anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Scriitorii Mircea Cărtărescu şi Ioana Nicolaie s-au căsătorit religios în această vară

GALERIE
cartarescu nunta
  • cartarescu nunta
- +

Scriitorii Mircea Cărtărescu (64 de ani) şi Ioana Nicolaie (46 de ani) s-au căsătorit religios în această vară, la Sângeorz, după 22 de ani de viaţă împreună.

Anunţul a fost făcut de Ioana Nicolaie pe pagina de Facebook.

"Azi am vrut să pun o poză cu noi trei, nu avem prea multe, asta e una dintre cele recente. Eram la Sângeorz, în vară, eu şi Mircea ne căsătoream religios după douăzeci şi doi de ani de viaţă împreună", a scris pe Facebook scriitoarea Ioana Nicolaie. 

Cei doi scriitori au împreună un fiu, Gabriel. 

Mircea Cărtărescu, care a lansat anul acesta "Nu striga niciodată ajutor", primul volum de poeme după 30 de ani, la editura Humanitas, s-a născut pe 1 iunie 1956, în Bucureşti.

A absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti în 1980. În prezent, este profesor dr. în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Este poet, prozator, eseist, critic literar şi publicist. A publicat numeroase volume, începând cu 1980, care i-au fost traduse în peste 20 de limbi.

Cărţile lui au fost premiate de Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, Ministerul Culturii, ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România.

Romanul „Nostalgia” a primit în 2005 Premiul literar „Giuseppe Acerbi“, Castel Goffredo, Italia. Autorul a primit, între altele, Premiul Internaţional pentru Literatură de la Vileniča (2011), Premiul Internaţional pentru Literatură „Haus der Kulturen der Welt“, Berlin (2012), Premiul internaţional pentru literatură, Berlin (2012), Premiul Spycher - Literaturpreis Leuk, Elveţia (2013), Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Poezie de la Novi Sad (2013), Premiul Tormenta en un vaso, Spania (2014), Premiul Euskadi de Plata, San Sebastian (2014), Premiul cărţii pentru înţelegere europeană al oraşului Leipzig (2015); Premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană, 2015, Premiul Leteo, Spania (2017) şi Premio Formentor de las Letras (2018).

Ioana Nicolaie s-a născut în Sângeorz-Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud. A publicat mai multe volume de versuri ("Poză retuşată", "Nordul", "Credinţa", "Cenotaf", "Autoimun" - desemnat de către Uniunea Scriitorilor „Cartea Anului“ 2013), antologia "Lomografii", patru romane - "Cerul din burtă", "O pasăre pe sârmă", "Pelinul negru", "Cartea Reghinei" (pentru care a castigat Premiul national pentru proza "Ziarul de Iasi) - şi literatură pentru copii ("Aventurile lui Arik", "Arik şi mercenarii" şi "Ferbonia"). A fost nominalizată la premii naţionale şi internaţionale, cel mai important fiind Eastern European Literature Award. Volumul "Nordul" a apărut în germană în 2008, "Cerul din burtă" a fost publicat în 2013 în suedeză şi în 2014 în bulgară, iar "O pasăre pe sârmă" se traduce în sârbă. "Autoimun" a apărut în bulgară în 2016.

Potrivit editurii Humanitas, a fost inclusă în cincisprezece volume colective româneşti ("Ferestre ’98", "40238 Tescani", "Cartea cu bunici", "Intelectuali la cratiţă", "Cartea simţurilor", "Bucureştiul meu", "Scriitori la poliţie" etc.) şi în numeroase reviste şi antologii străine (Poésie 2003: Roumanie, territoire d’Orphée, New European Poets, An Anthology of Contemporary Romanian Poetry etc.). Invitată pentru lecturi şi conferinţe la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale de literatură. Selecţii din versurile autoarei au apărut în Franţa, Anglia, Germania, Austria, Canada, Suedia, Polonia, SUA şi Bulgaria. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România şi a PEN România.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

O idee pentru Legea învăţământului superior

Ioan Alexandru TOFAN

O idee pentru Legea învăţământului superior

Ceea ce lipsea, acum 145 de ani, învăţământului superior românesc, era o veritabilă comunitate academică, o formă vie de interacţiune şi dezbatere între membrii breslei învăţătorilor. Cam asta lipseşte şi acum. Suntem prieteni între noi, ne sunăm şi ne vedem din când în când, mai organizăm conferinţe şi colocvii, scriem în aceleaşi reviste şi, rar, ne recenzăm cărţile. Tot din prietenie, mai degrabă. Dar instituţiile unde ne petrecem mare parte a zilei, Universităţile patriei, nu par a se hrăni, cum ar fi normal, din prieteniile noastre.

opinii

Nebuna de la Rhornfield Hall

Codrin Liviu CUȚITARU

Nebuna de la Rhornfield Hall

Meritul „intertextului” lui Jean Rhys este acela de a reconfigura un personaj schematic (în forma sa iniţială) şi de a-i conferi dimensiune psihologică. Fantoma lunatică „Bertha” devine, în acest roman postmodern, sensibila şi nevropata „Antoinette”, victima unui univers rigid şi extrem de neconcesiv cu inadaptaţii.

Criză majoră de încredere în politicienii români

Dan TAPALAGA

Criză majoră de încredere în politicienii români

Lipsa cronică de încredere în liderii politici şi în actualul sistem de partide nu anunţă nimic bun. În momente de criză economică majoră, în situaţia în care inflaţia va muşca şi mai tare din puterea de cumpărare, pe fondul stării generale de iritare amplificate de războiul din Ucraina, este nevoie doar de o scânteie şi butoiul cu pulbere riscă să sară în aer provocând explozii sociale în lanţ.

Călăreţul de aramă: Occidentul şi neliniştea rusă

Ioan STANOMIR

Călăreţul de aramă: Occidentul şi neliniştea rusă

Nici o altă întrebare nu este mai obsedantă în istoria intelectuală a Rusiei decât cea care priveşte propria ei identitate. De trei secole, din clipa în care Petru cel Mare a acordat Moscovei hlamida imperială, Rusia se află prinsă în acest dialog frenetic cu Occidentul. În această oglindă pe care i-o întinde civilizaţia pe care o imită, dar şi pe care o detestă, Rusia îşi poate contempla propriul chip.

pulspulspuls

Un scenariu în care MRU ar împuşca mai mulţi iepuri dintr-o lovitură

Un scenariu în care MRU ar împuşca mai mulţi iepuri dintr-o lovitură

Aşadar, numai ce s-a vorbit la Şcoala politică de vară de pe Bahlui despre şansele fostului premier MRU la candidatura pentru funcţia supremă în târg, că au şi apărut două căi divergente în parcursul său ipotetic. 

Caricatura zilei

Isărescu și calul

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.