Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Şcoala de şoferi Autozet, într-un conflict pe bani grei cu un preot. Ale cui sunt maşinile pe care se face şcoală?

GALERIE
autozet, preot, masini
  • autozet, preot, masini
- +

Un preot din Iaşi, fost instructor auto în cadrul şcolii de şoferi Autozet, susţine că a fost convins de administratorii firmei să treacă două maşini personale pe numele societăţii, ca mai apoi să rămână fără ele. Preotul Neculai Petrachi s-a angajat la Autozet Plus la sfârşitul anului 2017, dar, pentru că „totul devenea greu de suportat şi tolerat”, a decis să demisioneze anul trecut. Ca să îşi recupereze propriile autoturisme, spune bărbatul, condiţia patronilor a fost să contribuie cu o sumă la o amendă primită de firmă după un control ANAF. Mai mult de atât, când a decis să plece i s-ar fi spus să predea maşinile pentru că sunt proprietatea societăţii. 

Preotul mai spune că administratorii societăţii refuză să îi achite şi banii pentru ultimele trei luni de activitate în cadrul firmei, aproape 25.000 lei. Andrei Vulpe, unul dintre administratorii Autozet: „Maşinile sunt înregistrate pe societate, oricine poate să spună că îi aparţin, dar cum poate dovedi? Mai multe nu doresc să comentez”, a spus el unuia dintre reporterii „Ziarului de Iaşi”.

 

Avocat: “Sunt nişte plângeri penale”

 

Preotul mai arată că în aceeaşi situaţie ar fi şi alţi instructori auto care şi-au înmatriculat maşina pe societate. Între timp, bărbatul şi-a deschis propria şcoală de şoferi împreună cu alţi trei foşti colegi, şi spune că instanţa va decide cine are dreptate. „Credibilitatea mea în aceşti oameni a fost una totală, nu cunoşteam legislaţia în vigoare şi m-au asigurat că este o procedură legală şi că sunt extrem de corecţi ca şi societate, din toate punctele de vedere”, arată Neculai Petrachi, preot paroh al parohiei Sf. Dumitru din comuna Ungheni. Avocatul Mircea Costaş, care îl reprezintă pe preot în dosarul penal: „Tot ce vă pot spune este că sunt nişte plângeri penale. Nu pot să divulg date din dosar. Procedura din cursul urmăririi penale este nepublică”, ne-a declarat avocatul.

 

Din câştig a mai cumpărat două maşini

 

„În data de 28.12.2017 am început colaborarea cu societatea Autozet Plus în calitate de instructor auto angajat al societăţii. După câteva luni de activitate, datorită numărului mare de elevi care veneau în şcoală cu referinţe pentru mine, mi s-a propus să trec pe maşina mea. Explicându-mi-se în acel moment că este singura variantă prin care pot funcţiona ca şi afiliat pe o şcoală de şoferi este să înmatriculez maşina proprietate personală pe firmă, fără un contract de comodat sau altă formă juridică, am înmatriculat pe şcoală autovehiculul personal de la acea vreme, un Renault Megane, autovehicul înstrăinat ulterior unui coleg. Cu banii obţinuţi, la sfârşitul anului 2018 am achiziţionat un alt autovehicul, maşină înmatriculată direct pe societatea Autozet Plus SRL. Înmatricularea maşinilor direct pe firma Autozet Plus a fost susţinută ca şi variantă agreată şi de restul colegilor de breaslă, mă refer la cei care au venit cu maşinile personale în Autozet Plus SRL. La sfârşitul anului 2019 am achiziţionat şi a doua maşină, înmatriculată direct pe societatea Autozet Plus”, explică preotul ieşean.

 

Argumentele preotului

 

Preotul instructor Neculai Petrachi spune că în cei aproape cinci ani cât a fost angajat al şcolii de şoferi Autozet a suportat din banii lui toate cheltuielile cu cele două autoturisme, pentru că i s-ar fi spus la angajare că firma este neplătitoare de TVA, astfel că nu le putea deconta. Însă, pentru că maşinile erau ale lui, oarecum s-a conformat, a precizat părintele. „Ni s-a spus că firma nu este plătitoare de tva, calculându-se un tarif al şcolii pentru cursul de legislaţie şi documente eliberate, impozitul la stat de 1%, restul cheltuielilor căzând în sarcina mea (combustibil, piese maşini, revizii, consumabile, inspecţii auto, foliere maşini, gps lunar, salarii, impozit etc.), cheltuieli pe care nu le-am putut deconta niciodată deoarece societatea nu înregistra astfel de documente, motivând că este neplătitoare de tva. Pot justifica aceste cheltuieli prin declaraţii de la service, mesaje prin care solicit preţuri şi intervenţii pentru cele două maşini, lucruri care, în mod logic, nu cădeau în sarcina mea dacă cele două maşini nu-mi aparţineau 100%”, argumentează preotul.

 

De la Autozet Plus SRL la Autozet Star SRL

 

În primăvara anulului 2021, angajaţilor li s-ar fi adus la cunoştinţă că a fost un control ANAF, iar după o perioadă conducerea societăţii le-ar fi comunicat să transfere atât contractele de muncă, cât şi maşinile înmatriculate pe Autozet Plus SRL pe o altă societate, respectiv Autozet Star SRL, lucru care s-a şi întâmplat în octombrie 2021, declară preotul. „Motivarea conducerii pentru acest transfer a fost pus pe probabilitatea unei amenzi sau sechestru pe bunurile societăţii Autozet Plus SRL, şi implicit pe bunurile noastre proprii. Şi de această dată ne-a asigurat că aceste demersuri sunt necesare pentru a ne putea continua activitatea liniştiţi. Astfel propunerea a fost acceptată de toată lumea”, mai arată preotul.

Omul spune că atitudinea şefilor faţă de angajaţi s-ar fi schimbat după un timp, „se solicitau mereu bani în plus pentru diverse cheltuieli nejustificate, mărirea taxei de şcolarizare, nu ni se răspundea la întrebările legate de controlul ANAF, dacă a fost vreo amendă sau nu, dacă sunt nereguli descoperite şi altele”, îşi aminteşte Neculai Petrachi.

„Pentru că totul devenea greu de suportat şi tolerat în relaţia cu Autozet Star SRL, în luna iunie 2022 am hotărât să punem bazele unei noi şcoli de şoferi împreună cu alţi trei colegi, angajaţi la acel moment Autozet Star SRL. Am hotărât să purtăm o discuţie cu administratorul Autozet Star SRL şi să întrerupem colaborarea. Răspunsul nu a fost tocmai cel dorit, ni s-a comunicat că trebuie să contribuim la plata amenzii după ancheta ANAF. Am fost ameninţaţi, ni s-au solicitat bani cash pentru a intra în posesia bunurilor noastre fără o bază legală sau măcar documente oficiale prin care să rezulte valoarea acestei amenzi”, susţine preotul Neculai Petrachi, completând că oamenii ar fi solicitat documente oficiale din care să rezulte ce datorii are fiecare faţă de societate, însă nu le-au fost puse la dispoziţie. „Nimic din care să rezulte ce datorii am eu, Petrachi Neculai faţă de această societate, în condiţiile în care am achitat până la ultimul leu întotdeauna totul conform înţelegerii avute”, mai povesteşte preotul.

 

Cum s-a ajuns la instanţă?

 

„Am concluzionat că, indiferent de bunele mele intenţii, situaţia conflictuală între mine şi firma Autozet Star poate fi rezolvată doar în instanţă. De asemenea, voi încerca să aduc toate probele prin care să-mi dobândesc bunurile şi să dovedesc că totul a fost şi este o mare escrocherie prin care conducerea Autozet Plus SRL si Autozet Star SRL a fraudat statul folosindu-se în mod josnic de bunurilor angajaţilor, încrederea şi credibilitatea lor”, a accentuat preotul Neculai Petrachi. 

Drept la replică:

“Toate sustinerile domnului Neculai Petrachi sunt total nefondate si asta din urmatoarele motive!

Masinile despre care se face vorbire nu au apartinut niciodata acestuia, practic el le-a sustras din custodia firmei fara acordul administratorilor , exista acte doveditoare in acest ! Am formulat plangere penala pentru infractiunea de abuz de incredere si masinile au fost restituite in baza unei ordonante date de catre Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi!

Legat de sumele de bani care acesta sustine ca nu i au fost date, avem state de plata ca a fost mereu platit conform contractului! Problemele au inceput sa apara in momentul in care firma a devenit platitoare de TVA si cheltuielile erau foarte mari!

Ulterior acesta si-a deschis o noua scoala de soferi si incearca practic prin tot felul de metode sa faca o reclama proasta firme conduse de clientii mei!” (Avocat Codrin Stupariu)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri