Şcoala în pătrăţele
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

miercuri, 08.12.2021

Şcoala în pătrăţele

GALERIE
Ioan Alexandru Tofan
  • Ioan Alexandru Tofan
- +

Nu ştim să facem ore online sau să folosim calculatorul în şcoală, altfel decât ca pe un telefon mai mare. Putem învăţa, ce-i drept, dar asta cere timp. Dar putem, între timp, să încercăm să preţuim mai mult şcoala, iar apoi, cred, învăţământul online nu ar mai fi o problemă.

Colega mea de la Universitatea Bucureşti, Dana Jalobeanu, organizează de mai mulţi ani o foarte interesantă Cafenea filosofică ce poate fi urmărită pe Facebook şi pe Youtube. Mai demult avea loc într-o cafenea faină din Cotroceni dar, de când cu pandemia, s-a mutat în spaţiul virtual. Ultima întâlnire a avut ca temă „Cui i-e frică de şcoala online?” şi a pus faţă în faţă cadre didactice universitare, cercetători, profesori de liceu, studenţi. Discuţia a fost savuroasă, sinceră şi inteligentă, astfel încât nu mi-am propus să trag vreo concluzie. Ar fi fost prea puţin. În schimb, am reţinut mai multe distincţii şi întrebări, pe care aş vrea să le comentez aici.

În primul rând, învăţământul online, aşa cum e el de vreun an şi jumătate, a avut cel puţin un rol: a arătat clar limitele învăţământului nostru, pe care odinioară le acopeream, în sala de curs, cu glumiţe elaborate sau cu severitate inutilă. Trebuie să explicăm, din spatele ecranului, unor interlocutori pe care nu îi vedem (majoritatea studenţilor au camera web închisă şi nu pot fi convinşi să o deschidă), ce înseamnă „unitate originar-sintetică a apercepţiei” la Kant. Apoi, să ne asigurăm că studenţii au înţeles. Nu ştim să facem asta, folosindu-ne doar de resursele pe care ni le oferă vorbirea: fără tablă, fără a şti când privirile celor din faţă se încruntă în timpul unei fraze interminabile de-a noastră. Şi asta nu doar din cauza calculatorului, bată-l vina, ci şi din cauza noastră, neobişnuiţi să limpezim lucrurile suficient, să surprindem arhitectonica unui gând, să nuanţăm atât cât este suficient pentru a pune în ordine un discurs. Degeaba cumpărăm calculatoare performante, camere web cu infiniţi megapixeli, reflectoare ca la Holywood. Tot cu pixul în mână vom reuşi să facem lucrurile clare. Iar filmuleţele intercalate în oră, power-point-urile sau quiz-urile nu sunt altceva decât pauze de ţigară pentru profesori şi, intuiesc, şi pentru studenţi.

În al doilea rând, mediul online este un avantaj enorm în măsura în care motivaţia este anterioară întâlnirii propiu-zise pe ecran. Cei care abia aşteaptă să înveţe coptă sau greacă veche (mulţumesc, Ştefan Colceriu!) nu vor sesiza vreo diferenţă între „clasic” şi „online”, ba chiar se vor bucura că nu au de cărat cu ei la şcoală dicţionarele grele. Când însă motivaţia lipseşte, iar studenţii doar aşteaptă să fie seduşi să participe la cursuri, ora este, de la început, un eşec. Este greu pentru un profesor să intre în competiţie cu Google, care permite deschiderea simultană a mai multor ferestre. Atenţia celor care participă la un curs online are nevoie de un suport suplimentar, pe care încă nu l-am găsit, iar participarea activă la seminar este una formală: în absenţa unui spaţiu comun al dezbaterii, întrebările şi răspunsurile sunt suspendate, rezolvă nelămuriri punctuale, dar nu pot să schimbe o perspectivă.

În fine, problema şcolii online stă şi în radicalitatea cu care este formulată opţiunea: în bănci sau la calculator. Inevitabilă în acest moment (asta o ştim cu toţii), şcoala virtuală nu ar trebui să se transforme într-o paradigmă unică a sistemului de învăţământ. Are virtuţile ei: democratizează un atribut al sfinţilor, cel al bilocaţiei (sau al multilocaţiei, când eşti şi acasă, şi la ore, şi la un turneu de table online); permite un acces mai rapid la resurse bibliografice (site-urile de torrente pentru cărţi devin, cumva, mai puţin condamnabile, de vreme ce stăm toată ziua cu ochii în calculator); înlesneşte întâlnirea dintre oameni din toată lumea, care nu ar fi putut altfel să se întâlnească niciodată (şi cunoaşterea lor mai profundă, din moment ce poţi să te uiţi cu atenţie ce culoare au perdelele din casa lor sau ce cărţi au în bibliotecă). Are şi neajunsuri: cel mai mare este că nu mai faci diferenţă între casă şi serviciu, între masa din bucătărie şi masa din birou, între balcon şi stradă. Nici casa nu-i casă, nici sala de curs nu-i sală de curs. A face prezenţa la seminare este, în plus, inutil: nu ştii dacă în spatele pătrăţelului negru stă studentul, mama lui sau căţelul.

Nu ştim să facem ore online sau să folosim calculatorul în şcoală, altfel decât ca pe un telefon mai mare. Putem învăţa, ce-i drept, dar asta cere timp. Dar putem, între timp, să încercăm să preţuim mai mult şcoala, iar apoi, cred, învăţământul online nu ar mai fi o problemă. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Întâlnire online între democraţii

Lucian DÎRDALA

Întâlnire online între democraţii

Deocamdată, administraţia Biden nu doreşte decât să reafirme leadership-ul american în spaţiul pe care mass media încă îl numeşte „lumea liberă”. Este greu de crezut că, în acest moment, Statele Unite au capacitatea ori dispoziţia să exercite presiuni semnificative asupra participanţilor mai puţin merituoşi, şi cu atât mai puţin asupra statelor neinvitate la summit, cum ar fi Turcia.

Filmuletul zilei

opinii

Identităţi în oglindă (II)

Florin CÎNTIC

Identităţi în oglindă (II)

Nimic mai firesc cu ocazia Zilei Naţionale decât o discuţie despre ce înseamnă „să fii român”. Evreu român.

Istoria (sau isteria) unui boxer

Radu PĂRPĂUȚĂ

Istoria (sau isteria) unui boxer

Era pe vremea lui Ceaşcă un boxer sas pe care-l chema Stumpf, ne spunea Ghiţă Mutu din plutonul nostru Ghiţă intrase la facultatea de textile de la Cisnădie, de unde ştia povestea cu Stumpf, care era de fel de pe acolo. 

Ministere „croite” şi răscroite

Nicolae CREŢU

Ministere „croite” şi răscroite

Mai mult decât oriunde altundeva, cel puţin pe aici, prin Europa, la noice declară „liderii” politichiei trebuie dat „la întors”, pe reversul de biată, mai dosnică, retorică a asigurărilor „liniştitoare” puse în circulaţie publică, mediatică. 

pulspulspuls

Iaca ce aranjamente mai pun la cale nea Măricel şi mister Ciorăpel!

Iaca ce aranjamente mai pun la cale nea Măricel şi mister Ciorăpel!

Pentru că tot am deschis ieri pârtia din acest sezon de iarnă cu ce se mai vorbeşte în lumea halatelor albe ca zăpada din târg, povestindu-vă cum s-a bătut palma ca mister Bazil Usturoi să rămână şef acolo unde est, şi pentru că vine vorba aşa de rar despre treburile astea extra-Covid din domeniu, am zis că numai bine să vă mai spunem una scurtă dar vioaie pe azi, că tot e miercuri, zi de post fără nicio dezlegare, nici la peşte, nici la vin sau undelemn. 

Caricatura zilei

Lapoviță

Editia PDF

Bancul zilei

- "Pentru o digestie buna beau bere. Daca nu am pofta de mâncare, beau vin alb. Daca am tensiunea scazuta, beau vin ros (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.