Se va putea bea bere pe stadioane de anul viitor. Un deputat ieșean vrea să modifice o lege de impact în România și, la prima strigare, are majoritate

sâmbătă, 21 iunie 2025, 03:17
3 MIN
 Se va putea bea bere pe stadioane de anul viitor. Un deputat ieșean vrea să modifice o lege de impact în România și, la prima strigare, are majoritate

Fostul căpitan de echipă al Politehnicii Iași, Ciprian Paraschiv, care actualmente este deputat, a anunțat pe pagina lui de Facebook că a depus în această săptămână un proiect de modificare a Legii 4/2008.

Aceasta este cunoscută sub numele „Legea Dragomir”, ca urmare a faptului că a fost inițiată de fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, și se referă la prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și jocurilor sportive.

Lege inspirată din normele europene

Conform lui Paraschiv, care în perioada 2014-2021 a fost director de dezvoltare în cadrul Federației Române de Fotbal, modificările pe care le-a propus au fost inspirate de legislația europeană, precum și de experiența acumulată în perioada 2016-2023 ca observator internațional, al forului european de fotbal, UEFA, și al celui mondial, FIFA.

„Ca oficial al Federației Române de Fotbal și observator al unor meciuri de top, am observat o discrepanță importantă între normele europene și cele existente la noi. De aceea, imediat când am devenit deputat și am fost numit președinte al Comisiei pentru Tineret și Sport, mi-am canalizat energia spre a putea oferi fanilor de la noi posibilitatea de a avea aceleași drepturi precum cele ale spectatorilor de pe marile arene ale lumii. Am avut multe discuții, cu specialiști din toate domeniile, cu reprezentanți ai cluburilor, suporterilor și cred că am găsit varianta optimă” a spus deputatul ieșean.

Se va putea bere pe stadioane

Acesta a prezentat câteva dintre modificările importante care vor fi aduse Legii 4/2008. Iată câteva dintre acestea:

  • posibilitatea de a vinde băuturi slab alcoolizate (bere < 5%) în arena sportivă. La loje, va fi permisă și comercializarea vinului, indiferent de concentrație;
  • băuturile vor fi servite în pahare de plastic sau de hârtie, fără capac, pentru a nu putea fi aruncate spre terenul de joc;
  • fanii vor avea dreptul să realizeze spectacole pirotehnice, însă doar cu ajutorul unor firme specializate și acreditate, așa cum se întâmplă și la alte evenimente;
  • interdicțiile împotriva suporterilor vor intra în vigoare numai după o sentință judecătorească și nu ca acum, pe baza proceselor verbale întocmite de forțele de ordine.

Facilități pentru persoanele cu dizabilități

Noua lege se referă și la alte elemente, între care:

  • acordarea unor facilitați de acces, de toalete și de vizionare a meciurilor pentru persoanele cu dizabilități;
  • reglementarea defluirii spectatorilor și spre terenul de joc, conform normelor UEFA. Porțile de urgență spre terenul de joc și toate porțile de acces trebuie să rămână deschise și manageriate de stewarzi pe tot parcursul meciului;
  • posibilitatea suporterilor de a afișa bannere pe garduri, fără a bloca ieșirile de urgență spre teren.

Cine susține proiectul, când ar putea intra în vigoare

Inițiativa lui Ciprian Paraschiv este susținută de toate partidele politice cu excepția USR. Proiectul a fost depus la Senat și, după procedurile legale, se va întoarce apoi la Camera Deputaților, care este for decizional.

Deputatul ieșean spune că până la finalul anului, legea, care se va numi „Legea privind buna organizare și desfășurare a competițiilor și a jocurilor sportive”, va fi modificată. Astfel, de anul viitor, pe arenele sportive din România se va putea bere!

Etichete: bere, Cip Paraschiv

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii