
Un ghid tehnic de realizare a acestei soluții pe DN 2 a fost elaborat vara trecută, dar nici pe „Drumul Morții” nu s-a făcut nimic. Dacă Autostrada Moldovei, paralelă cu E 85, se apropie de finalizare, proiectul A8 în județul Iași e abia în licitație.
Drumul Național DN2 (E 85) este „unul dintre cele mai periculoase și mai tranzitate drumuri din România”, admite ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, în răspunsul la interpelarea adresată de un deputat ieșean. Silviu Gurlui a solicitat detalii despre măsurile care se impun pe DN2 pentru îmbunătățirea siguranței rutiere și vizibilității pe această arteră rutieră.
În răspuns, DN2 este descris ca având două benzi de circulație, câte una pe sens, cu lățimea standard de 3,5 m și acostament de 2,5 m, „oficial desemnat ca bandă pentru opriri de urgență, nefiind permisă circulația pietonilor, animalelor etc.”.
„Accidentele rutiere care se produc pe acest drum național sunt cauzate de utilizarea incorectă a acostamentului de către șoferi, pentru circulație, pentru facilitarea depășirilor, deși lățimea drumului nu permite depășirea”, subliniază documentul citat.
Drumul Național DN 28/ E 583, care se desprinde la Roman din DN2 și continuă spre Iași prin Tg. Frumos, are aceeași configurație a platformei carosabile pe aproape toată distanța. Excepție fac două porțiuni de drum, în zona Strunga, respectiv Tg. Frumos, și pe podul peste Siret de la Scheia. De asemenea, acolo unde există, acostamentul nu depășește 2 metri lățime.
Ce înseamnă „soluția 2+1”
Alături de marcajele rutiere, răspunsul ministrului Transporturilor detaliază soluția benzilor de circulație alternative „2+1”, aplicată deja din anul 2019 pe o porțiune de 10 km a DN2, în sudul țării, în județul Ialomița. „În urma aplicării acestei măsuri s-a realizat un lucru foarte important, și anume reducerea numărului de accidente soldate cu persoane decedate și rănite grav”, se arată în răspunsul primit de deputatul ieșean.
Soluția presupune împărțirea lățimii drumului în trei benzi de circulație, cu acostamentul redus la un metru. Banda din mijloc este atribuită alternativ, la distanțe de 1,5-2 km, unui sens de circulație, apoi celuilalt. Pe segmentul pilot din Ialomița, trecerea este semnalizată atât cu marcaje pe asfalt, cât și cu stâlpișori din plastic cauciucat în porțiunile de restrângere la o bandă, respectiv de extindere la două benzi pe sens.
Un ghid tehnic pentru reglementarea circulației rutiere în soluție 2+1 a fost publicat în astă-vară în Monitorul Oficial, iar CNAIR a elaborat documentația pentru studiul de fezabilitate necesar „resistematizării circulației pe sectoarele periculoase cu platforma de 12 metri (sistem 2+1)” pentru DN2. Până acum însă nu a fost lansată nicio licitație în acest scop.
A7 „eliberează” DN 2 peste un an. A8 nu va fi gata în Iași mai devreme de 2030
Soluția ar urma să fie aplicată și pe DN 28. „Ziarul de Iași” relata în 2022 că segmentele propuse pentru benzi reversibile erau o porţiune de circa 6 km, pe raza comunei Bălţaţi, și sectorul dintre Strunga şi podul peste Siret de la Şcheia. În zonele respective nu s-a făcut nicio modificare, iar directorul Regionalei ieșene de drumuri naționale, Ovidiu Laicu, ne-a spus că CNAIR se ocupă de acest proiect, nu DRDP.
Dacă A7 este în plin șantier până la Pașcani, A8 se află în faza depunerii ofertelor pentru segmentele Moțca-Tg. Frumos-Lețcani. Așadar, rămâne de văzut dacă finalizarea Autostrăzii Moldovei, anul viitor, va duce la renunțarea aplicării soluției benzilor alternative pe DN2. Cum Autostrada Unirii nu va fi gata mai devreme de 2030, crearea acestui sistem pe DN 28/E 583 rămâne actuală.
Publicitate și alte recomandări video