Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Şcoală de vară la GFK pentru tinerii bacalaureaţi din Iași

GALERIE
gfk
  • gfk
- +

Absolvenţii de liceu din Iaşi au posibilitatea de a se înscrie la şcoala vocaţională organizată de către compania GFK, unde pot să încerce startul profesional sub îndrumarea unor mentori, astfel ca aceştia să se antreneze pentru un job pe măsura abilităţilor pe care le au.

Proiectul este realizat de către Şcoala de Valori în parteneriat cu GFK Global Service Center Iaşi, companie cu domeniu de activitate cercetarea de piaţă, şi se mai adresează şi absolvenţilor de licee teoretice şi tehnice din Iaşi care au luat bac-ul dar care nu ştiu nici la ce facultate să se înscrie şi nici ce job li s-ar potrivi. Totodată, sunt invitaţi să se înscrie şi cei care vor să lucreze din timpul studenţiei, condiţiile de bază fiind o serie de abilităţi de bază de lucru pe calculator, atenţie la detalii şi cunoştinţe de bază în limba engleză. Proiectul are şi o structură aparte.

Există o săptămână de educaţie nonformală între 12 şi 16 septembrie, apoi trei săptămâni de practică şi workshop-uri de specialitate între 19 septembrie şi 5 octombrie 2016 sub îndrumarea celor angajaţi deja la Iaşi, iar la finalul proiectului cei mai buni tineri vor avea de ales între un internship sau chiar un job în cadrul companiei ce va dura cel puţin două luni, cu posibilităţi de angajare ulterioară. Înscrierile sunt deschise până pe 30 august pe baza unui formular ce poate fi găsit pe pagina de web de a companiei. 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri