Se negociază locuri pentru ieșeni în Guvern. Cine vine și cine pleacă: bursa zvonurilor

marți, 21 ianuarie 2025, 03:00
1 MIN
 Se negociază locuri pentru ieșeni în Guvern. Cine vine și cine pleacă: bursa zvonurilor

Se anunță mișcări interesante în zona politichiei de Bahlui, acum la trasul în bobi pentru funcțiile executive, din guvern, stimați oameni ai muncii de la orașe și sate.

Pe de o parte, prin piață se aude că ieșeanul menistru secretar de stat de la Finansuri, vniversitarul în cauză trimis acolo acuma circa patru ani zice-se că în primul rând ajutat de meritele lui de finanțist, om implicat de altfel în alcătuirea bugetelor naționale în ultimii ani, apoi ajutat evident și de susținerea liberală, ar urma să fie retras strategic din funcție.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici”

Apropiați de negocierile dintre partidele din arcul guvernamental zic că aceasta ar avea legături cu alte reașezări de funcții, dar că per total Iașul nu va pierde.

Unele guri rele bârfeau la un moment dat că pentru vniversitarul retras s-ar fi pregătit din timp un loc în conducerea băncii naționale, dar de chestiune cică nu s-a mai auzit nimic anul acesta, deocamdată.

În fine, să sperăm că tot răul va fi spre bine. Asta ca să nu spunem, la final, că tot binele va fi spre rău… Nu de alta, dar știți că s-a mai întâmplat.

Nu vă mai dăm trei încercări, că nu e greu de ghicit

Și pentru că am pomenit de alte reașezări de funcții guvernamentale, în urma cărora Iașul cică nu ar pierde per total, se aude că un alt ieșean ar urma să plece, la schimb, ca menistru secretar de stat în guvern.

De fapt, dacă am auzit noi bine, nu e vorba chiar despre un ieșean, ci mai degrabă despre o ieșeancă. Și zice-se că nu va pleca la Finansuri, de unde s-ar putea întoarce vniversitarul de mai sus, ci va pleca la Educațiune.

Cum vorbim tot de o filieră liberală, nu mai e cazul să primiți drept la trei încercări ca să ghiciți, pentru că sigur veți ghici din prima, nu-i așa?

Iacătă ce ușor îl prinzi cu rața-n gură!

Una scurtă, dar vioaie la final și despre evenimentul numărul unu al planetei, ba chiar al galaxiei am putea spune, și de la care nu se putea să nu-și dea olecuță în stambă și politicieni de la noi.

Da, este vorba de învestirea lui Trump ca președinte al SUA, eveniment la care auzim că accesul s-a făcut pe bază de taxă.

În fine, am făcut o trecere rapidă în revistă, și tura asta de departe cel mai haios ni s-a părut Simion. Care iată ce a declarat, după ce a pus poza asta pe rețelele sociale: „I just had a great conversation with @MikeJohnson, Speaker of the US House of Representatives.”

Ce ni se pare bizar? Adicătelea omul a avut „a great conversation” cu acest înalt oficial american, bănuim că una de vreo oră-două, doar că el era cu palton și fular, în timp ce interlocutorul era la costum?

Hmm, măi Georgică, măi, noi mai degrabă am zice că pe tine te-au ținut afară în frig, că de atâta ai plătit, iar omul ăla doar a ieșit rapid de la căldurica beroului ca să facă o poză contra cost, să nu te lase pe tine și alte câteva sute în aceeași situația, să veniți înapoi în țară cu mâna goală, fără măcar o poză. Hai, recunoaște!

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii