De Business

Punem punctul pe știi

Se apropie termenul limită pentru conectarea caselor de marcat la serverele ANAF

miercuri, 17 noiembrie 2021, 14:38
1 MIN
 Se apropie termenul limită pentru conectarea caselor de marcat la serverele ANAF

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu va prelungi termenul de 30 noiembrie pentru conectarea caselor de marcat electronice ale companiilor mici şi mijlocii la serverele agenţiei, a declarat, miercuri, preşedintele instituţiei, Mirela Călugăreanu.

"Un proiect extrem de important din perspectiva noastră îl reprezintă conectarea caselor de marcat electronice la infrastructura IT a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală", a afirmat preşedintele ANAF, în cadrul unei conferințe.

"Procesul a fost demarat în data de 31 martie 2021, decurge în bune condiţiuni şi finalizarea acestui proiect este programată să se realizeze la finalul acestei luni. Cum spuneam, procesul se realizează în bune condiţiuni, şi de aceea reiterez faptul că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu-şi propune să prelungească acest termen".

Nerespectarea obligaţiei de a asigura conectarea la distanţă a AMEF, în vederea transmiterii de date fiscale către ANAF, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 8.000 la 10.000 lei, preciza, în octombrie, ANAF.

Aflați amănunte de pe antena3.ro.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii