Se poate trăi fără nuntă, căsătorie și alai. Doar după ce învățăm să respectăm asta, ca societate

Mă tot gândesc să scriu acest text din octombrie, când colegul nostru de redacție, Patrick, se căsătorește. Dar, cu statisticile în spate, cât și observațional, vedem că se răresc din ce în ce mai tare căsătoriile, înlocuite cu parteneriate civile neformalizate. Și nu-i judec pe oamenii care iau decizia asta. Până la urmă, lăsând religia deoparte, actul căsătoriei într-o relație bazată pe iubire și respect aduce doar o mână de avantaje în fața statului: din categoria unui credit la bancă cu două venituri sau noțiunea (cam prost reglementată) de proxy medical. În cazul apariției unui copil, lucrurile se complică un pic mai tare, dar nu este ceva de netrecut.

Mi-am reamintit de acest material astăzi, după ce „Ziarul de Iași” a început să publice seria de materiale „DIGITALIZARE FĂRĂ FINALIZARE”, primul material fiind chiar despre tentativa de digitalizare a instituției căsătoriei. O tentativă eșuată momentan, cel puțin pentru cetățeni.

Era o vreme în care societatea îi privea cruciș pe cei care alegeau să nu se căsătorească. Dar observ și constat că de la o bucată de vreme a avut loc o schimbare de paradigmă. Căsătoria nu e mai e implicită, ba chiar, ca un gest de frondă, e lăsată în plan secund. Și pot înțelege asta: rata divorțurilor din România este una dintre cele mai mari din Europa. Cifrele din 2024 arătau că, la fiecare 7 minute, în țară se înregistra o nouă separare oficială.

Mai mult, sunt o mulțime de oameni care trăiesc în relații abuzive, distanțate, și nu divorțează pentru veșnica problema a „ce-ar spune oamenii”. România rurală este, într-adevăr, mai lovită de această problemă, dar trebuie să recunoaștem că încă locuim într-o țară îngropată de un sindrom Stockholm ce pare momentan fără ieșire. Mereu rezonăm și empatizăm cu agresorii; din păcate, cel mai des acest obicei se naște în familie.

Nunta înseamnă astăzi obligație

Mai e și instituția această acaparativă a industriei de „wedding planning”, cum am împrumutat noțiunile și denumirile din Vest. Nunta înseamnă bani, însemnă obligații, determină supărări în familiile extinse, întinse, între prieteni și colegi de serviciu. Nunta înseamnă astăzi obligație, iar cel mai des se întâmplă ca fix mirelui și miresei să nu le priască evenimentul.

Am pățit-o și noi: planificând, oră după oră, zi după zi, liste peste liste, gestionat supărări, din noaptea nunții îmi aduc aminte că doar că dansam, dansam, iar la un moment dat moțăiam în mașină așteptând să mă ducă cineva acasă, la 7 dimineață, că am ca regulă să nu conduc niciodată dacă am băut, chiar și o bere. A fost frumos – am văzut apoi pe filmare, dar senzația generală a fost „ce bine că s-a terminat”. Dacă ar fi să o facem din nou astăzi, am fi 50 de prieteni într-o cârciumă din Iași celebrând cu bucurie un episod important din viața noastră. Și, separat, vreo două ședințe foto ca să ne uităm, apoi, nostalgic, că peste ani vom fi rămas la fel de bucuroși și împliniți ca-n tinerețe.

E o greșeală să folosim căsătoria ca punte de acces în societate

Sunt născut în 1989, în anul Revoluției, și nu știu dacă a început cu generația mea, dar cred că schimbarea de paradigmă de acolo a prins rădăcini. Văd din ce în ce mai mulți oameni care trăiesc împreună și aleg să nu se căsătorească, iar în cel mai bun caz fac primul pas și merg la starea civilă.

Dar ca să ajung și la o concluzie a acestui material: regret să văd cazurile în care căsătoria devine obligatoriu o poartă de intrare într-o societate cu care, poate, tinerii din ziua de astăzi nu se regăsesc. Și dacă nu poate fi decuplată de acest concept: că dacă nu ești căsătorit, nu poți fi membru activ al societății, este o greșeală.

Pentru că, vedeți dumneavoastră, căsătoria este încărcată de atât de mult simbolism și poate aduce o atât de multă bucurie, încât trebuie văzută în primul rând ca un gest egoist. Nu ai o datorie față de societate: nici să te căsătorești cu toate neamurile-n cârcă, nici să o faci doar ca o formulă de tip „buletin de acces în societate”.

Căsătoria înseamnă o promisiune față de omul alături de care vrei să-ți trăiești viața. E gestul de angajament suprem, care necesită cumpătare, nu se face în câteva luni și nici cu „bagaje” ce vor fi greu de gestionat ulterior: primul și cel mai relevant mi se pare cel al copiilor nedoriți, de care „trebuie să aibă și cineva grijă”. Un copil care va crește într-o familie nefericită va fi la rândul său nefericit, iar o relația cu forța a părinților nu-i va schimba această stare.

Un salt de încredere

Căsătoria e ca un credit bancar luat doar cu buletinul: oricât de atent te uiți, la un moment dat e vorba tot de un salt de încredere. Iar ritualurile și simbolistica cu care se înconjoară acest moment te vor însoți toată viața. Nu am discutat despre aspectul religios pentru că simt că, de la un punct, religia a acaparat discuția aceasta despre căsătorie într-un mod necinstit. Da, un jurământ, ortodox, catolic sau protestant, în fața lui Dumnezeu, contează. Dar nu acesta este scopul căsătoriei, cum nu este nici număratul plicurilor la 5 dimineața după nuntă.

Căsătoria este o alegere, de aceea am avea nevoie de legea parteneriatului civil. Iar cei care nu se căsătoresc în fața ofițerului de stare civilă nu sunt cu nimic mai prejos decât cuplurile care aleg să o facă. Mi-ar plăcea să trăim într-o societate care să respecte asta.

Publicitate și alte recomandări video