Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că duminică și luni vor fi temperaturi deosebit de ridicate, local caniculă și disconfort termic ridicat. A fost emis cod galben pentru mai multe județe din țară.
Meteorologii au emis cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, local caniculă și disconfort termic ridicat în Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei, jumătatea de vest a Olteniei și nord estul Moldovei. Astfel, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru începutul lunii septembrie (7-10 grade peste mediile multianuale). L
ocal va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi în general de 32-35 de grade.
Publicitate și alte recomandări video