct complet opus aşteptărilor acesteia. Consecinţa imediată a acestei tentative a fost că ALDE a ajuns să fie respins simultan şi de vechile partide mainstream şi de noua societate urbană, aşa încât acum este pe punctul de a face implozie.

Revenind însă la partidele propriu-zis noi, dintre ele unele se bucură de mai mult succes (USR şi PLUS), altele de mai puţin (Demos). Dar asta e irelevant, fiindcă fenomenul apariţiei partidelor noi este încă mult prea recent pentru a-l putea judeca aşa cum se cuvine. Aici, lucrurile sunt încă în mişcare.

USR şi PLUS, de exemplu, combină (în maniere şi în grade diferite) tipul de aşteptări al noii societăţi urbane cu aşteptările dreptei anti-PSD din perioada 2000-2010. Demos, pe de altă parte, combină şi el tipul de aşteptări al noii societăţi cu aşteptări pe care acesta nu le are (cel puţin deocamdată) şi cu aşteptări pe care o stângă anti-PSD le-ar fi putut avea în anii ’90. ăsta e şi motivul pentru care Demos e marginal, pe când USR şi PLUS par în ascensiune.

(Iar când mă refer la marginalitatea Demos, nu mă gândesc la incapacitatea lor de a atrage fonduri, ci în primul rând la incapacitatea de a atrage membri şi simpatizanţi – mai ales într-un context care altfel e favorabil, pentru că energia noii societăţi urbane duce şi la creşterea implicării în politică, aşa cum s-a văzut la USR şi la PLUS, care până acum nu au avut probleme cu creşterea numărului de membri.)

Dar, cum am spus, toate astea sunt mai degrabă irelevante. Nu avem de unde şti dacă peste 5 ani, de exemplu, cele trei partide noi deja constituite îşi vor mai asuma acelaşi tip de combinaţii doctrinare sau se vor orienta exclusiv către aşteptările noii societăţi urbane, eliminând complet din programul şi din strategia lor alte tipuri de aşteptări. Iarăşi nu putem să ştim dacă în viitorul relativ apropiat nu va apărea un alt partid nou care să aibă mai mult succes decât cele trei deja constituite. Cum spuneam, în zona asta lucrurile sunt încă fluide.

Singurul lucru cert este că noua societate urbană există deja şi că schimbarea e ireversibilă. Da, PNL şi PSD vor continua să fie, pe termen scurt şi mediu, cele mai importante partide româneşti, dar asta doar pentru că oraşele cu peste 50.000 de locuitori nu cuprind majoritatea românilor. În consecinţă, cele două partide vor continua să îşi pună în practică strategia de ruralizare – de a-şi atrage voturi preponderent din mediul rural şi din urbanul mic. Dar asta nu înseamnă că noua societate urbană e mai puţin relevantă. Dimpotrivă, trendurile demografice îi sunt favorabile ei, şi nu acelei societăţi care astăzi îşi găseşte încă reprezentare politică în PNL şi/sau PSD.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist

Publicitate și alte recomandări video