Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Se referă la Iaşi? Orban: Oraşele care au fost administrate de PSD sunt în comuna primitivă

GALERIE
orban
  • orban
- +

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că municipiul Bucureşti şi multe alte oraşe care au fost administrate de primari PSD sunt în "comuna primitivă” şi nu au nicio legătură cu ceea ce reprezintă conceptul de smart city. Iaşul a fost şi este condus de o majoritate PSD, chiar dacă de curând primarul Chirica şi-a schimbat culoarea politică, fiind transferat la PNL de Orban.

El a precizat că în Bucureşti nu există o hartă a reţelelor subterane de apă caldă şi gaz şi nici aplicaţii online pentru a fi identificată situaţia juridică a fiecărui teren.

Ludovic Orban a participat, luni, la dezbaterea "Smart cities days”, organizată la Palatul Victoria în sistem de videoconferinţă. El a spus că există un sistem de management al traficului în Bucureşti, care nu funcţionează.

 "Avem un sistem de management al traficului în care s-au investit vreo 27 sau 28 de milioane de euro iniţial, după care s-au mai băgat bani şi care nu funcţionează, în Bucureşti, de exemplu. Nu vreau să vă spun că, dacă ne uităm la multe municipii, vom vedea că dacă le explici de baza de date urbană, trebuie să le mai pui nişte întrebări ajutătoare ca să înţeleagă ce e aia baza de date urbană. Avem probleme majore în ceea ce priveşte, de exemplu, în Bucureşti nu avem harta reţelelor subterane pe unde trec reţelele de apă caldă, de gaz. Nu există o astfel de hartă. Ce să mai vorbim de planificarea intervenţiilor subterane în modernizarea reţelelor subterane”, a afirmat Orban.

 El a precizat că în Bucureşti nu există cadastru făcut şi nu sunt aplicaţii online prin care să fie identificată situaţia juridică a fiecărui teren.

 "În Bucureşti nu avem cadastru făcut, ce să mai vorbim de sisteme, aplicaţii online prin care poţi să identifici situaţia juridică a fiecărui teren, vorbim de reglementare urbanistică în condiţiile în care nu mai avem Plan de Urbanism General şi soluţia la care a apelat Primăria Capitalei să adopte PUZ-uri de sector, planuri de urbanism local pe sector, ca şi cum sectoarele ar putea să gândească global direcţiile de dezvoltare urbanistică la nivelul întregului Bucureşti”, a explicat premierul.

 Orban a declarat că Bucureştiul şi alte oraşe conduse de PSD sunt în "comuna primitivă” şi nu au legătură cu conceptul de smart city.

 "Din păcate, Bucureştiul şi multe alte oraşe, care din păcate au fost administrate de cei de la PSD, sunt în comuna primitivă şi nu au nicio legătură cu ceea ce înseamnă conceptul de smart city. Iar aici va trebui să facem paşi acceleraţi. 27 septembrie va fi o dată în care cetăţenii în fiecare comunicate locală vor putea să voteze pentru administratori inteligenţi, pentru administratori care să aibă viziunea şi capacitatea de a introduce toate soluţiile inteligente posibile pentru a creşte calitatea vieţii”, a explicat Ludovic Orban.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri