Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Se pot închiria un teren în Copou şi două spaţii comerciale în Nicolina şi Tătăraşi

GALERIE
cheie
  • cheie
- +

Trei spaţii au fost scoase spre închiriere în Iaşi.

Colegiul „Garabet Ibrăileanu“ caută o firmă care să construiască un atelier sau un magazin în curtea liceului. Colegiul a scos la licitaţie în vederea închirierii un teren de 18 mp în curtea interioară. Pentru înscrierea la licitaţie sunt necesare o cerere tip, copie după actul constitutiv al societăţii şi eventualele acte adiţionale, hotărârea judecătorească de înfiinţare a socie­tăţii, certificate de neurmărire fiscală emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ju­deţene şi Direcţia Economică şi Finanţe Pu­blice Locale, copie după certificatul de înregistrare la ORC şi după certificatul de înregistrare fiscală, scrisoare de bonitate financiară, declaraţie notarială că firma nu este în lichidare judiciară sau faliment, precum şi chitanţe reprezentând contravaloarea caietului de sarcini, a taxei de participare şi garanţiei de participare. Informaţii suplimentare pot fi obţinute la numărul de telefon 0232.215.967. Selecţia ofertelor va avea loc joi, la sediul colegiului din strada Oastei nr. 1.

La rândul său, municipalitatea a scos la licitaţie două spaţii comerciale în Nicolina şi Tătăraşi. Un prim spaţiu, situat la parterul blocului 1005B din şoseaua Nicolina nr. 108, are o suprafaţă de 127,93 mp, tariful de pornire a licitaţiei fiind de 15 lei/mp/lună. În incinta punctului termic PT 18 de pe strada Vasile Lupu, între blocul D4 şi Şcoala generală nr. 4,  este disponibil un spaţiu de 60 mp, a cărui chirie a fost evaluată la 8 lei/mp/lună. Garanţia de participare a fost stabilită de Primărie la 2.500 lei, alţi 36 de lei reprezentând contrava­loarea caietului de sarcini. Taxa de participare va fi de 0,5% din preţul de pornire, dar nu mai puţin de 5 lei. Licitaţia va avea loc pe 18 fe­bruarie, la sediul Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat din strada Smârdan nr. 5.
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri