Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Se caută 20 de hectare şi 110 milioane euro pentru mutarea Penitenciarului

GALERIE
penitenciarul-iasi
  • penitenciarul-iasi
- +

Estimarea aparţine Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Autorităţile centrale îşi manifestă disponibilitatea de a sprijini iniţierea unui proiect pentru relocarea Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi. Într-un răspuns oferit deputatului Viorel Blăjuţ, publicat pe site-ul Camerei Deputaţilor, Ministerul Justiţiei a susţinut că iniţierea demersurilor pentru relocarea Penitenciarului este condiţionată de „deţinerea în administrare a unei suprafeţe de teren de aproximativ 20 ha în judeţul Iaşi“.

„În măsura în care va fi identificată o locaţie cores­punzătoare şi vor fi alocate resurse financiare pentru un astfel de proiect, specialiştii din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi-au manifestat disponibilitatea de a acorda asistenţa de specialitate necesară pentru derularea proiectului, având în vedere avantajale pe care le conferă darea în fo­losinţă a unei unităţi de detenţie construită conform standardelor internaţionale şi interne în vigoare“, a precizat secretarul de stat Florin Aurel Moţiu, secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei.

Oficialul guvernamental a adăugat că investiţia într-un nou penitenciar este estimată la 110 milioane euro, iar durata de execuţie la minimum trei ani. Moţiu a subliniat în răspunsul său către Blăjuţ că în toată regiunea Moldovei există un „grad ridicat de supraaglomerare“ a unităţilor de detenţie, şi cu atât mai mult la Iaşi. În context, secretarul de stat a subliniat că, în cazul implementării unui astfel de proiect la Iaşi, acesta ar trebui realizat eta­pizat.

„Orice întrerupere a acti­vi­tăţilor specifice ale Peniten­ciarului Iaşi ar afecta grav ca­pacitatea de funcţionare a celorlalte unităţi din zonă. Prin ur­mare, s-ar impune, într-o primă etapă, construirea şi definitivarea noii unităţi de detenţie, urmând a se realiza, etapizat, re­locarea tuturor dotărilor şi a efectivelor de persoane privative de libertate la noua locaţie“, a mai spus secretarul de stat.

În ultimul an, Blăjuţ a avut mai multe intervenţii atât la Guvern, cât şi la Primăria Iaşi pe tema relocării penitenciarului, dar, până acum, nu a fost iniţiat un demers oficial pentru implementarea unui astfel de proiect. Etapele realizării proiectului constau în întocmirea studiului de prefezabilitate (inclusiv obţinerea certificatului de urbanism de la primărie), a studiului de fezabilitate şi aprobarea acestuia în Guvern, elaborarea proiectului tehnic (detalii de execuţie şi caie­tul de sarcini), eliberarea auto­rizaţiei de construire şi execuţia efectivă a lucrărilor.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri