
OK, să presupunem că e sub nivelul unui rector să coboare în mocirla politică. Dar campania electorală pentru alegerile locale e momentul perfect pentru șefii universităților să „scoată la licitație”, să expună public, proiectele pentru care au nevoie de sprijinul administrației locale. Să atragă atenția partidelor să adauge în broșurile electorale și investiții necesare mediului universitar.
În parteneriat, Primăria Cluj și Universitatea Babeș-Bolyai construiesc pe o colină a orașului un campus științific unde vor fi amplasate sediile facultăților de matematică-informatică, laboratoare, cămine studențești, un muzeu al științei și terenuri de sport. Numai partea de investiție a primăriei se ridică la 56 de milioane euro. În paralel, săptămâna trecută, primarul Emil Boc a participat la lansarea construcției primului centru de cercetare în inteligenţa artificială din România, dezvoltat de Universitatea Tehnică din Cluj. Tot săptămâna trecută, dar la Universitatea Tehnică din Iași, primarul Mihai Chirica decreta: „Multe lucruri nu poate să facă orașul pentru universități, dar o formă de recunoștință își permite orașul nostrum pentru cei care sunt reprezentativi”. Declarația a fost făcută după ce edilul, aflat în campanile electorală, s-a „strecurat” la un eveniment al Politehnicii ieșene pentru a-i înmâna rectorului Dan Cașcaval titlul de cetățean de onoare al orașului.
Câteva întrebări se impun de la sine. De ce Primăria Iași nu poate să facă „prea multe lucruri pentru universități”, iar Primăria Cluj a găsit soluția unui parteneriat cu UBB pentru construcția unui campus de la zero? De ce a așteptat Mihai Chirica să înceapă campania electorală pentru a descoperi că rectorul Dan Cașcaval este „reprezentativ” pentru comunitatea locală? A înțeles rectorul că primarul se folosește de imaginea lui în scop electoral? La ultima întrebare, răspunsul pare simplu. A înțeles, altfel Mihai Chirica nu ar fi fost invitat să urce pe scenă, câteva zile mai târziu, la sărbătoarea campusului Tudor Vladimirescu, în fața a mii de tineri. Candidatul PNL a oferit un titlu onorific în numele orașului, și a primit la schimb, în nume personal, cea mai mare baie de mulțime consemnată până acum în campania electorală de la Iași. Problema nici nu e „tranzacția” în sine, cât impresia de partizanat politic neasumat din zona mediului universitar.
Personal, nu văd de ce rectorii universităților din Iași nu și-ar asuma simpatiile politice, inclusiv (sau mai ales?) în campaniile electorale. Cu atât mai mult cu cât toate partidele propun pe listele de candidați la CL și CJ cel puțin un cadru universitar. În plus, în cazul unora dintre ei, afinitățile politice sunt de notorietate, trebuie doar verbalizate. Rectorul de la USV Iași, Gerard Jităreanu, a fost mereu unul dintre „așii din mânecă” ai PSD când s-au făcut propuneri pentru Guvern, în timp ce rectorul UAIC, Liviu Maha, are relații excelente cu majoritatea liderilor PNL Iași. Cu niște ani în urmă, elita universitară a Iașului poza în presa locală, cu nume și prenume, garantând în campania electorală pentru unul sau altul dintre candidați. Era o formulă de angajament politic transparent, preferabilă ambiguității de astăzi.
OK, să presupunem că e sub nivelul unui rector să coboare în mocirla politică. Dar campania electorală pentru alegerile locale e momentul perfect pentru șefii universităților să „scoată la licitație”, să expună public, proiectele pentru care au nevoie de sprijinul administrației locale. Să atragă atenția partidelor să adauge în broșurile electorale și investiții necesare mediului universitar. Ideal, să facă un „to do list” pentru viitorul primar/ șef de CJ, o listă de idei și principii, propusă dezbaterii publice, care să devină, deopotrivă, un manual de bune practici pentru guvernanții locali, și un instrument prin care alegătorii să despartă grâul de neghină. În esență, ce soluții propun rectorii pentru dezvoltarea Iașului în următorii patru ani, mai ales că mandatele lor se suprapun cu cele ale viitorilor șefi din administrația locală? Firește, dacă îi interesează dezvoltarea Iașului.
Publicitate și alte recomandări video