Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Se pregătește o grevă a profesorilor chiar în mijlocul bacalaureatului

GALERIE
greva-invatamant
  • greva-invatamant
- +

Dacă membrii USLIP vor decide prin vot acest lucru, greva ar urma să înceapă chiar de luni. În aceste zile are loc un referendum în şcoli pe tema protestului. Cadrele didactice se declară nemulţumite că au fost minţite în campanie electorală cu măriri salariale de la 1 iulie.

Sindicaliştii din Educaţie ar putea înceta orice activitate în plină des­făşurare a examenului de bacalaureat. Astfel, reprezentanţii Uniunii Sindica­telor Libere din Învăţământul Preuni­versitar (USLIP) Iaşi declară că, dacă profesorii vor decide acest lucru, pe data de 12 iunie, luni, vor începe pro­testele din învăţământul preuniversitar. În acest moment se derulează un refe­rendum la nivelul întregii ţări, iar în funcţie de răspunsul acestuia se va decide dacă va fi sau nu sistată activitatea.

Profesorii sunt nemulţumiţi de faptul că, deşi li s-a promis în campania electorală că vor exista majorări salariale de 20% începând cu data de 1 iulie şi de 30% de la 1 ianuarie 2018, promisiunile au fost schimbate după ce PSD a ajuns la guvernare. Astfel, cadrelor didactice li s-a promis că majorările salariale vor fi realizate de la 1 ianua­rie, cu 50%. Recent însă şi această pro­misiune a fost ştearsă cu buretele, iar de la 1 ianuarie profesorii ar urma să pri­mească majorări de doar 25%, împreună cu angajaţii din sistemul de sănătate şi ceilalţi bugetari.

„Vă pot confirma în acest moment, cu certitudine, că probabilitatea ca învăţământul să primească 20% de la 1 iuline este zero. Vorbim de o promisiune importantă a actualei puteri, pe care au uitat-o sau pe care au ignorat-o. Cel de-al doilea motiv pe care îl aducem în discuţie este legat de proiectul salarizării unitare. Aici trebuie spus că USLIP Iaşi, ca şi celelalte sindicate din învăţământul românesc, susţin o lege a salarizării unitare, ca­re, aşa cum a fost enunţată de la în­ceput, să se bazeze pe echitate, iar educaţia şi sănătatea să fie domenii prioritare“, declară Laviniu Lăcustă, liderul USLIP Iaşi.

Alte nemulţumiri

Profesorii mai sunt nemulţumiţi şi de faptul că, deşi li s-a promis 15% în plus la salariu, practic majorarea este doar de 12%. Prin urmare, conform reprezentanţilor USLIP Iaşi, acest lucru nu le dă încredere membrilor sindicatelor că promisiunile făcute în acest moment vor fi respectate pe viitor. 

La nerespectarea acestor promisiuni se adaugă şi o serie de drepturi de care sunt lipsiţi profesorii, chiar dacă acestea au fost câştigate în instanţă.

„Într-o ţară în care sunt invocate frecvent principiile statului de drept, nu sunt respectate hotărârile judecătoreşti. Aşa cum se ştie, sindicatele din învă­ţământul preuniversitar au foarte multe speţe cu hotărâri judecătoreşti. Avem speţe legate de dobânzile la sumele pe care cadrele didactice trebuie să le primească, sume care riscă să intre în prescripţie. Dacă în termen de trei ani un drept nu se pune în executare, acesta riscă să nu mai poată fi executat“, explică Laviniu Lăcustă.

Dacă profesorii vor paraliza examenul de bacalaureat, se va afla după data de 8 sau 9 iunie, după încheierea referendumului şi centralizarea datelor. Pentru a începe un demers în acest sens, explică reprezentanţii sindicatelor, va fi nevoie ca minimum 70% dintre cadrele didactice să-şi dea acordul în acest sens. Asta ar însemna ca, din cei aproximativ 8.500 de membri ai USLIP Iaşi, mai bine de 6.000 dintre aceştia să do­rească să protesteze. Iar cifra să fie asemănătoare în cazul sindicatelor din întreaga ţară.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri