Schimbări mari la Spitalul de Copii: secţie pentru arși, se închide cea pentru cronici
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

miercuri, 19.01.2022

Schimbări mari la Spitalul de Copii: secţie pentru arși, se închide cea pentru cronici

GALERIE
spitalul de copii iasi, sfanta maria
  • spitalul de copii iasi, sfanta maria
- +

La Spitalul de Copii „Sf. Maria“ va avea loc o schimbare majoră la nivelul structurii spitalului, care ar duce în timp la creşterea eficienţei utilizării resurselor financiare, dar şi umane, modificările urmând să fie discutate vineri, 12 martie, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului Judeţean Iaşi.

Conform proiectului de hotărâre, va fi modificată inclusiv structura de personal, de la 1.610 posturi la 1.658 de posturi. Una dintre cele mai importante modificări este înfiinţarea Secţiei de chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă cu 30 de paturi, urmând să fie preluate cele 10 paturi de arşi care se află în momentul de faţă în cadrul Secţiei chirurgie pediatrică I, cinci paturi ale Compartimentului de chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă şi încă 15 paturi de la Secţia pediatrie cronici, care este propusă spre desfiinţare.

Cititi si: Şefi noi la două mari spitale ieşene. Ce planuri au noii manageri

Reprezentanţii spitalului spun că, în fiecare an, la spital se internează în medie 160 de pacienţi cu arsuri, dintre care peste 10% sunt pacienţi cu arsuri de peste 40%, iar peste 35% au arsuri pe o suprafaţă corporală de peste 30%. Din totalul copiilor care ajung să fie internaţi în compartimentul de arşi, peste 70% au vârste între 0 şi 3 ani.

„Precizăm că la nivelul ţării există o singură structură de acest gen, în cadrul Spitalului de Copii «Grigore Alexandrescu» Bucureşti, astfel că, în cazul în care nu există locuri libere pentru tratarea pacientului pediatric cu arsură, cazurile sunt direcţionate către Spitalul de Copii «Sf. Maria», spitalul cu cel mai ridicat nivel de competenţă din regiunea Moldovei, deservind 8 judeţe“, se precizează în nota de fundamentare.

Se desfiinţează Secţia pediatrie cronici

Înfiinţarea Secţiei de chirurgie plastică nu este singura modificare majoră care apare la nivelul spitalului. Secţia clinică pediatrie I va avea un număr de 76 de paturi, cu un Compartiment de boli infecţioase de cinci paturi, nou înfiinţat.

„Menţionăm că unitatea noastră a demarat procedura de ocupare prin concurs a unui post de medic specialist confirmat în specialitatea de boli infecţioase. Până la ocuparea postului prin concurs, unitatea va angaja un medic confirmat în specialitatea de boli infecţioase“, se mai explică în nota de fundamentare.

Astfel, secţia pediatrie I s-a format din comasarea Secţiei clinice pediatrie IV şi Secţia clinică pediatrie V, fiecare cu câte 30 de paturi. Alte şase paturi sunt preluate de la anterioara Secţie clinica pediatrie I, iar zece paturi sunt transferate de la Secţia de gastroenterologie. Cele 43 de paturi din anterioara Secţie pediatrie I au fost redistribuite către alte secţii: şapte paturi de toxicologie către Secţia clinică neurologie pediatrică, 30 de paturi de pediatrie către Secţia clinică pediatrie II şi 6 către noua secţie pediatrie I.

Cititi si: Dr. Sidonia Susanu anunţă că va reveni să profeseze la Spitalul de Copii “Sfânta Maria”

O altă schimbare majoră va fi la Secţia clinică pediatrie III, care va fi reorganizată prin comasarea a 30 de paturi de la anterioara Secţie clinică pediatrie I cu cele 45 de paturi câte avea înainte secţia pediatrie III. Astfel, vor fi înfiinţate două compartimente noi - de dermatovenerologie şi de endocrinologie. Secţia de gastroenterologie pediatrică va avea redus numărul de paturi de la 45 la 35, iar staţia de hemodializă va fi inclusă în cadrul Secţiei de nefrologie, fiind amplastă la parterul spitalului. Compartimentul de îngrijiri paliative va fi suplimentat cu cinci paturi, ajungând la un total de zece paturi, ce vor fi preluate din cadrul Secţiei pediatrie cronici, care este propusă pentru desfiinţare.

„Această suplimentare se justifică prin creşterea ratei de utilizare a paturilor de la 70,08% în anul 2018, la 79,18% în anul 2019, respectiv 89,37% în anul 2020 (11 luni) comparativ cu scăderea adresabilităţii Secţiei pediatrie cronici, care a înregistrat o rată de utilizare a paturilor de 25,17% în anul 2019 şi 9,3% în anul 2020“, precizează reprezentanţii spitalului.

În Ambulatoriul integrat vor fi înfiinţate noi specialităţi precum diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, neurochirurgie, oncologie, urologie şi chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Dialog pre-diplomatic între Rusia şi Occident (I)

Lucian DÎRDALA

Dialog pre-diplomatic între Rusia şi Occident (I)

Dacă Moscova doreşte un cadru bilateral de discuţii cu SUA, prin care să-şi etaleze statutul de mare putere, este bine să îl aibă: orice ţâfnă occidentală este, în acest moment, contraproductivă.

Filmuletul zilei

opinii

Ziua Culturii Naţionale Underground

Florin CÎNTIC

Ziua Culturii Naţionale Underground

15 ianuarie a intrat deja în imaginarul colectiv ca o zi fastă! Dar ce-ar fi să sărbătorim şi ziua de 14 ianuarie, ziua de naştere, acum 75 de ani, a lui Luca Piţu, un eseist erudit şi muşcător, unul dintre corifeii culturii alternative, neoficiale, underground. El, care a fost în timpul dictaturii mentorul „Grupului de la Iaşi”, cred că ar binemerita o reverenţă postumă chiar în aceste zile cu focuri de artificii culturale. Iată, deci, ce scriam, sub titlul „Minus Eminescu”, cu şapte ani în urmă, la plecarea sa, într-o zi de iunie care devansa şi ea o comemorare eminesciană:

Legaţi de glie (II)

Radu PĂRPĂUȚĂ

Legaţi de glie (II)

Relatam în prima parte a articolului toate încercările mele nereuşite de a obţine detaşarea în învăţământ dintr-un judeţ în altul, din judeţul Bacău în judeţul Iaşi, pe vremea Împuşcatului. Eram ca „legaţi de glie” de legi ceauşiste, ca şi robii de pe vremea ceea, când vrabia mălai Viteazul. Aşa că până la urmă am venit cum se spunea într-un scheci COPILĂ, o dulce copilă, adică C-O PILĂ. 

Dan Eremia Grigorescu - regizorul imaginii fotografice (I)

Alex VASILIU

Dan Eremia Grigorescu - regizorul imaginii fotografice (I)

Între coperți de albume publicate de-a lungul deceniilor în România și în Franța, în coperți de volume cuprinzând evocări și texte scrise la anii tinereții, în spațiile generoase ale expozițiilor devenite subit neîncăpătoare pentru imensitatea peisajelor, pentru geometria variabilă a liniilor și formelor naturale adăpostite în memoria peliculei, în obiectele-fragmente de artă meșteșugite spre finalul secolului al XIX-lea și începutul secolului următor, se ascund fărâme din povestea fascinantă a lui Dan Eremia Grigorescu.

pulspulspuls

Iacătă-l pe cel mai supărat ales al partidoiului de la Iaşi: i-au luat boii de la bicicletă!

Iacătă-l pe cel mai supărat ales al partidoiului de la Iaşi: i-au luat boii de la bicicletă!

Unul dintre cei mai nemulţumiţi aleşi locali de la partidoi faţă de ultimele numiri sau avansări din filială cică ar fi, aşa este, aţi ghicit: conţilierul Mugurel, stimaţi telespectatori. 

Caricatura zilei

Ca între prieteni

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X