Scrisoarea prin care Charles Baudelaire îşi anunţa intenţia de a se sinucide, vândută la licitaţie pentru 234.000 de euro
Scrisoarea emoţionantă a poetului Charles Baudelaire, prin care îşi anunţa tentativa de sinucidere, a fost vândută, duminică, la casa de licitaţii Osenat din Fontainebleau, contra sumei de 234.000 de euro, un preţ de trei ori mai mare decât estimarea iniţială, potrivit AFP.
Misiva autorului "Florilor răului" datează din 1845 şi îi era adresată amantei sale, Jeanne Duval. Scrisoarea a fost estimată între 60.000 şi 80.000 de euro. Documentul va face parte de acum înainte dintr-o colecţie privată franceză, a precizat casa de licitaţii."Când domnişoara Jeanne Lemer vă v-a înmâna această scrisoare, eu voi fi mort (…) Mor într-o nelinişte îngrozitoare (…) Mă sinucid pentru că nu mai pot trăi, pentru că oboseala de a adormi şi oboseala de a mă trezi îmi sunt insuportabile", îi scrie poetul neînţeles de familia sa amantei Jeanne Duval.
Copleşit de problemele legate de bani şi alcool, de faptul că se îndoia de talentul său literar, el s-a înjunghia fără însă consecinţe grave. Avea 24 de ani şi a mai trăit 22 după această tentativă de sinucidere. Alte texte ale lui Baudelaire au fost de asemenea puse în vânzare. Scrisori ale lui Barbey d'Aurevilly, Eugène Delacroix, Victor Hugo, Édouard Manet, care i-au fost adresate poetului s-au aflat în catalogul acestei colecţii excepţionale.
Publicitate și alte recomandări video