Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

SCHIMBAREA LA FAȚĂ A PNL-ului! Fierbe filiala. Se conturează mai multe tabere

GALERIE
bodeapnl
  • bodea
  • pnl
- +

Mai multe persoane din conducere contestă autoritatea lui Marius Bodea, după ce a pierdut alegerile. Contestatarii cer audit şi congres.

Rezultatele alegerilor locale tulbură apele în filiala locală a liberalilor ieşeni. Mai multe persoane din conducerea filialei contestă autoritatea lui Marius Bodea, după ce acesta a pierdut fără drept de apel alegerile pentru funcţia de primar.

Primele semnale ale unui conflict intern în PNL au apărut săptămâna trecută, când unii liberali au criticat dur pe reţele de socializare rezultatele obţinute de Bodea. În acest sens, principalul contestatar a fost Dragomir Tomaşeschi. Între timp, luni seara, Bodea a primit un vot de încredere controversat din partea colegilor din conducerea filialei, iar, marţi, o altă întâlnire a liberalilor a arătat că mai mulţi lideri ai PNL Iaşi vor schimbări la vârful filialei.

După votul de luni seara, un grup de 15 liberali a convocat o şedinţă a Comitetului Local Executiv al PNL Iaşi, acest for având un număr de 29 de membri, potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul filialei. Întâlnirea a fost condusă, conform unor surse, de Tomaşeschi şi Marius Dangă, ambii foşti copreşedinţi ai organizaţiei municipale.

La şedinţă a participat, pentru scurt timp, şi Eduard Boz, susţinător al lui Bodea. Unii participanţi la întâlnire spun că discuţiile între Boz şi unii liberali au degenerat, primul susţinând că întrunirea CLEX a fost nestatutară, iar deciziile luate sunt lovite de nulitate. Contactat telefonic, Boz a precizat că CLEX numără 32 de membri şi, prin urmare, nu a îndeplinit cvorumul.

„Este o fractură (în PNL, n.r.) condusă de domnul Dangă şi domnul Tomaşeschi; eu am făcut continuu apel la mediere, pentru că o astfel de luptă nu are cum să ne întărească, din contră, sper că acei trei lideri (Dangă, Tomaşeschi şi Bodea, n.r.) să găsească înţelepciunea şi calea de mijloc. Deocamdată, nici nu vreau să mă gândesc la excluderi din partid sau alte sancţiuni“, a spus Boz.

Una dintre deciziile luate în şedinţa CLEX de marţi face referire la realizarea unui audit intern privind modul în care conducerea filialei a decis lista pentru Consiliul Local. Totodată, grupul opozanţilor a cerut Biroului Politic Local (for în care Bodea a primit votul de încredere) convocarea unei şedinţe extraordinare a unui alt for al filialei (Comitetul de Coordonare Local) pentru analiza activităţii conducerii din ultimele luni.

Demersul opozanţilor vine după ce, în BPL, Bodea a primit votul de încredere a 19 dintre membri, în condiţiile în care 14 s-au abţinut, unul a votat împotrivă, iar alte şase persoane au ales să părăsească sala înainte de vot.

Marius Dangă şi Marius Bodea nu au putut fi contactaţi în cursul zilei de ieri, pentru a-şi exprima un punct de vedere, în ciuda insistenţelor noastre.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri