Se redeschide bijuteria Moldovei, cazinoul de la Vatra Dornei, după zeci de ani de paragină și delăsare

vineri, 22 septembrie 2023, 08:25
2 MIN
 Se redeschide bijuteria Moldovei, cazinoul de la Vatra Dornei, după zeci de ani de paragină și delăsare

Constructia a fost renovata de o asociere de firme in care lider de proiect a fost compania ieseana IASICON SA. condusa de Titel Sinescu. Cazinoul din VATRA DORNEI este o clădire construită în perioada 1896-1898 în orașul VATRA DORNEI (aflat astăzi în județul SUCEAVA). 
 

Clădirea, numită și Cazinoul Băilor sau Pavilionul Central al Băilor, a îndeplinit de-a lungul timpului mai multe funcțiuni: sală de jocuri de noroc, sală de concerte și spectacole, precum și club muncitoresc.


Cazinoul Băilor din Vatra Dornei a fost inclus în Lista monumentelor istorice din județul Suceava, elaborată în anul 2004, având codul SV-II-m-A-05670.

Istoric:

Aprobarea pentru construirea unui cazinou la Vatra Dornei a fost acordată în urma intervenției primarului Vasile Deac (1875-1902) la împăratul Franz Joseph al Austriei.


În timpul audienței, primarul l-a convins pe monarh de necesitatea construirii unui cazino pentru turiștii veniți la băi.
Terenul pe care s-a construit clădirea se afla în proprietate comunală și era acoperit de păduri, care au fost defrișate. O parte din banii pentru construcția cazinoului au fost strânși prin chetă publică, la care a contribuit însuși împăratul Franz Joseph, iar o altă parte au fost împrumutați printr-o bancă vieneză.

Proiectul a fost realizat de către arhitectul vienez Peter Paul Brang, iar lucrările au început în anul 1896 și s-au încheiat în 1898. Clădirea cazinoului a fost inaugurată în mod oficial la 10 iulie 1899.


Cazinoul a fost construit în stil eclectic, cu unele note ale Renașterii germane. Din punct de vedere arhitectonic, ea seamănă cu Cazinoul din Baden. În interior se aflau trei policandre de cristal de Murano, la început cu lumânări, apoi cu becuri.

După anii ”90, cazinoul a picat în uitare devenind o ruină.

Conducerea Sucevei a investit în refacerea Cazinoului, iar deschidrea este programată pentru 28 noiembrie.

FOTO: Imagini cu noua ”față” a Cazinoului Vatra Dornei

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii