Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Se schimbă nivelul taxelor locale din Paşcani. Cum vor fi calculate acestea

GALERIE
taxe locale
  • taxe locale
- +

Acestea se află în dezbatere publică, urmând a intra în plenul Consiliului Local pentru adoptare.

Municipiul Paşcani se pregăteşte să-şi schimbe nivelul taxelor şi impozitelor locale. Proiectul de hotărâre a Consiliului Local a fost scos în dezbatere publică, urmând să fie apoi supus aprobării plenului.

Noua variantă a Codului Fiscal a modificat modul de stabilire a impozitului pe clădiri, acestea fiind clasificate în funcţie de destinaţie, ca şi nivelul valorii impozabile pe metru pătrat de suprafaţă construită desfăşurată. În cazul impozitului pe teren au fost eliminate, prin lege, scutirile aplicate terenurilor acoperite de clădiri. În cazul terenurilor intravilane în suprafaţă de până la 400 mp, impozitul se calculează unitar, la nivelul celui stabilit pentru terenurile cu construcţii. Impozitul pe mijloacele de transport nu este tratat diferit în ultima variantă a Codului Fiscal faţă de cele anterioare.

Conform legii, impozitul pe clădiri, cel pe teren şi cel pe mijloace de transport este datorat de persoana care deţine bunul impozabil la data de 31 decembrie a anului precedent.

Executivul păşcănean a propus pentru clădirile folosite ca locuinţă şi anexele acestora un impozit de 0,1% din valoarea impozabilă, faţă de o cotă legală de 0,08-0,2%. Impozitul pe clădirile nerezidenţiale deţinute de persoanele fizice este propus la o cotă de 0,2% din valoarea impozabilă, respectiv minimul prevăzut de lege. Dacă valoarea impozabilă nu poate fi stabilită în urma unei evaluări sau a preţului de vânzare-cumpărare, se propune un impozit de 2% din valoarea determinată în funcţie de materialele de construcţie folosite, utilităţile existente şi zona din localitate. Pentru persoanele juridice, impozitul este propus la un nivel de 0,1% asupra clădirilor rezidenţiale şi 0,8% în cazul clădirilor nerezidenţiale. În cazul acestora din urmă, impozitul propus la Paşcani este de patru ori mai mare decât minimul impus de lege. Dacă valoarea clădirii nu a fost actualizată în ultimii trei ani, impozitul va fi de 5% din valoarea impozabilă.

În zona A a municipiului, nivelul impozitului pe terenurile destinate construcţiilor a fost propus la 7.553 lei/ha. Pentru zona B, impozitul propus este de 5.269 lei/ha. În zona C, impozitul a fost propus la nivelul de 3.335 lei/ha, iar pentru zona D, la 1.763 lei/ha. Valorile propuse pentru acest impozit se află la jumătatea valorii maxime prevăzute în lege şi cu aproximativ 20% peste nivelul minim.

Pentru mijloacele de transport, impozitul se calculează pentru fiecare 200 cmc capacitate cilindrică sau fracţiunie din această valoare. Nivelurile propuse sunt de 8 lei pentru motociclete şi autoturisme cu o capacitate de până la 1.600 cmc şi 9 lei pentru cele care depăşesc această capacitate. Pentru autoturismele cu o capacitate cilindrică cuprinsă între 1.601 şi 2.000 cmc, impozitul pentru fiecare 200 cmc va fi de 18 lei. Pentru o capacitate cilindrică de 2.001-2.600 cmc, impozitul va fi de 72 lei, pentru o capacitate cilindrică de 2.601-3.000 cmc, de 144 lei, iar în cazul autoturismelor cu o capacitate cilindrică de peste 3.001 cmc, impozitul va fi de 290 lei. În cazul mijloacelor de transport hibride, impozitul se propune a fi redus cu 50%, faţă de 95%, cât este pragul propus pentru Iaşi.

Impozitul pe clădiri, cel pe terenuri şi cel pe mijloacele de transport se plătesc în două rate egale, până la datele de 31 martie, respectiv 30 septembrie. În cazul plăţii integrale a impozitelor până la data de 31 martie, asupra acestora se propune aplicarea unei reduceri de 10%.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri