Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Scriitorul Cornel George Popa, mesaj emoţionant despre Iaşi

GALERIE
Cornel_George_Popa
  • Cornel_George_Popa
- +

Scriitorul Cornel George Popa, născut în Iaşi, dar stabilit de trei decenii în Capitală, a relatat cu emoţie revederea cu oraşul natal.

„Am fost săptămîna trecută la Iași. Frig, urît, cenușiu, măști peste tot. Orașul mi-a părut străin, deși aici am copilărit. Am vizitat, din motive tehnice, trei cimitire. Într-unul, destul de nou, se săpau șapte gropi deodată. Parcă eram în plin război. Singura oază de normalitate, am zis, trebuie să fie Grădina Botanică. Hectare și hectare de liniște și frumusețe. Am mers, în sus și în jos, pînă mi-au intrat picioarele-n gît. Lacul codrilor albaștri, din vale, arăta minunat, scriam, în urmă cu un an, pe feisbuc, și puneam și niște fotografii.

Am plecat din Iași demult, prin 91-92, însă niciodată nu s-a întîmplat să treacă un an întreg fără a reveni aici. Am zis că vin la vară, apoi la toamnă, uite, e sfîrșit de noiembrie, și tot n-am ajuns.

De treizeci de ani locuiesc în București, un oraș interesant, dar plat.

Iașul, că așa spun ieșenii, Iașul, nu Iașiul, e un oraș denivelat. E un oraș care urcă și coboară. Sunt zeci de locuri unde te poți uita către alte zeci de locuri.

Centrul e înalt. Copoul e înalt. Sărăria e înaltă. Pînă și Tătărașiul, cartierul copilăriei mele, e înalt. Vezi, peste dealuri și cîmpii, pînă departe. Vezi fragmentat. Vezi straturi peste straturi. Vezi 3D, cu ochiul liber, și în profunzime.

Ca orice român, am fost la  Roma, și da, Iașul, că așa  spun ieșenii, Iașul seamănă cu Roma, nu-i un banc, ori o figură de  stil.

Orașul, într-o vreme, îmi părea mic. Nu luam niciodată tramvaiul sau autobuzul. Fugeam, cu picioarele, din Tătărași pînă în Copou și înapoi, fugeam din Tătărași pînă în Podu-Roș, unde  locuia maică-mea, fugeam, din Tătărași, pînă în capătul de nord al Nicolinei, pe  un  alt deal, unde aveam o prietenă, fugeam din  Tătărași la Ciric, fugeam din Tătărași pînă pe Sărărie, mai sus de bojdeuca lui Creangă, unde stătea bunică-mea, și așa  mai departe.

Știam, piatră cu piatră, toate străzile din oraș. Îl cunoșteam pe de rost. La un moment dat, m-am plictisit de-atîta frumusețe, și-am hotărît să schimb peisajul.

De  aproximativ treizeci de ani locuiesc în București.

Din fericire, stau pe un fel de deal, mai anemic, așa, cu o deschidere frumoasă către un cîmp și o pădure, dar nu se compară.

În vis, noaptea, de multe ori, îmi apar imagini din Iași, desigur că foarte modificate, extrem de fantastice, și niciodată nimic din București.”

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri