Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Se întoarce Bot Ia la manşă au ba? Azi s-ar putea să aflăm

GALERIE
puls
  • puls
- +

Ziua cea mare a sosit la leberalii ieşeni, stimaţi telespectatori, iar omul negru încă n-a venit. 

Este ziua în care e posibil ca fostul şef de filieră Bot Ia, ce a demisionat recent, să fie repus în funcţie, pe motiv că aşa ar vrea premarii de comune de pe tot rotogolul giudeţului (sau, în fine, de pe o bună parte a lui). 

Azi se întrunesc la Braşoave, sub Tâmpa, aleşii locali leberali din toată ţara, iar aicea cică s-ar putea lua decizia ca Bot Ia să revină asupra demisiei, la rugămintea şefilor. Dacă nu, atunci cică e posibil ca o decizie în sensul ăsta să fie luată la beroul permanent de săptămâna viitoare. Iar dacă nici atuncea nu şi nu, apăi va fi clar în partid: Vlaga a reuşit să pună chiciorul în prag, iar Alinuţa ar face bine să se ocupe mai îndeaproape de alăptarea lu' ăla micu'. Sau invers...

Rezbelul de la partidoiul ieşean: jurnal de bord

Tot la acest sfârşit de săptămână este aşteptată, aşa cum vă spuneam, şi o decizie a conducerii partidoiului în privinţa situaţiunii de rezbel civil de la Iaşi. Una din variantele cele mai vehiculate ar fi, zice-se, ca Victoraş Momâie să rămână şef, dar să fie tras pe linie moartă sforarul lui din spate, Castanciu jr.

Unii vorbesc chiar despre faptul căci tandemul Chir Nica&Măricel ar fi cerut excluderea lui Castanciu din partid, pe motiv că lui Măricel, la votarea sa în Cejău, nu i-au ieşit cele 27 de voturi antamate. Mai egzact, la votarea pentru şef de cejău de după locale, deşi îi ajungeau voturile partidoiului şi cele ale aldiştilor lui Moliceanu, Măricel negociase totuşi, ca să fie acolo, şi câteva voturi din zona leberalilor. Şi bine a făcut, căci până la urmă, deşi leberalii cu care a negociat au toţi cică poze cu votul ca să prezinte la o adică, Măricel a câştigat la mustaţă, la un vot diferenţă. Ca urmare, trădare-trădare, dar să ştim şi noi! Aşa că Castanciu şi câţiva fideli de la vot au primit leapşa, inclusiv de la Drac Nea.

Numai că e greu de crezut că Drac Nea va umbla la excluderi, căci Castanciu are zona lui de fideli în partid, mai ales premari de comune, şi nu e cazul acuma, în an electoral, să te joci cu focul. Şi cine să ştie asta mai bine decât chiar Drac Nea, cel care zilele acestea va decide ce e de făcut la Iaşi. Prognosticul nostru? Am zice că Drac Nea va decide doar noi alegeri la Iaşi, pentru luna viitoare. Aşa că negoţul politic pe oameni şi tabere abia începe...

Alegeri, ningăuri şi viscoale...

Iaca, stimaţi telexpectatori, de ce se ceartă aşa de mult liderii leberali şi cei ai partidoiului ca să-l determine pe Ciol Loş să stabilească într-un fel sau altul data alegerilor ghenerale din toamnă-iarnă: prognoza meteo. Data alegerilor trebuie musai să fie în intervalul 26 novembre - 11 decembre. Ei bine, partidoiul vrea în prima duminică din interval, adică pe 26, în timp ce leberalii vor taman invers: pe 11 decembre. De ce?

Iaca de ce: cică pentru acel interval al lui decembre sunt anunţate în toată ţara nişte furtuni şi viscoale puternice. Ce înseamnă asta? Logic: mai puţini pensionari şi mai puţin bobor rural la urne. Ei, mai încolo ştiţi şi voi ce înseamnă asta. Ce va decide oare Ciol Loş? Stăm pe fază, să vedem dacă vine nulul!

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri