Schimbările de la Bucureşti şi oftaturile din beroul nr. 1 de la Iaşi
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Schimbările de la Bucureşti şi oftaturile din beroul nr. 1 de la Iaşi

GALERIE
puls
  • puls
- +

Plâng deja unii în surdină pe lângă beroul lui Mihai Chirica, auzim, pe motiv că, iote, domn premare a rămas fără trupa de votanţi la comandă, aşa cum vrea el, în consiliul local, şi că a ajuns acuma la mâna neînţelegătorilor din Usereu’. 

Din ce ne spune însă amicul Archibald Tănase, om cu doftorat magna cu lăute în sforăraie politică de Bahlui, asta e încă nimica faţă de altă mare durere pe care o resimte în ultimele zile domn premare. Anume, faptul că, dacă nu ştiaţi, în ciuda pedigriurilor lui politice destul de bălţate, el era totuşi susţinut în partid de Ludovic Orban, cel care până la urmă l-a acceptat în partid, la presiunile făcute din zona fluturaşilor bucovineni, şi pe care l-a adoptat ca fiind din trupa lui, dimpreună cu şeful de Cejeu Alexe. Şef de cejeu care sigur se va descurca, că e bine înfipt în partid, plus că are un judeţ mare pe mână.

Dar ce te faci însă tu Mihăiţă acuma când, iată, nea Şică, cum i se mai spune fostului premier, şi-a luat valiza şi se va duce cu ea la şefia Camerei, în timp ce Chirica de la Iaşi aştepta de la el sprijin în calitate de şef de Guvern pentru marile lui proiecte pe care nu a fost în stare a le face până acum pe fonduri evropeneşti?

Şi în condiţiile în care, se spune, va veni premier fie Ciucă, fie Cîţu, ambii, primul mai mult decât al doilea, oameni mai afiliaţi prezidentului Iohannis, ştiut fiind că nea Klaus nici să n-audă de Chirica de la Iaşi. Cum de altfel ştiţi că nici nu a fost de acord cu primirea lui în partid, pe motiv că mirosea a pesedist. Spuneţi şi voi, dreptu-i aşa: să zici c-ai câştigat alegerile şi, în loc să primeşti bani de de la buget când pocneşti din deget, să trebuiască să te-apuci de făcut proiecte pentru UE? Ce vă spuneam noi, că politichia asta nu-i nici fată mare, nici devreme-acasă. Dar, nah: Mihăiţă e obişnuit el cu dintr-astea, ştiţi voi…

Marele test pentru politicianul Chirica: va lua sau nu notă de trecere?

Şi încă una observaţiune scurtă dar vioaie despre situaţiunea premarelui, dacă tot l-am urcat pe masă la dans. Cum vedem, actuala conjunctură din conţiulul local este atât de delicată, urmare a dificultăţilor de a crea o majoritate, încât în mod cert reclamă ceva abilităţi politice şi de comunicare din partea premarelui, pentru a face ca treburile să meargă înspre bine, indiferent cum vedem acest bine şi din ce unghi privim.

Ca urmare, iată, îl avem în faţă pe premarele ce mereu a servit doar majorităţi gata făcute de alţii, fie ei politicieni sau imobiliari, dar totuşi cu o vechime în politichie de aproape zece ani. Boon: va avea el, la experienţa acumulată, tactul să se descurce în negocierile ce reclamă bune abilităţi, ca să facă ce trebuie pentru oraş?

Este, iată, o mare provocare, dar şi un mare test pentru premare, ce trebuie urmărit cu atenţie de toţi ieşenii. Căci, dacă se va dovedi că nu ştie ce e de făcut, atunci înseamnă că omul, în ciuda timpului trecut, n-a învăţat mai mult decât cum să faci gaşcă pentru o bere sau o miuţă, nu o echipă pentru făcut ceva constructiv pentru urbe. Noi avem deja o bănuială în acest sens, dar am zis să nu o exprimăm deocamdată, ca să nu ziceţi că influenţăm alegătorul. Ne vom lămuri, atât noi cât şi voi, foarte curând cu cine avem aicea de-a face. Aşa că, hai: ura şi la gară!

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Pandemos

Cătălin ONOFREI

Pandemos

Profitorii şi (de)mobilizaţii.

Filmuletul zilei

opinii

Răul învinge

Briscan ZARA

Răul învinge

Răul învinge aproape de fiecare dată pentru că noi, oamenii, îl supraestimăm. Victoria binelui poate fi cel mult de moment, dar pe termen lung se dovedeşte mereu că răul îşi revendică izbânda înzecit. Şi asta numai din cauza reacţiei noastre, a oamenilor, la spaimă.

Câţi (mai) suntem?

Ciprian IFTIMOAEI

Câţi (mai) suntem?

Un răspuns din perspectiva statisticii oficiale.

Cearta cu istoria. Cazul Octavian Goga

Mihai DORIN

Cearta cu istoria. Cazul Octavian Goga

Mai bine mai târziu decât niciodată, s-a dezvelit la Iaşi, în contextul Centenarului Marii Uniri, un bust al lui Octavian Goga. Corifeii revizionismului progresist au reacţionat nervos. Nu mai este loc pentru ctitorii Marii Uniri şi ai ideii naţionale, dacă nu corespund grilei lor de lectură. Câteva generaţii de români au crescut cu versurile, ideile şi idealurile lui O. Goga, crezând în România şi datorită geniului poetului „patimii noastre”. A venit se pare vremea să curmăm această tradiţie periculoasă şi să-l sacrificăm din nou pe Goga. Comuniştii nu au procedat altfel.

pulspulspuls

Are sau nu Iaşul om ca să-l ungă ministru plin? Madam, aveţi legătura!

Are sau nu Iaşul om ca să-l ungă ministru plin? Madam, aveţi legătura!

Auzim că s-a discutat la vârf în coaliţie, mai ales ieri, ca ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, să fie schimbat din funcţie în urma gafelor, chiar dacă discutabile, din ultima perioadă. 

Caricatura zilei

Mutare

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.