Scumpirea muncii de jos. Salariul minim: adevărata provocare nu stă doar în cifră, ci în echilibrul din spatele ei – opinia unui cunoscut economist ieșean

Cei mai mulți dintre noi cunoaștem, salariul minim – clasic perceput ca cel al portarului ori al femeii de serviciu – nu trebuie văzut doar ca o cifră trecută într-o hotărâre de guvern. Majorarea acestuia se simte imediat și în buzunarul angajatului, și în calculele patronului. Iar când urcă salariul minim, cu siguranță nu se schimbă doar o sumă din contracte, ci se mișcă și costurile firmelor, și consumul, și – până la urmă – toată discuția despre cât de sănătos mai este, de fapt, modelul nostru economic. Potrivit unei propuneri guvernamentale recente, salariul minim brut ar urma să ajungă la 4.325 lei lunar de la 1 iulie 2026, ceea ce înseamnă o creștere de aproximativ 6,8%. Tariful orar ar urca la 25,949 lei, iar măsura ar viza direct circa 1.759.027 de salariați. În plus, nivelul propus ar reprezenta 47,11% din câștigul salarial mediu brut. Pentru oamenii plătiți la minim, vestea este relative bună: orice creștere contează. Într-o economie în care facturile de tot felul, alimentele și chiria mușcă serios din venituri, câteva sute de lei în plus la brut înseamnă măcar puțin mai mult aer. Nu este o revoluție, dar nici un detaliu fără importanță. Este, până la urmă, diferența dintre o lună în care banii abia ajung și una în care presiunea de la final de lună este ceva mai mică. Pentru firme, însă, lucrurile nu arată la fel de confortabil. O companie mare poate înghiți mai ușor o astfel de majorare. În schimb, pentru multe IMM-uri, mai ales din comerț, transporturi sau servicii, salariul minim mai mare înseamnă costuri mai mari și marje și mai strânse. Chiar documentul anterior menționat arată că impactul se resimte în sectoarele unde salariile sunt sub media economiei, cu influență directă asupra cheltuielilor cu forța de muncă. Oficial, salariul minim nu mai este stabilit doar „din pix”.

Noul mecanism ia în calcul inflația și productivitatea muncii, în linie cu regulile europene. Sună bine pe hârtie și, în teorie, aduce mai multă predictibilitate. Numai că economia reală nu trăiește doar din formule. Sindicatele vor spune că majorarea este necesară și chiar modestă față de scumpiri, iar patronatele vor replica faptul că ritmul creșterilor nu trebuie să sufoce firmele care deja merg la limită. Ceea ce trebuie observant e că salariul minim a devenit un test de echilibru. Dacă îl ții prea jos, încurajezi o economie bazată pe muncă ieftină și întreții sărăcia în muncă. Dacă îl ridici prea repede, riști să împingi în dificultate exact companiile care țin în picioare multe locuri de muncă slab plătite. De aceea, discuția nu este doar despre cât se dă, ci despre cât poate duce economia fără să înceapă să scârțâie. Apoi mai este și un detaliu important: salariul minim nu influențează doar veniturile celor plătiți la acest nivel, ci schimbă și alte repere legale, inclusiv anumite contribuții și sancțiuni calculate în funcție de acest prag. Cu alte cuvinte, nu se modifică doar statul de plată, ci mai multe rotițe din mecanismul economic și administrative al țării.

Așadar, salariul minim din România spune mai mult decât pare, aratătând cât preț pune statul pe munca de jos, dar și cât de departe mai suntem de o economie care nu se bazează aproape reflex pe salarii mici. Iar de aici vinede fapt  și miza reală: nu doar să crească o cifră, ci să crească odată cu ea și șansa unei economii mai puțin dependente de munca ieftină.

Ionel BOSTAN este profesor de economie la FEAA, membru al Uniunii Scriitorilor din România

Publicitate și alte recomandări video