Se vor umple stațiunile din Moldova și Bucovina de bucureșteni plini de bani după deschiderea A7?
Din Bucureşti şi până la Gura Humorului sunt peste 440 de kilometri, parcurşi în cea mai mare parte pe E85, denumit şi drumul morţii. Distanţa este parcursă în prezent între 7 şi 8 ore de condus continuu. În cazul unei autostrăzi, timpul s-ar reduce la circa 4 ore, scrie zf.ro, într-o analiză privind beneficiile A7 pentru turismul din nord-estul țării.
Primele loturi pe o distanţă mai mare din autostrada Moldovei vor fi gata până la finalul anului, au anunţat autorităţile, iar anul viitor este estimat că se va putea circula între Bucureşti şi Focşani pe autostradă, urmând a fi gata ulterior şi porţiunea până la Paşcani, dar nu există încă un termen clar. Odată cu deschiderea autostrăzii de la Bucureşti şi până la Suceava, toată zona Moldovei va resimţi efectele pozitive ale dezvoltării infrastructurii. Printre sectoarele economice care vor beneficia de autostradă se numără şi turismul. O astfel de autostradă va scurta timpul de mers cu maşina din sudul ţării în zona Moldovei.
Bucureştiul este una dintre cele mai importante surse de turişti pentru destinaţiile locale, atât pe zona de leisure, cât şi pe zona de corporate şi evenimente. Turiştii din Bucureşti merg, în general, în Bucovina în perioada sărbătorilor sau în concedii de lungă durată. Totuşi, odată cu inaugurarea autostrăzii, călătoriile către Bucovina ar putea fi mai dese. (zf.ro)
Publicitate și alte recomandări video