Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Se schimbă buletinele: ce date vor conține noile cărți de identitate și cine le poate refuza

GALERIE
cartea-de-identitate
  • cartea-de-identitate
- +

Cărţile de identitate vor fi schimbate cu cărţi electronice, care pot fi eliberate de la naştere, la solicitarea părinţilor, acestea urmând să aibă valabilitate doi ani, patru ani sau zece ani, în funcţie de vârsta titularului. Pe cartea electronică de identitate vor fi datele titularului care sunt şi acum în actul de identitate, precum şi date biometrice, respectiv imaginea facială şi amprentele de la două degete. După introducerea cărţii electronice de identitate nu va mai fi folosit cardul de sănătate, potrivit unui proiect de lege pus în dezbatere publică de Ministerul Afacerilor Interne.

Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii privind evidenţa persoanelor şi actele de identitate ale cetăţenilor români a fost elaborat de Ministerul Afacerilor Interne, care susţine că acesta este în conformitate cu măsurile prevăzute în Programul de guvernare 2017-2020, iar implementarea lui va asigura cetăţenilor garanţii suplimentare de securitate şi instituţiilor publice şi private certitudinea că persoana care prezintă actul de identitate este titularul datelor de identificare înscrise pe document.
 
Persoanele care, din motive religioase sau de conştiinţă, refuză cartea electronică de identitate, vor putea obţine o carte de identitate simplă.
 
Prin proiectul de lege se introduce, pentru prima dată, posibilitatea eliberării unei cărţi de identitate simplă sau cărţi electronice de identitate înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, la solicitarea unuia dintre părinţi. Astfel, vor putea fi eliberate cărţi de identitate cu valabilitate de 2 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 şi 14 ani, cu valabilitate de 4 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani şi cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani.
 
Cartea electronică de identitate va conţine date în format tipărit sau în format inscripţionat prin tehnici speciale, date în format electronic, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă.
 
În format electronic vor fi înscrise: datele din formatul tipărit, respectiv numele şi prenumele titularului, sexul, cetăţenia, data şi locul naşterii titularului, semnătura olografă a titularului, imaginea facială, Codul Numeric Personal şi adresa de domiciliu, cu excepţia semnăturii olografe a titularului; prenumele părinţilor titularului; un certificat şi, după caz, certificate calificate, prevăzute de Legea 455/2001 privind semnătura electronică; datele biometrice ale titularului, constând în imaginea facială şi, după caz, imaginile impresiunilor papilare a două degete.
 
Cartea electronică de identitate va asigura şi funcţionalitatea cardului de sănătate, care nu va mai fi folosit de la momentul eliberării noului document de identitate.
 
„Prin proiect se propune modificarea conceptului anterior privind conţinutul de date al cărţii electronice de identitate, prin eliminarea din cip a informaţiilor referitoare la calitatea de asigurat în sistemul public al asigurărilor sociale de sănătate. Astfel,  „funcţionalitatea” de card de sănătate va fi asigurată de certificatul digital emis de MAI, înscris în cip. Cardul naţional de sănătate îşi încetează valabilitatea la data la care titularului i s-a eliberat o carte electronică de identitate”, a precizat Ministerul Afacerilor Interne.
 
Punerea în circulaţie a cărţii electronice de identitate şi a cărţii de identitate simple va fi realizată eşalonat, în termen de maximum 18 luni de la data emiterii primei cărţi electronice de identitate sau a primei cărţi de identitate simple, pe măsura asigurării serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor cu suportul tehnic necesar.
 
Stabilirea şi actualizarea contravalorii cărţii electronice de identitate şi a cărţii de identitate simple se vor face de către Imprimeria Naţională, cu avizul Direcţiei generale ajutor de stat, practici neloiale şi preţuri reglementate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.
 
Producerea cărţilor electronice de identitate, a cărţilor de identitate simple, a cărţilor electronice de rezidenţă şi a cărţilor de rezidenţă vor fi realizate centralizat, de către Imprimeria Naţională.
 
Personalizarea documentelor se va realizeaza în Centrul Naţional Unic de Personalizare a Paşapoartelor Electronice din subordinea Ministerului Afacerilor Interne.
 
Imprimeria Naţională va achiziţiona şi va pune la dispoziţia MAI şi Ministerului Afacerilor Externe echipamentele şi produsele software necesare pentru punerea în circulaţie şi personalizarea cărţilor electronice de identitate, a cărţilor de identitate simple, a cărţilor de identitate provizorii, a dovezilor de reşedinţă, a cărţilor electronice de rezidenţă şi a cărţilor de rezidenţă.
 
Iniţiatorii proiectului de lege spun că titularul unui document electronic se va putea autentifica on-line, pentru a beneficia de diverse servicii electronice - bancare, fiscale, sociale, financiare, educaţionale, ceea ce va conduce la simplificarea interacţiunii cu autorităţile publice, prin creşterea calităţii şi accesibilităţii serviciilor publice.
 
„Cartea electronică de identitate va permite titularului autentificarea în sisteme informatice ale Ministerului Afacerilor Interne, în sisteme informatice terţe ale administraţiei publice, precum şi în alte sisteme informatice, stabilite prin hotărâre a Guvernului, şi utilizarea semnăturii electronice extinse bazate pe certificat calificat, în condiţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică”, a precizat MAI. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri